Harley Potter#1- Destinul Vrăjitoarei

X. Revenirea

- Si... ce o sa facem cu Harley? se balbai Ron, cand inghiti suc de dovleac de la micul-dejun.

- Eu tot cred ca o sa o vindece Dumbledore... Deci... Da... Nu-mi fac griji deloc. Dumbledore e un geniu, băieți! a exclamat Hermione, dându-și ochii peste cap.

- Ok... a zis Harry, cu o privire speriata.

- Ce aveti?! exclama Hermione nervoasa, iar jumatate din masa Cercetasilor se intoarse spre ea.

- Ce ai, Hermione? sopti George.

- Pe bune, baieti? Voi nu aveti speranta? insista Hermione, strangand in pumn o bucata de pergament.

- Ba da, dar... Cine stie ce idee ii vine lui Dumbledore... murmura Ron.

- Serios, Ronald...

- Nu-mi mai zice Ronald! izbucni Ron.

Dar cearta se oprise, pentru ca Harry se ridicase si pleca repede spre iesirea din sala.

Urca scările spre spital. Eu, în aripa spitalului, stăteam linistita și priveam cerul, care părea vesel în ziua aceea. Mai vesel decât mine, cu siguranță. Stateam in liniste, in scaunul cu rotile, cu mainile asezate comod in poala. Cateva suvite satene imi cadeau pe nas si le suflam plictisita, pentru ca nu aveam cum sa ma distrez singura... Toti erau ba la micul-dejun, ba la ore. Speram din tot sufletul ca Dumbledore avea sa gaseasca un leac!

Am auzit ușa deschizându-se încet: am întors capul. Era Harry. Zambetul mi-a luminat fata indata, simtind acea familiaritate care venea din partea lui. M-a luat usor in brate, batandu-ma pe spate.

- Hei, Harry, am oftat.

- Buna, cum mai esti? spuse el, grijuliu.

- Ma tot gandesc... Daca nu o sa ma mai pot vindeca? Adica, cine stie... Nu poate Dumbledore sa faca totul, nu?

- Sa stii ca si eu si Ron ne-am gandit la asta, dar Hermione sustine ca nu e adevarat. Sper si eu ca are dreptate, dar acum iar se cearta cu Ron... se planse Harry si se aseza langa scaunul meu.

Acum, stateam mai aproape de fereastra mare a spitalului, eu cu mainile pe marginile scaunului, iar Harry cu palmele pe umerii mei. Soarele ne lumina fetele, pe a mea si a lui Harry.

- Harls... Esti foarte incordata... a murmurat el. Esti sigura ca esti bine?

Nu mi-am mai putut stapani nodul din gat.

- Sper ca Draco nu o sa mai puna piciorul aici niciodata! am izbucnit in plans.

Harry a inghitit in sec si a ocolit scaunul, ca sa ma ia in brate. Mi-am infundat nasul in roba lui, incercand sa nu ma inec in lacrimi. Ce ii facusem eu lui Malfoy? Nu meritam asta... Paralizata... Intr-un scaun in care poate sa-mi fie toata viata de acum...

Ceea ce m-a facut sa ma simt protejata era Harry. In momentul asta nu mai conta altceva. Harry avea acel aer linistit care, in ciuda frustrarii mele, ma calma. Mi-as dori ca Harry sa fie fratele meu. Nu ca pe Hermione si Ron nu ii iubeam, dar... Harry era altfel...

Mă simțeam legată de el și eram recunoscătoare că mă întâlnisem cu el așa, din întâmplare, pe Aleea Privet.

- Harry, trebuie sa-ti spun ceva.

- Ce?

- Pai, am facut o legatura intre tine si durerea din cicatrice...

- Ok... Spune.

- Cred ca te doare atunci cand Stii-tu-cine e in preajma...

- Si... Te-ai gandit ca poate Quirrel este el, concluziona Harry. Are sens. Cumva...

