Asteptam ca matusa mea sa iasa din camera de la spital. Eram destul de speriata, iar domnul acela... Vernon, cum ii spusese doamna de langa el, ma dezgusta. Serios, acum, daca nu ar fi cotit asa de brusc, matusa mea ar fi fost pe picioare.
Am vazut cum usa de la camera unde fusese dusa matusa mea se deschidea. De acolo venea ea, cu un doctor care o tinea de umeri, in timp ce ea se chinuia sa mearga cu carje. Parea ametita si obosita, iar eu inca eram speriata. Nu stiam cum sa o ajut, sa se simta mai bine...
- O, Doamne! Matusa Harriet, esti bine? Ce e cu carjele?
- Sunt bine, draga Harley, stai linistita... Doar ca, va trebui sa port carjele astea cateva săptămâni. Uite, ia cheile de la noi, du-te si i-ati ceva pentru pranz si asteapta-ma acasa. OK? Eu voi veni cu o masina de aici, trebuie sa-mi fac inca o radiografie.
- Ok, atunci... am zis eu si am plecat pe usa. M-am intors. Sigur esti bine?
Ea mi-a oferit un zambet larg. Era frumoasa.
- Sigur.
Spitalul era destul de aproape de noi, asa ca am mers pe jos. Ma uitam la toate casele: erau dragute, acum observam, dar multe dintre ele aveau copii, multi copii. Mi-as fi dorit sa am si eu un frate. Totusi, sa stau mereu singura in casa, doar cu Steluta, pisica matusii... Si asa, Steluta pleca aproape 24/7 si ne vizita destul de rar. Aveam senzatia ca intr-o zi, avea sa plece.
Speram ca viata mea sa ia o intorsatura interesanta. Speram sa se intample ceva care sa schimbe lucrurile plictisitoare care ma intampinau zi de zi. Speram la altceva.
Cat treceam pe langa casa cu numarul 4, unde locuia acel om scarbos, l-am vazut iar pe acel baiat la geam. M-am oprit si am stat pe trotuar cateva momente, sa ma uit la el. M-a văzut de asemenea și a mărit ochii, iar eu m-am strecurat pe langa tufisurile de trandafiri si am facut cu mana la geam.
- Pot sa vorbesc cu tine? am soptit.
- Esti sigura? a soptit inapoi, suflandu-si o suvita de par negru. O sa ai probleme.
- Nu am niciodata probleme. Poate imi trebuie, am glumit.
Geamul nu era foarte sus, asa ca baiatul a reusit sa ma traga de maini, la el in camera. M-am folosit de o scara micuta de gradina si asa mi-a fost mai usor.
Cand am pasit in camera lui, mi-am atins usor ceafa.
- Buna... I-am zambit larg.
El mi-a suras inapoi. Din nou - acea senzatie familiara.
- Buna! Eu sunt Harry! Tu esti cea care a asistat la accident, nu? Este bine acea doamna?
- Da, din fericire... am oftat. Eu sunt Harley.
- Harry. Scuza-mi unchiul, a mormait Harry. Nici eu nu il plac. Este cel mai rau! M-a trimis la o scoala de batausi, imi da destul de multe palme, asa din placere, iar eu nu stiu cum sa scap!
M-am simtit trista.
- Adica, a continuat el, as dori ca viata mea sa se schimbe in ceva mai interesant, stii? Nici macar nu-mi cunosc parintii.
- Suntem in aceeasi situatie! Si eu sunt orfana... Ce s-a intamplat cu parintii tai? am intrebat.
- Au murit intr-un accident de masina! Desi, eu cred ca nu tocmai asta a fost... a zis Harry.
- De ce crezi asta? am spus. Te mint des, ei?
- Da! Sunt oameni rai. Tu pari ca o iubesti pe doamna aceea, ma bucur pentru tine.
I-am suras. Harry a zambit din nou, incercand sa nu mai fie asa sfios. Mi-am luat inima in dinti si am incercat sa vorbesc.
- Deci, ce... am inceput sa spun, dar m-am oprit, pentru ca pe geam intrase o bufnita neagra, cu doua scrisori.
Ni le puse in maini si zbura din nou afara.
- Ce...? spuse Harry.
Mintea mea era complet blocata!
- Bufnite?
- Ce-s astea?
Am desfacut scrisoarea si am citit cu vocea tare:
- Pentru domnisoara Harley Destiny House, casa numarul 8, "Privet Drive, Little Whinging, Surrey". "Sunteti informata cu faptul ca, pe 1 septembrie, ati fost invitata la Howarts, Scoala de Magie, farmece si Vrajitorii. Va asteptam. In plicul alaturat aveti locul de unde sa plecati si lista cu manualele. A dumneavoastra, Minerva McGonagall."
- Uau! Asa scrie si la mine! zise Harry, entuziasmat.
- Hogwarts... am molfait eu cuvantul.
- Harley! s-a auzit vocea matusii mele, de afara. Vino aici, ce mama dracului faci?
Am tresarit. Daca Harriet ar mai tipa, as fi fost gasita de Vernon... I-am facut semn matusii sa ma astepte, aplecandu-ma pe geam. Aceasta a vazut scrisoarea si a inlemnit.
- Harley...
- Suntem... Vrăjitori? am spus, simțind gatul uscat.
- Cum...? a făcut și Harry.
- Harry, trebuie să plec! Ne vedem acolo dacă e! Cred că trebuie să am o discuție cu mătușa mea...
Am iesit din camera lui si am alergat spre casa mea. Matusa Harriet a strigat dupa mine, dar eu nu m-am oprit. Eram socata. Am traversat toată strada în fuga, iar în minte mi se derulau o mie de întrebări!
Am intrat în casă, iar mătușa Harriet veni dupa mine, dupa vreo doua minute. Cand intra in casa, isi aseza palaria larga pe pantofar si își aranja foile de la radiografie pe o masa. Nici nu s-a uitat bine peste ele. Când m-a văzut cu scrisoarea în mână, a mărit ochii.
- Matusa Harriet, trebuie sa-ti spun ceva... Eu... am inceput sa zic.
- Se pare ca tot a venit! a exclamat matusa, luand scrisoarea. Bine, pai, cred ca n-am de ales... Harley, asa sa fie.
CITEȘTI
Harley Potter#1- Destinul Vrăjitoarei
Fanfiction1/7 Harley nu știe ce îi rezerva destinul. La unsprezece ani, afla ca este vrăjitoare și este admisa la Scoala de Vrăjitori și Vrăjitoare Hogwarts, unde pericolele o pândesc la fiecare pas. Ceea ce nu știe ea este că viața ei urmează să se schimbe...
