Harley Potter#1- Destinul Vrăjitoarei

IX. Obstacolul

- Credeti ca se va trezi? a intrebat Hermione si a continuat sa mearga pe langa profesoara McGonagall, in timp ce Madame Pomfrey imi ducea corpul inert spre spital.

Hermione, Harry, Ron si gemenii Weasley erau imediat dupa doamna Pomfrey si se grabeau, traspirati si speriati. Lui Harry îi tremurau picioarele, iar Fred tot încerca să meargă lângă mine.

Auzeam lucruri vagi. Percepeam multe lucruri ciudate: ca nu puteam sa ma misc, ca nu simteam aerul, ca nu vedeam... Mintea mea era incetosata de bubuieli si tunete ciudate. Nu constientizam prea bine unde eram sau ce patisem. Cred ca eram intr-o stare asemanatoare lesinului. Dar, cumva, mintea mea putea sa simtă că era ceva în neregula.

Usile din aripa spitalului se deschisera imediat ce Madame Pomfrey se afla in fata lor si intra repede cu mine, punandu-ma in cel mai apropiat pat.

Ma puse intr-o pozitie orizontala, cu capul pe multe perne pufoase si isi lua bagheta. O lumina alba iesi din corpul meu si pluti in aer, luand forma mea. Partea de jos, de la coapsa picioarelor pana la varfurile degetelor era punctata cu stelute rosii si mari. In rest, corpul meu era alb.

- Ce inseamna asta, doamna Pomfrey? intreba Harry cu vocea tremurandu-i.

- Inseamna... inseamna ca prietena voastra e...

Dar nu mai putu continua. Lacrimile ii iesira incet incet din ochi si ii cursera pe rochia alba. Se aseza pe patul meu si murmura:

- Nu am mai avut niciodata un caz ca asta pana acum... E ceva ireparabil... E...

- Dar ce s-a intamplat?! se agita Ron, tinandu-se de Hermione, care plangea si ea.

- Este paralizata de la coapse in jos...

- Pai? a facut Harry. Puteti sa o ajutati, nu?

- Nu...

- Adica?! Cum adica e ireparabil? Sunteti Vindecatoare, sunteti -

- Este ca un blestem pus asupra nervilor ei, este... Este ceva ce numai o putere intunecata poate provoca... dar Doamna Pomfrey nu mai termina, pentru ca fugi la biroul ei, murmurand mii de scuze.

Hermione se aseza langa mine si ma lua de mana.

- Imposibil... murmura Fred si se aseza langa picioarele mele. Imi atinse piciorul, il ridica, iar acesta se lasa moale... ca o gelatina.

- Dar, cum o sa mai faca orele? Si... cum o sa se mai miste?! se agita Ron. Adica, Dumbledore e un geniu... Poate s-o salveze, nu? Nu?!

Dupa ce se roti in cerc de doua ori, scheuna si se uita la Hermione:

- Hermione...?

- Cel mai probabil o sa o duca inapoi acasa... Sau... in Hogsmeade, unde o putem vizita. Din cate mi-a zis, matusa ei are o casa in Hogsmeade... zise Hermione cu ochii tulburi.

Incet, incet, incepeam sa aud vocile lor, dar foarte vag. Mintea mea incepea sa distinga intamplarile. In ceata, dar clar, vedeam cum cadeam spre pamant, cum viata mea se ducea pe apa sambetei. Apoi, negrul acela... Dar, acum, vedeam conturul a mai multor persoane. Speram sa fiu in viata, sa fac tot ce faceam inainte.

- Vad eu prost, sau are ochii deschisi...? a intrebat George.

Acum vedeam mult mai clar. Auzeam mai bine. Eram într-o stare de panica continua și nu puteam sa-mi mișc buzele!

- Harley...? am auzit o voce de fata.

Dintr-o data, am vazut clar. Erau Hermione, Ron, Harry, Fred si George, erau langa mine, iar eu eram intinsa pe un pat alb, probabil in spital...

- Harry? am murmurat.

Apoi, pe fetele lor aparura zambete frumoase, care erau insotite de lacrimi.

- Esti bine...? a murmurat Fred.

