O cheie se rotește-n încuietoare:
Blocat; singur rămân,
Pe podea se prelinge cu atâta ardoare
Un lichid negru și păgân.
Voci dulci îmi intoxică mintea
Și-mi șoptesc vorbe spurcate,
Umbra neagră controlul pândea
Cu zâmbete meschine desenate.
Amețit de cuvinte, vrăjit de miraje
Și totuși conștient;
Rațiunea umblă-n 'ntortocheate peisaje,
Un element absent.
Decizii absurde - nirvana terestră;
Viața pare o bătaie de joc,
Minte n-o să-mi rămână modestă
Dacă o tot mut din loc.
Cu rezistența prăpădită
Continui să mă împotrivesc,
Dar tot esența-i biciută,
Strigoii o pângăresc.
Precum un pheonix însă revin,
Acoperit de cicatrici.
Esența pătată de-un lucru divin
Cel Renegat de bunici.
