De ce nu pot sa ma trezesc? De ce nu pot sa misc nimic? Nu trebuie sa se termine asa... nu, nu vreau! Vreau sa ma trezesc acum!
Se aud niste sunete ciudate si capul ma doare ingrozitor, lumini multe imi infasoara toata aria vizuala, sufletul si restul ramas. Mama parca tipa si rade... Cred ca, am deschis ochii dar tot nu pot vorbi.
- Domnisoara, nu va speriati, sunteti bine, insa am nevoie sa respirati profund pe nas iar noi vom scoate furtunul si veti putea vorbi.
Am vrut sa aprob insa nu puteam sa ma misc foarte bine, ca si cand te tine cineva legat de pat. Mi-au scos furtunul si apoi m-au dezlegat de pat. Eram prinsa de maini si de picioare ca si cand as fi fost vreo psihopata. Doctorii m-au dus imediat intr-un alt salon si m-au supus unor teste, care, zic ei, ca ar fi obligatorii.
Doua zile va trebui sa stau aici, sa nu vorbesc cu nimeni, doar cu medicii si sa repet aceleasi cacaturi pana in anul doua mii trei sute si optzeci de ani. Mi-am schimbat hainele si am facut un dus, nu chiar eu, pentru ca nu pot sa merg, ma dor toate in special oasele si carnea, dar da, cred ca tot, ma doare totul. Asta se intampla cand traiesti intr-un bol de sticla, asta se intampla cand crezi ca doar iubind pe cineva te ajuta sa mergi mai departe. Nu-mi mai pasa de mine, de fapt nu-mi mai pasa de nimeni, durerile fizice pe care le simt nu vor compensa durerea psihica nici macar 1%. Da, ma doare creierul, ma doare sufletul, ei mi l-au luat si l-au taiat in aproximativ douazeci de parti. Au impartit fiecare parte la cate unu'. In fiecare zi trebuie sa fac exercitii, sa invat sa merg, poate sa invat sa traiesc din nou.
- Hai Cosmina, te asteapta noi exercitii, spuse baiatul care ma ajuta, terapeut sau ce o fi. Vorbeste asa mult si uneori se holbeaza la mine ca la un copil care incearca sa-si prinda propria umbra, adica rade, rade ca prostul.
- Mai intai cu calcaiul, apoi restul, nu pe varfuri, nu facem balet, inca.
- Stii ceva...
- Mihai, Mihai ma cheama.
- Stii ceva Mihai, de cand am inceput sa lucram impreuna nu am scos nici un cuvant pentru ca pur si simplu nu te suport, nu te suport pe tine, pe mine, bara de otel de care ma tin, cantecul asta prostesc pe care il pui la fiecare sedinta, nu suport aerul care e plin de un parfum prost, nu suport geamul, nu suport nimic, asa ca ce-ar fi sa ma lasi in pace, si sa uiti ca eu exist, pentru ca nu exist.
- Tocmai ai facut un pas singura.
- Adica am mers?
Si pana sa termin fraza am cazut, uitasem ca nu ma mai tineam de nimic, am vanatai, ma dor picioarele ingrozitor, masajul relaxant nu e deloc relaxant, perfuziile nu le mai simt si incerc sa inghit o lingura de supa insa e prea mult. Painea fara sare e cea mai sarata mancare pe care am mancat-o. Lumina de afara e prea...luminoasa. De ce ma doare capul atat de tare? Vreau afara la aer, insa nu acum, e prea devreme, noaptea e mai bine, sper. Imi doresc atat de mult sa pot sa plang, sa fac ceva, pentru ca tot ce simt e ceva in piept care ma doare cand respir si cand inca ii simt mirosul lui Dragos pe perna din salon. Am ales sa nu ii vad, sa nu mai vobesc cu nimeni o perioada, nu vreau sa mai am vreo legatura cu ei. Tata nu am avut niciodata, mama m-a mintit prea mult, si Dragos, ei bine Dragos nu a fost decat un trecator pe o trecere de pietoni, Eu sunt cea care a luat tot raul din lume apoi si l-a varsat in propriul suflet... Nu mai simt nimic, decat durere.
