Harley Potter#1- Destinul Vrăjitoarei

XII. Aventura începe

- Crăciun fericit!

M-am trezit imediat. In fata patului meu stateau Harry, Hermione, Ron, Fred si George. Erau toți imbracati în pijamale colorate și zâmbeau. Mi-am adus aminte că trecuseră doua luni destul de liniștite și deja ninsese afara.

Am zâmbit imediat ce i-am vazut:

- Crăciun fericit si vouă! Stati... E Craciunul deja? am surâs.

- Desigur! Si, l-am auzit pe Dumbledore ca ti-a facut si el un cadou... a zis Fred, cu o fata smechera.

- Sigur... Cum de auziti voi doi tot? am spus si m-am pus pe scaunul cu rotile.

De Craciun, camera spitalului era colorata, plina de ghirlande. Cateva globuri erau agatate de ferestre si paturile aveau si ele ghirlande sclipitoare. Cativa clopotei erau agatati langa geamuri si vantul rece ii facea sa danseze si sa scoata sunete cristaline.

- E... a zis George si m-a ciufulit. Noi suntem Gemenii Weasley. Aflam ce vrem, pustoaico!

Mi-au intins un cadou mare pe care l-am desfacut emotionata. Inauntru era o imagine cu noi toti.

- Vai, ce frumos! am exclamat si m-am uitat la Hermione. Hermione, tu ai facut poza, nu?

Inainte ca Hermione sa dechida gura, Ron zise:

- Nu doar ea!

- Harry, tu ce ai primit?

- O pelerină a invizibilitatii. De la tatăl meu. Cred că a rămas ca o moștenire...

- Ce tare!

Am zâmbit.

Apoi, usa spitalului se deschise si de acolo venira domnul Dumbledore si Severus Snape. Amândoi erau îmbrăcați în robele lor obișnuite și aveau un aer destul de calm. Cel puțin, Dumbledore se uita la mine cu ochi sclipitori.

- Craciun fericit! am strigat noi spre domnii profesori.

- Craciun fericit, dragilor! zise Dumbledore, plin de bucurie. Harley, mai stii cand ti-am zis ca te voi ajuta sa te vindeci? Ei bine, i-a luat două luni, dar a reusit. Domnul profesor Snape a gasit antiblestemul.

Prima oara, inima m-a tresarit. Apoi, am zambit intr-un fel ciudat spre profesorul pe care de obicei nu il suportam... si... am zis:

- S-serios?

- Da, domnisoara House. Vreau doar sa stati intinsa pe spate.

Scoase un cutit mic, la care Hermione scheuna.

- Stati linistita, asa o sa te salvez...

Am strans din pleoape si am simtit cutitul intrand in genunchiul meu.

- Au.... am zis, cu lacrimi in ochi.

Cutitul mi-a crestat si celalalt genunchi. Apoi, Snape mi-a turnat potiunea aceea pe care o avea in mana in rani, si atunci am simtit o durere insuportabila. Am strans din ochi si mi-am inabusit un țipăt. Mi-am acoperit gura cu ambele mâini și m-am uitat la Harry, care m-a liniștit puțin cu privirea.

- Durerea va disparea daca te pui in picioare.

Am incercat sa ma ridic, iar picioarele incepura sa-mi tremure, ceea ce era ciudat; le simteam. Emotia mi-a deschis ochii si mi-am privit degetele de la picioare cum se miscau. Am facut un pas si nu am cazut. Durerea disparuse, dar emotia bucuriei ma facea sa plang.

- Bravo, fetito! se auzi Madame Pomfrey, plangand din biroul ei.

- Multumesc! Multumesc, multumesc, multumesc! am zis si l-am imbratisat pe Snape, lucru la care nu ma asteptam. Snape zambi si ma batu pe spate. Ușor de tot. Zambetul i s-a sters indata.

- Sa speram ca asta nu o sa se repete, da? a oftat Snape, plecand, cu mantia fluturand.

- Doamne, Harley! a zis Hermione si m-a luat in brate.

- Harley! Harley! au scandat Fred si George, ridicandu-ma pe brate si aruncandu-ma in aer.

Cand m-au pus inapoi pe podea, am iesit cu totii din spital, alergand pe holuri. Si alti elevi mergeau in pijamale, cu cadouri in brate sau decoratiuni in maini. Era o atmosfera minunata. Am alergat pe scări in jos, cu ceilalti în spatele meu. Era asa de bine sa pot sa alerg din nou!

- Pot sa merg! am ras.

La un moment am sărit de pe doua trepte si am aterizat in picioare. Nici nu m-am clatinat. Era de parca nu fusesem deloc paralizata. M-am uitat in spate si am vazut cum ceilalti s-au grăbit spre mine.

- Sunt bine.

M-am ridicat si am auzit un țipăt. Toți ne-am uitat in jos, la baza scărilor, unde era o fetiță întinsă pe jos.

- Ce drăguț! L-am auzit pe Fred zicând. De la un moment de fericire trecem la unul rau...

Am coborât scările si am vazut ca nimeni nu îndrăznea sa se uite la ea si stăteau intr-un cerc in jurul ei.

- De ce nu o ajuta nimeni?

Liniste.

- Alooo???!!

- Domnisoara House, dati-va la o parte!

Era vocea lui Snape.

- Vreau să ieșiți afara. Repede. Este un blestem. Hai, repede!

Ne-am grăbit afară, iar la jumătatea drumului, m-am oprit.

- Harley, ce faci? intreba Hermione in timp ce căuta intr-o carte despre blesteme.

- Voi chiar credeati ca o sa stam degeaba? am zis.

- Ce vrei să zici...? sovai Ron.

- Mergem sa aflam! am zis si am urcat inapoi.

- Asta e Harley a mea! a zis Fred.

M-am intors spre el, cu o spranceana ridicata. Fiori imi traversau spatele.

El a ras si a ridicat din umeri.

- Veniti? a intrebat George in timp ce ma urma.

- Noi... Of! Ok... a zis Hermione si a urcat speriată.

Buna! Stiu ca am întârziat cu acest capitol! Dar, am multe idei si nu am timp sa mi le incadrez inca pe toate. Dar, mâine voi incerca sa fac alt capitol!
Dacă aveți idei, chiar va rog, dati mi idei!! :-) :-) :-)
Kiss!