Ziua se stinge,
Este devorată de noapte,
Noapte năpădită de șoapte
Și șușoteli.
Nori întunecați de catifea
Acoperă cerul odată golaș,
Cerul veșnic părtaș,
Martor etern.
O rază de candoare
Străpunge catifeaua celestă,
Iar ca într-un vals plin de tempestă
Apare printre ei.
Un crater fin,
Parcă pictat pe figură
Ca o gură
Cu buze spuma neantului.
Se înfățișează Luna,
Doar pentru un moment,
Creând în memorie un fragment
Din chipul ei.
Iar ca apoi
Să se cufunde după catifea,
Cum face mereu ea,
Luna.
