Am crezut ca o sa lesin, nu-mi venea sa cred. Incerc sa spun ceva insa totul din jurul meu pare atat de viu, se misca tot, si nu stiu de ce mi se face oarecum somn. Aud oameni vorbind si tot ce inteleg e "trezeste-te". Cineva rade, sau plange. Deschid greu ochii...nici nu vad bine, ate de paianjen, stralucitoare ma trag de fata. Mi-e frig. Daca deschid ochii ma doare capul ingrozitor. Mai bine dorm...dorm putin.
"-De doua saptamani e asa, nu mai rezist, ce fata frumoasa era si acum cand e in coma parca infloreste, e din ce in ce mai frumoasa, mai luminoasa".
"- Alo, da, e bine. Stiu ca ea imi spunea Bezea. Nu-mi pasa, nu vreau nimic de la voi, ati luat sentimente, oameni, suflete care nu le puteti inapoia, pentru ce? Pentru ca ea sa stea acolo. Am aflat tot, stiu ce plan aveati. Ce e facut, facut ramane. Frumusetea pe care voi ati adorat-o acum e moarta. Si stiti ce? Ma bucur ca s-a intamplat asa inainte ca ea sa afle ca tatal sau a aruncat-o la voi sa fie sefa curvelor voastre retardate. Cat mai are ma sa va dea? Futu-va mortii vostri de nenorociti. Ati distrus-o...am distrus-o."
"- Dragos hai pana afara ca trebuie sa o spele"
Asta auzeam, auzeam tot, am pierdut lupta cu mine insami. Toata lumea din jurul meu arunca sageti inmuiate in otrava iar eu in loc sa ripostez, dorm.
"-Doamna doctor, hai sa o mai lasam o saptamana, sa nu o deconectam chiar acum, poimaine e ziua ei, face 26 de ani.
- O tineti asa de atatia ani, platiti atatia bani pentru nimic. E decizia voastra insa e datoria mea sa va ajut sa intelegeti ca uneori trebuie sa lasam oamenii sa plece din viata noastra."
Cat timp? 7 ani? Ce?! Nu! Trebuie sa ma trezesc, acum!
