Nimic.

Dragostea nu este un pact

Nu.. nu pot avea o introducere amuzantă sau optimistă ca de obicei...
"Te iubesc pentru ca ma iubesti" nu exista!
Nu face greseala de a intreba pe cineva de ce te iubeste. Lasa-l sa iti zică singur cand va fi momentul. Nu va sti ce sa iti spuna pentru ca este confuz. Nu stie ca ceea ce simte pentru tine e iubire. Sau poate ca nu e...

Nimeni nu iti aparține. Nimeni nu este al tau. Pentru ca oamenii nu sunt obiecte... Este cu tine, nu este al tau. Nu este brelocul pe care il agăți de chei doar pentru a le gasi mai repede... Este un suflet pe care trebuie sa il protejezi.

Iubirea vine in viata ta in mod neașteptat, in momentul neașteptat si de la persoana neașteptată.

Hmm... da! Nu asteptam pe nimeni cu bratele deschise. Nici macar nu îi observăm de cele mai multe ori pentru ca mintea si gandurile noastre sunt setate sa se gândească în alt loc, la o altă persoană.

Așa a apărut el. Noul el.

Pot spune ca m-a scos din întunericul in care ma aflam si in care doream sa rămân fără a-mi da seama de asta.
Îmi era greu sa mai cred o alta persoană atunci... Traiam intr-o enigma si eram cuprinsa de o depresie puternică.
Vechiul el a cauzat starea si dorinta mea de a nu mai exista... Dar el nu a stiut niciodata cine a fost vechiul meu el, si nu i-am zis niciodata prin ce treceam...
Si-a dat seama ca ceva nu era tocmai in regula atunci cand am refuzat cateva luni sa il văd, sa il intalnesc, sa il cunosc... Inca nu stie...

Timpul a trecut rapid si totul s-a schimbat. L-am cunoscut... cu 4 ani in urma. Este un om minunat. Are cel mai cald suflet...  sau cel putin cel mai cald pe care l-am intalnit pana acum. 
De asta il iubesc acum. Stiu cine este si ce asteptari are de la viata lui, de la mine, de la noi.
Totuși, este greu sa menţii un suflet tot mai cald cand al tau este rece, atât de rece ca îngheață tot in jur. Doar prin acceptare de sine si mult optimism mai pot fi eu... Nu stiu ce semnifică acest cuvânt "eu", pierdut de mult printre ruinele trecutului. Eu m-am pierdut atunci. Am pierdut curajul si naivitatea totodată. Am pierdut pentru ca trăiam orbește totul, la intensitate maximă. Am irosit toate lacrimile pe care le puteam avea acum, cand sunt fericită. Nu știu cum e sa plângi de fericire pentru ca am plâns prea mult de tristețe.
Dar mă încăpățînez să cred ca nu există lacrimile de fericire. Am avut atâtea momente de fericire, dar nu am plâns vreodată din cauza asta. Cred ca acei oameni care totuși, susțin ca au lacrimi de fericire, erau frustrați de fericirea altora.

Totuși iubirea nu este un târg. Nu este o negociere. Ba chiar se întâmplă fără a schimba un cuvânt cu persoana în cauză. De asta cred în magie. Magia în sensul bun al cuvântului. Magia albă, dacă așa i se zice. Dar pentru mine este roz. Când ma gandesc la acest cuvand văd un val de praf roz. :)