Nimic.

Coffe ☕

Nu cred că am iubit ceva, vreodată, atât de mult.
Prima noastră întâlnire a fost atât de profundă, noi atât de aproape în acea clipă, nu îmi venea să cred că aveam să trăiesc una ca asta. Nu sperasem niciodata că pot iubi ceva perfect. Ceva exact așa cum îmi doream, cum îmi imaginam și cum visam. Aspiram spre perfecțiune. Dar nu credeam niciodată că se va întâmpla. Nu credeam în perfecțiune până atunci. Pentru mine nu exista. Nici acum nu există pentru că am alte aspirații spre ceea ce numesc perfecțiune. Și acum este mult mai dificil să ating din nou perfecțiunea.
Am simțit acea primă întâlnire ca pe o atingere a paradisului. Simțeam cum pășesc pe iarba moale si proaspătă, inspiram aerul curat din paradis. Simțeam că sunt înconjurată de numeroase flori parfumate, iar una dintre ele, după cum îmi imaginam era chiar în părul meu.
Îi simțeam mirosul îmbietor de care nu mă puteam sătura niciodată. Încă îl simt în aerul pe care îl respir în fiecare clipă.
Eram cufundată în cele mai exaltante clipe pe care viața mi le oferise.
Îmi închipuiam tot felul de scenarii pasionale.
Nu știam în ce mod să îmi exprim neliniștea fericirii.
O fericire profundă. Eram in al nouălea cer. Și simțeam cum pășesc pe norişorii pufoşi, iar soarele se bucura de prezența mea și îmi oferea cele mai călduroase raze de până atunci.
Apoi, într-o maniera foarte rapida ne-am atins. Ne-am privit cu dragoste și cu nerăbdare.
Am închis ochii iar primul sărut avea loc.
Ceașca de cafea, fierbinte, o îndepărtasem iar in momentul acela am lasat gustul profund de cafea să îmi îmbie simțurile gustative. Mirosul de cafea îmi pătrundea în suflet. Juram ca nu o să mă despart de ea niciodată. Era miraculoasă. Mă încălzea și îmi oferea cea mai bună aromă simțită vreodată.