Nimic.

Emoții.

Oare când privești ochii cuiva știi ce emoții emană pentru tine? Unii oameni ar spune că da, alții, nu.
Emoțiile sunt infinit de variate. Emoții de bine, emoții de tristețe, de bucurie, fericire (fericirea nu este aceeași cu bucuria), frustrate, singurătate, alienare, dor, agitație, dar și altele.
După cum am precizat mai sus, fericirea nu este aceeași cu bucuria. Te bucuri când animalul tau de companie îți face pe plac, când cineva te laudă pentru un anumit comportament, cand primești un baton de ciocolata de la o cunoștință. Dar fericirea ce este? Este o stare de bine. O clipă. Un moment în care toate celulele din organismul tau vibrează. O stare care îți aduce zâmbetul pe buze necondiționat. O stare prin care poți spune că trăiești un vis, o mare realizare, un succes al evoluției tale.
Fericirea nu vine de la sine. Ea o creezi tu. Doar tu. Tu decizi dacă ești sau nu fericit. Tu decizi cât de mult sau de puțin ești fericit. Acțiunile trecutului tău decid.

Emoții de toamnă.

Îmi place să le numesc așa pentru că doar toamna poți simți o multitudine de emoții. Toamna încep noile vieți, noile locuințe, noile familii, noi prieteni. Toamna, deși este considerat un anotimp trist, pentru mine este cel mai vesel si viu dintre toate. Monotonia acestui anotimp mă încarcă cu noi speranțe, noi idei, noi visuri. Renasc când alții se copleșesc.

Emoțiile care îți pătrund inima.

Nu îmi pătrund prea des astfel de emoții sufletul, dar cand o fac simt că trăiesc. O simplă privire îți pătrunde în suflet foarte adânc, iar acel suflet care încearcă să te privească atât de adânc încearcă să îți zică cât de dor îi este. Dar nu o va face utilizând cuvintele, ci doar privirea. Cuvintele stârnesc  cuvintele altor persoane. Și nimeni nu vrea sa zică în secolul ăsta ce simte. Să confirme ceva ce îi este prea sub mandria lui să o facă, conștientizând că poate pierde ocazia de a fi fericit.

Emoțiile ciudate.

Cand îți apar în față persoane pe care cu siguranță le-ai fi ignorat pentru simplul fel în care arătă, pentru faptul că vârstă lor este cu mult peste a ta. Dar te pătrund emoțiile, fără ca tu să vrei. Zâmbești și o stare de bine te înconjoară. Dar partea rațională te aduce la realitate și apar miile de întrebări. De ce zâmbesc fără motiv? De ce le zâmbesc străinilor? De ce un străin ma poate face să zâmbesc? Și dai o fugă prin toate amintitrile vieții și vezi că nu ți s-a întâmplat asta. Aopi te întrebi cat de uman te simți pentru simplul fapt că ai zâmbit. Îți faci fel de fel de gânduri ciudate. Apoi doar îți dorești sa afli de ce poți zâmbi, ca om, la zâmbetele altor oameni. Și revii la starea anterioară. Te setezi ca un robot pe o activitate. Revine monotonia.

Emoțiile terminale.

Le numesc așa pentru că nu am avut parte de ele. Nu m-am copleșit niciodată doar auzind o voce. Vocea gândurilor negre care te înconjoară. Apoi te trezești pe jos într-o mare de oameni și cineva te întreabă dacă ești bine.
Mi s-a întâmplat chiar azi o mie de lucruri ciudate. O fata a leșinat langa mine, panicată fiind căutam privirile celor mai apropiați oameni de lângă mine. Mă uit în față, nimeni nu părea să vadă ce s-a întâmplat. În stânga mea același lucru. Apoi mă uit în spatele meu. Un băiat se uita uimit și încerca să îmi șoptească din priviri faptul că nu a cauzat el întâmplarea. Apoi ma întrebam cum mi-a venit proasta idee să mă bazez pe o ființă masculină în așa cazuri.  Îmi revin in fire și mă îndrept spre trupul ființei întinse pe jos. O intreb dacă se simte bine apoi deschide ochii și se ridică. Atunci, în acele fracțiuni de secunde nu prea înțelegeam ce se întâmplase cu ea. Acum înțeleg. Faptul că cineva din jurul ei o întrebă dacă este bine o făcu să se simtă mult mai bine și își reveni.

Este foarte important să le arătăm altora că ne pasă cu adevărat. Poate salva vieți.