Harley Potter#1- Destinul Vrăjitoarei

IV. Spre Hogwarts

Harriet imi facuse bagajul de dinainte sa intru in casa, prin peretele sufrageriei. Eram foarte entuziasmata sa merg la Hogwarts, desi informatia ca eram vrajitoare imi fusese aruncata direct in brate, ca un bolovan.

Ultimele zile din august le-am petrecut cu Harriet, vorbind despre Lumea Vrajitorilor, despre cum calatoria mea la Hogwarts avea sa imi schimbe viata si cum tot ce voiam eu - o intorsatura de situatie - avea sa se implineasca.

Matusa a spus ca o sa ii fie dor de mine si ca abia astepta sa ma intorc de la Hogwarts cu povesti nemaipomenite si cu prieteni noi.

Ea era sigura ca aveam sa duc o viata minunata. Sau, cel putin, asta parea sa vrea. Si eu voiam asta. Eram gata sa devin vrajitoare.

Si abia asteptam sa mai cresc, sa imi povesteasca ceea ce nu putuse sa imi zica in trecut. Cum spusese si ea: aveam tot timpul din lume.

***

Expresul de Hogwarts era de un rosu aprins si frumos, care imi dadea senzatia de oja. Oja matusii Harriet era asa de aprinsa.

Compartimentul in care stateam era cu scaune pufoase si cu poze pe pereti. Acele poze infatisau expresul, probabil in antichitate.

- Trebuie sa purtam robele astea? se planse Ron, cand vazu in mana sa roba neagra si putin ponosita.

- Trebuie, Ronald, ofta Hermone, doar asa aratam ca suntem de la Hogwarts.

- Da, stie ea totul... mormai Ron, facandu-i cornite lui Hermione.

- Sa stii ca am citit mai mult ca tine! reprosa Hermione.

- A, da? Atunci... se balbai Ron, atunci arata-mi o vraja din cartile tale, daca esti asa desteapta, Hermione!

- Sigur.

Hermione se uita la ochelarii lui Harry si, dupa ce zambi spre Ron, spuse:

- Oculus Reparo!

Imediat, ochelarii lui Harry scapasera de acea crapatura si straluceau ca noi. Eu am zambit. O admiram pe Hermione pentru ce putea face. Se vedea ca era desteapta.

Cand era sa zic ceva, usa s-a deschis si acolo s-a ivit din nou acel baiat palid si blond, care ma lovise pe Aleea Diagon. M-am încordat imediat.

- Mai sa fie, Potter! scuipa el cuvintele. Vad ca deja ti-ai facut prieteni! O Granger, proasta alegere... O, vai! Un Weasley! Nici nu mai zic... Iar...

Dar, inainte sa zica ceva si de mine, m-am ridicat in picioare. Fierbeam de furie. Ce nesimtit! M-am dus imediat in fata lui, incat sa fiu foarte aproape de el si am spus, cat de dur am putut:

- Daca m-ai spui ceva rau de prietenii mei... Jur pe Albus Dumbledore(Ron imi explicase tot) ca o sa te fac sa regreti, fata ascutita ce esti!

Am rasuflat nervoasa si l-am privit direct in ochi. Il fulgeram cu privirea si stateam incruntata.

- Chiar daca am doar unsprezece ani, pot sa fiu mai desteapta decat tine! Valea, Malfoy...

Baiatul a privit pe langa mine, uitandu-se spre Harry si Ron:

- Deci ati putut sa ma barfiti cu micuta ''papusica''. Bravo, frumosilor... Abia astept sa ne mai intalnim... a zis el si m-a privit smecher drept in ochi.

***

- "Cei din anul unu, dupa mine!"

Hagrid ne facea cu mana sa mergem spre el, iar eu nu am avut loc sa ma bag in nici o barca, decat in cea in care erau Draco si cu o fata. Nu putem sta cu ei... Deja mă pierdusem de Harry, Ron și Hermione și mă impidicam de robă.

- Hagrid... am ridicat eu mana.

- Vorbim cand ajungem, Harley!

- Deci, asa te cheama... am auzit vocea lui Draco.

- Da, e frumos nu? i-am inchis eu gura.

- Copii, in fata voastra este cel mai frumos loc din lume! Va prezint Hogwarts, Scoala de magie, farmece si vrajitorii!

- Uau... se auzi un murmur incantat.

Castelul era mare, cu minunatii de turnuri si cu multe ferestre ovale, luminate. Era inconjurat de un lac mare, pe care pluteam noi acum si in spate avea o padure frumoasa.

- Superb! am exclamat.

Fix cand eram la cinci metri de mal, cand am vrut sa imi schimb pozitia, Am simtit mana lui Draco cum m-a impins. Am cazut in apa rece ca gheata si am inceput sa strig:

- Nenorocitule!

Noroc ca stiam sa inot.

- Sa o aduca careva , de maini, aici! auzeam vocea lui Hagrid.

Am simtit mai multe maini cum ma trageau spre barca lui Hagrid, in timp ce eu ma luptam cu valurile reci. Am urcat in barca, iar Hagrid mi- a pus vesta lui mare si pufoasa.

- Mersi, Hagrid... am dardait eu.

- Pentru nimica', Harley! Cine este ingeniosul care a facut asta? tuna vocea lui.

Nimic. Liniste. Eu am marait frustrată.

- Uau, deci Harley a decis sa cada singura in lacul unde traieste un calamari urias! Eu zic sa ridice mana cel care a impins-o! Altfel... capul casei voastre o sa va dea pedepse.

- Stiu eu cine... am murmurat, dardaind puternic.

- Hai, zi-mi... Cu cine ai fost in barca? spuse Hagird.

- Cu Malfoy.

- Mersi mult! rase Hagrid. Malfoy, ai o atractie pentru domnsoara Harley?

- Nu! se scarbi Draco.

- Atunci, ce ai cu ea?

- Scuze, doamne... bleah...

Hagrid se intoarse spre mine, cu ochii veseli:

- Cum ti s-a parut?

- Mersi, Hagrid... Ai fost tare!

- Am ajuns, dati-va jos din barci si nu vorbiti prea tare... Avem o salcie nu prea toleranta...