Am zambit imediat ce i-am vazut pe toti, iar cand m-am ridicat usor, capul meu s-a limpezit complet. Cand am incercat sa ma misc din pat, nu am putut. In acel moment, m-am speriat. Am incercat sa-mi misc picioarele, dar nu puteam... Nu... Nu puteam sa le misc...

- Ce?... am soptit, speriata. Doamna Pomfrey! Ce... Ce se intampla?!

Din biroul ei se auzeau mici ''scuze, scuze...''.

- Hermione...? am spus, iar cand m-am uitat la ea, care plangea in tacere, am inceput sa simt asa de multi fiori... incat... cred ca puteam sa vomit.

Inima mea batea asa de tare, iar in fata ochilor incepusera sa joace puncte albe. Mi-am pus capul in palme si am inceput sa plang speriata, nestiind cat de tare o faceam.

Brusc, pe usa au intrat Dumbledore si McGonagall, care erau palizi si uzi pe fata.

- Ce are? il intreba McGonagall pe Harry.

- E paralizata la picioare... a chitait Harry.

Am simtit cum doua maini calde imi luau palmele de pe obrajii fierbinti. In fata mea era Dumbledore, la capul patului, asezat in genunchi.

- Draga Harley... Cum te simti? a rostit Dumbledore, bland.

- Nu pot sa imi misc picioarele, am soptit, iar fiorii m-au strabatut iar.

- Stiu... De aceea am sa te rog sa te uiti atenta la mine.

I-am privit ochii albastrii scanteietori.

- Bun. Acum, uite un scaun cu rotile. Vrei sa te asez pe el?

- Chiar nu o sa mai pot sa merg niciodata? am sughitat.

- Bineinteles ca nu, draga mea, nu spune asta, a zis Dumbledore si m- a luat in brate.

In a doua secunda eram pe scaun si picioarele imi erau asezate pe o scarita pufoasa. Bineinteles ca nu o simteam...

L-am privit pe Dumbledore si i-am zambit:

- Multumesc...

- Nu o sa te las sa ramai asa, bine? a spus Dumbledore.

- O sa poti sa mergi din nou, crede-ma... Din cate stiu eu, Dumbledore e un geniu, nu te ingrijora... a zis McGonagall si mi-a facut cu ochiul.

Mi-am privit picioarele si am oftat. Ma treceau friguri si tot eram speriata, dar acum ca venise si Dumbledore, eram mult mai calma... El avea un aer linistitor.

Am simtit o mana mare cum ma mangaia pe umar. Era Fred.

- Hei, a zambit el.

- Hei... mi-am ridicat capul si am zambit si eu. Cum te-ai vindecat asa repede?

- Nu a fost greu, a fost un anti blestem...

- Sper sa existe si la mine... am oftat.

- Normal ca o sa te vindeci! a exclamat Hermione si a venit repede langa mine. Nu l-ai auzit pe Dumbledore? "Se zice ca e singurul de care se teme Stii-tu-cine..." Asa ca, poti avea incredere in spusele lui.

Am zambit sters si am privit pe geam, unde, acolo afara, speram ca o sa mai pot sa ies...

- Harley! Unde e Harley? s-a auzit o voce ingrijorata.

Ne-am intors cu totii spre usile spitalului, care s-au deschis brusc. Ochii mi s-au marit indata, pentru ca in camera intrase matusa Harriet, invelita cu un șal maro, pe care il tinea cu o mana peste piept.

- Harls... a murmurat ea, punandu-se in genunchi langa scaunul meu.

Eu inca eram socata.

- Am venit cat de repede am putut... a oftat Harriet, mangaindu-ma pe par. Am primit o bufnita de la Minerva, noroc ca eram in Hogsmeade. Cum te simti...?

Am ridicat din umeri, uitandu-ma in ochii ei. Harriet avea fata luminoasa, dar se putea citi ingrijorarea.

- Daca ai nevoie de ceva, sa spui, bine? Eu sunt in sat, cu treaba, a spus matusa mea, zambind bland.

I-am multumit, imbratisand-o strans. Foarte strans. Aparitia ei parca imi daduse speranta.

Buna, maine voi posta al zecelea capitol. Sper ca va placut, pentru ca pe mine m-a facut sa am mult mai multe idei, iar daca va place, nu uitati sa dati like si sa scrieti in comentarii ce va impresionat cel mai mult . Pup