Îmi las mâna s-alunece pe hârtie
Și astfel se formează unde, valuri,
Din care ies cuvintele, o mie
Și sperie cei de cerneală grauri.
Aceștia se-mprăștie-n colțurile lumii
Și răspândesc zvonul valurilor mele,
Ce scor la iveală cuvinte ce unii
Le consideră străine ca stelele.
Până ce toți se adună curioși,
Hârtia se calmează, cuvintele dispar
Iar ei se revoltă, devin mânioși,
Devin ca vapoarele-nșelate de far.
Sau ca muște de lumină atrase
Ce-și găsesc sfârșitul dup-un bâzâit,
Ori ca șoarecele ce otravă mâncase
Și dispăruse orice chițăit.
