Mândria unui suflet egoist

Capitolul 2

-Poftim pustoaico!

Allison a apucat incet cana cu ceai zambindu-i trista. A suflat usor inainte de a lua o gura sperand ca poate o sa i se mai calmeze durerea de gat. Statuse in frig mai bine de 20 de minute imbracata doar intr-o bluzita subtire. Cand ajunsese, Rylei o gasise aproape inghetata, ghemuita pe trotuar, cu buzele vinetii si parul ravastit.

Barbatul o analiza tacut. Avea ochii rosii iar pe fata inca i se puteau observa urmele lacrimilor. Parul negru si lung aranjat in bucle mari si lejere in mod normal, era acum doar o incalceala de fire date neglijent pe spate.Nimic din toate astea nu aducea a Allison. Fata puternica, vesela, de o frumusete clasica, care vrajea prin eleganta si atitudine se ascundea acum in spatele acestei femei plapande si reci. Niciodata nu o mai vazuse in starea asta si stia sigur cu nu va uita vreodata imaginea cu ea asteptandu-l singura si neajutorata in frigul acela crancen.

-Iti mai e frig, a intrebat el ingrijorat. A strans-o tare in brate, sarutandu-i protector crestetul.

Allison a negat cu un gest scurt lasandu-si capul sa cada moale pe pieptul lui. Inhaland prelung, i-a simtit parfumul scump si cadura trupului. Avea nevoie de asta! Avea nevoie sa se simta iubita si protejata, iar Rylei era constient de asta.

Erau prieteni de mult timp. De prea mult timp, ar fi zis unii. Se cunosteau de cand ea avea 3 ani si el 6. Impreuna cu Sonia, prietena ei cea mai buna si totodata sora lui mai mica, erau nedespartiti. Inca de la gradinita intre ei se crease o legatura care odata cu trecerea anilor nu a facut altceva decat sa se intareasca.Au urmat impreuna cursuri de karate si innot intre ei creindu-se o competitie continua. Sonia fusese mereu geloasa pe relatia lor, si pe faptul ca ei nu i se dadea niciodata voie sa faca "lucruri de baieti", ca lui Allison.

Au crescut impreuna, dar fiecare cu proria conceptie asupra viitorului, cu idei si visuri diferite, dar mereu dispusi sa sacrifice totul unii pentru ceilalti.

-Esti mai bine? A soptit Riley sarutandu-i obrazul palid.

-Mmhî, a mormait Allison, cubarindu-se la pieptul lui.

Si intr-adevar chiar asa era. Ceaiul ii facuse bine, la fel si atentia si caldura lui Rylei.

-Ai un apartamnet dragut, s-a trezit ea remarcand dintr-odata.

-Nu l-ai mai vazut de cand l-am renovat , nu?

-Nu, nu eram in Londra atunci. Sonia s-a ocupat, nu?

-Evident, a chicotit Rylei amintindu-si expresia de pe fata surori sale in momentul in care a glumit ca vrea sa angajeze pe cineva care sa-i renoveze casa.

-I-a iesit foarte bine! A aprobat Allison privind incaperea intunecata.

Apartamentul era intr-adevar foarte bine amenajat. Tonurile si subtonurile de maro si crem ii dadeau un aspect elegant, dar in acelasi timp primitor si confortabil. Era o casa cu o energie pozitiva in care oricine ar fi fost bucuros sa intre. Cu toate astea se simtea ca aici locuieste un burlac.

-Nu contesta nimeni talentul Soniei. Pana la urma a facut o facultate pentru asta. Totusi, lucreaza ca un melc. Am locuit aproape 4 luni prin hoteluri, ca un aurolac.

Allison s-a intins confortabil, incepand sa rada cu pofta, iar Rylei era doar fericit ca in sfarsit ii putea vedea din nou zambetul superb.

Rylei era un tip dur si singuratic, fara prea multi prieteni. Tanar avocat de succes, isi iubea cariera mai mult decat orice altceva si era mandru de asta. Nu era un tip care sa stie cum sa se distreze, sau sa vrea sa o faca, iar iesirile in oras, in afara celor de afaceri, se rezumau doar la un pahar de vin si o cina lejera.