Nimic.

About people..

Tu ce simți față de oamenii din jurul tău?
Eu, nimic!
   Nimic despre cei care aleg sa plece, cei care mint, cei care ma urăsc.
   Cei care aleg sa plece sunt norocoși că nu aleg să rămână pentru că doar așa ezită să mai cunoască și alte specii umane. Îi admir pentru curaj, dar mai ales pentru inocență. Ei cred că atunci când îți întorc spatele te doare și suferi ca in basme și că îi vei căuta fără încetare. Nu e chiar așa. Cel puțin pentru mine. Accept să pleci și te las să pleci fără să încerc să te întorc din drum. Accept să îmi întorci spatele, să nu respecți compromisuri și să pleci. Nu eu aleg asta, ci tu. Tu alegi să pleci mai degrabă cu dorința de a primi satisfacție din partea naivului care îți va plânge urmele. Tu te minți și din prostie pleci, crezând că voi stiga să te întorci. Eu doar voi zâmbi și îmi voi vedea de drum.
  Oamenii care mint, mă amuză teribil. Celor apropiați chiar le sugerez să scrie cărți S.F. fiind cea mai bună metodă de refulare pentru ei, iar în loc să creeze victimi în jur, îi vor amuza pe alții.
  Minciuna, după cum se spune are picioare scurte. Poate ăsta este unul din motivele care nu îmi permit să pierd timp sau să dau timp oamenilor care încearcă să îți demonstreze ceea ce nu vor face vreodată.
   La încept spuneam că iubesc oamenii. Nu îmi contest ideea. Chiar îi iubesc și pe cei mincinoși pentru simplul fapt că sunt inocenți când mint. Să minți e o artă totuși. Trebuie să faci nenumărate eforturi pentru a emite o minciună. Mai întâi să gândești, apoi să probezi minciuna și la final să o ții minte căci vei fi prins dacă uiți ceea ce minți. Iar după aceste eforturi cum să nu apreciezi până și omul care minte?
   Îi iubesc nespus mai ales pe cei care pretind că ma urăsc. Îi ador. Le ador fețele pline de entuziasmul forțelor negtive.
  Nu îmi place să fiu apreciată, lăudată sau complimentată. Îmi e de ajuns ca o persoană sa mă privească cu ura si sunt convinsă că sunt mult mai bună decât alții. Este cel mai sincer mod de a transmite cuiva ceea ce simți și în același timp singurul sentiment care nu se poate masca.
   Prefer să ma urască decât să îmi mărturisească iubire falsă pentru că ura ia naștere din iubire și probabil nu va ști niciodată că îmi mărturisește mii de complimente si aprecieri în momentul când mă privește cu ură.
   Ființele umane sunt complexe. Unele sunt prea simple prin complexitatea lor. Dar ceea ce simt de ce nu e complex? De ce nu simțim mai multe emoții de o dată? De ce nu acționează toate senzațiile în același timp pentru o intensitate profundă?