Bezea inchide telefonul si se aseaza jos, pe parchet.
- Ce ai? Ce s-a intamplat? Ma sperii! zic eu asezandu-ma langa el.
- Fii atenta. Sefu' ala mare care le invarte pe toate, e in Romania, mai exact in Iasi. Retardatul de Egor, i-a trimis o poza cu tine si a venit special sa te vada. Ai idee ce inseamna asta? Daca si-au dat seama cine esti? Ma gandesc la o solutie, in timpul asta tu poti sa iti faci un bagaj ceva. Si o cafea, tare, fara zahar.
- Nu te mai agita atat ca imi vine sa vomit. O sa vezi ca va fi bine. Mi-e rau...
De fapt, nu imi e rau, incerc sa il scot pe Bezea din starea aia. Daca el e asa, eu clachez.
- Mina! Ce ai? Vrei ceva?
In doua secunde s-a ridicat si m-a luat in brate. Ador parfumul lui, dar el nu stie asta. Nu stiam ce sa fac, sa pretind ca mi-e rau doar ca sa raman acolo, sa simt acea siguranta pe care nu pot sa o descriu, sau sa il sarut si terminam toata povestea.
- Da, adu-mi o cana cu apa, dar nu acum...
Se uita la mine ciudat, caci toata situatia era ciudata. Acum chiar mi-e rau, imi bate inima mai tare si am emotii. Recunosc, e prostesc, dar nu e ceva ce pot controla, poate ca nici nu imi doresc asta.
- Cosmina, ce se intampla? Mai ai putin si imi rupi tricoul.
- Offf nu stiu ce am...e asa bine la tine in brate. Mi-e foarte frica sa stii. Chiar daca nu o spun si nu o arat, mi-e frica. Daca se intampla ceva cu tine? Sau cu mama? Sau cu tata? Am in cap zeci de mii de scenarii, nici macar unu' bun.
- Hei, nu mai fi asa. Tu esti Cosmina mea, bine? Nu o sa las sa se intample ceva cu tine, cu noi sau cu familia ta. Iti promit. Daca o sa mi se para ca ceva nu e ok acolo, o sa fac in asa fel incat sa intelegi ca trebuie sa plecam. Uita-te la mine te rog.
- Nu vreau, am plans si arat ca dracu, jur ca arat urat, desi imi convine.
- Eu nu te-am intrebat daca esti urata, eu te-am rugat sa te uiti la mine, vreau sa te uiti la mine si sa ma crezi ca nu o sa permit sa se intample ceva rau.
Inca plang, si tremur toata, tricoul lui e plin de fond de ten, sclipici si rimel, nu vreau sa stiu cum arata fata mea. Ma uit in ochii lui, si acum par mai increzatori ca niciodata, imi pare atat de rau pentru tot. Nu vreau ca el sa sufere. Isi stapaneste cu greu suferinta, nu l-am vazut niciodata plangand si acum are ochii umezi.
- Stiu ca noi doi nu o sa fim doi niciodata, nici nu imi doresc asta daca tu nu simti la fel, si e atat de confuza situatia asta, insa eu pe tine te iubesc. Esti singura fata din lume caruia nu ii e frica de nimic, si atunci cand ii e frica, ciudat fiind totul iese perfect. Esti tot ceea ce eu nu sunt. Iti promit ca o sa fie bine.
- Si daca nu o sa fie? Daca nu o sa fie bine o sa te caut si o sa te gasesc. Apoi te leg de pat si pun toate soparlele pe care le gasesc, pe tine.
- Ei bine...acum chiar mi-e frica.
Cand eram mici, Bezea era speriat de soparle, e fobia lui. Radem amandoi, radem si plangem in acelasi timp. Aveam nevoie de asta, amandoi, am jucat prea mult teatru pana acum.
- Vreau sa te sarut.
- Acum? Dar sunt murd ... Atat am apucat sa spun si el ma saruta. Nu e ca si cand nu mi-am dorit asta, dar a fost prea brusc.
- Voiam sa zic, dupa cum observi, sunt murdara.
- Eu ies afara, te astept in masina.
A plecat asa deodata, zambind in coltul gurii. Eu am ramas acolo, in mijlocul casei, cu un ghem de lana si niste pisici in stomac.
Nu a durat mult refacerea machiajului, practic, pui tot ce gasesti pe fata, mult, cantitati industriale. Urc in masina si el ma asteapta cu o alta stare acum. E mai bucuros, mai linistit. Ma ia de mana, si ador asta. E ca si cand sunt gata sa cad intr-un abis, intr-un neant, iar el e acolo pentru mine, ma asigura ca nu o sa cad, si ca o sa fie bine. O sa fie un drum lung, cine stie ce va fi acolo.
Insa stiu sigur un lucru, nu mai sunt singura, nu ma mai simt singura, Bezea e aici pentru mine, si eu sunt aici pentru el. Ceva bun tot trebuie sa iasa nu?