- Da, am zis eu dupa ce mi-am sters nasul. Ceva e ciudat cu turbanul lui... Te-a durut cand te-ai uitat la el, nu-i asa?

- Pai, da, dar poate ca a fost o coincidenta... a zis Harry, putin speriat.

- Eu nu stiu ce sa zic... M-as duce eu in persoana sa vorbesc cu Quirrel, dar... Na! Nu pot sa plec de aici!

Dupa cateva momente de liniste apasatoare, in care amandoi reflectam la ce ziceam, am auzit niste voci cumoscute. Usa se deschise in spatele nostru si acolo se ivira gemenii Weasley. Zambetul mi s-a largit cand l-am vazut pe Fred uitandu-se la ochii mei.

- Hei, Harley! Hei, Harry! Ce faceti acolo?

- Vorbeam despre scaunul meu... am spus, deloc convingatoare.

- Nu stii sa minti, Harley! a glumit George.

- Am venit cu o idee pentru tine, Harls... L-am auzit pe Dumbledore vorbind cu Quirrel si a zis ceva de genul: 'Cred ca i-ar trebui un antiblestem de refacerea nervilor...', a zis Fred.

- Pai, voi nu stiti antiblesteme... a soptit Harry, trist.

- Nu, dar cum eu sunt convins ca vointa cuiva poate actiona ca un antiblestem, am venit cu o idee brilianta! a spus Fred, facandu-mi cu ochiul. Am rosit.

- Exact, si, ne-am gandit, a continuat George, ca daca te facem sa-ti misti picioarele inconstient o sa ti se refaca simturile acelea.

- Deci, daca imi miscati cumva picioarele, o sa incep sa o fac singura... am spus

- Nu chiar! a zis Fred si a venit la mine.

Am tresarit cand mi-a pus mana pe picior.

- Vezi tu, trebuie sa-ti imaginezi ca le misti. Trebuie sa te gandesti atat de intens incat o sa simti ceva la nivelul genunchilor. Trebuie doar sa încerci. Vrem să încercăm orice.

Mi-a crescut inima in piept si i-am zambit larg. Ochii lui Fred au sclipit.

- Bine!

În următorul moment, Fred mi-a miscat picioarele, indoind articulatiile de la genunchi. Eu inca nu simteam nimic, dar parca aveam ceva speranță. În timp ce făcea exercițiul pentru piciorul meu, eu mă uitam la el. Avea o expresie asa de frumoasa și de blândă... Aproape că uitasem de picioare. Dupa ce am facut aceleasi miscari timp de un sfert de ora, George a zis:

- Cred ca a venit momentul sa incercam sa te punem in picioare.

- Dar nu simt nimic! am murmurat.

- Doar de proba.

M-au ridicat incet si gemenii m-au tinut de cate un brat. Picioarele imi atarnau intr-o pozitie nefireasca, cu varfurile indreptate spre interior. Cand picioarele au atins solul, s-au lasat ca o gelatina, iar gemenii Weasley m-au ridicat iar.

- Nu credeti ca ar trebui sa incercam altceva?a zis Harry, venind langa noi.

Eu am murmurat:

- Nu inteleg...

- Harley, imagineaza-ti! a soptit Fred.

Mi-am inchipuit cu greu cum picioarele ating solul, apoi cum merg. Era asa de usor sa-mi imaginez, dar nu puteam sa simt ca se intampla. Dupa ce mi-au dat lacrimile, corpul a inceput sa-mi tremure si baietii m-au pus inapoi pe scaun.

- Ma simt epuizata... am zis, si mi-am sters lacrimile.

- Asa si meriti! se auzi o vocea taioasa.

- Draco! a marait Harry.

Draco statea in fata usilor, care erau incuiate cu o sfoara verde, iar in mana lui se afla un colt ascutit.

- Inapoi, Malfoy! a zis Fred si si-a scos bagheta.

- Buna, Harley, cum iti sunt picioarele? a spus el cu un aer dulce prefacut si a alergat cu coltul spre mine.