Inimi ranite(finalizată)

Eva

Este in sfârșit dimineața,iar noaptea a trecut atât de greu.Am adormit spre dimineață și pleoapele imi sunt atât de grele încât nu aș vrea să deschid ochii.

Câteva ore în pat mi-ar prinde destul de bine.Dar telefonul nu încetează din a suna.

Il ridic de pe noptieră si răspund destul de repede,desi as vrea sa il arunc direct în peretele din fata mea.

Chiar nu vreau să vorbesc cu nimeni,după discuția pe care am avut-o ieri cu Lucas.M-a bulversat total si chiar nu stiu cum sa reacționez în situația dată.

- Unde ești,te aștept de jumătate de oră?Imi spune Javier.

La naiba! Cum am putut uita ca trebuie sa ma vad cu psihologul meu,mai ales că eu i-am cerut să avem o ultimă ședință.Stiind ca celelalte s-au anulat.

- Îmi cer scuze,dar chiar  am uitat!Nu am dormit prea bine aseară si sunt foarte obosită.In zece minute sunt la cabinet!

Inchid telefonul,imi iau ceva repede pe mine si cobor scările în fugă pt a ajunge cât mai repede acolo.

- Buna dimineața!Unde mergi așa grăbită,haide să bem o cafea?Imi spune Juan,in timp ce îmi iau ceva în picioare și haina de pe umeraș.

- Mă așteaptă Javier si sunt deja în întârziere,vorbim cand mă întorc.

- Ai grija de tine,plec si eu imediat!Trebuie să mă întâlnesc cu cineva,ne vedem când vii!

- Trebuie să mi-o prezinți,din cauza asta nu prea stai pe lângă casă.Stii la ce m-am gândit...am nevoie de o mașină,m-am saturat sa merg cu taxiul peste tot.Ah,si un loc de muncă.Ii spun prietenului meu Juan.

- Ești bine?Cu siguranță că da,nu ai temperatura,am crezut că delirezi!Îmi zice Juan după ce pune o mână pe fruntea mea,pentru a vedea dacă sunt în regulă.

- Nu am nimic.Il sarut pe obraz,si în secunda doi sunt deja în taxi.

- Ce a pățit fata asta?Spune Juan în urma mea.
Clar ceva nu este in regula cu ea.

Ajung destul de repede la cabinet si bat incet la ușa înainte de a intra.

- In sfârșit Eva,ai apărut!Ia loc,o sa vorbim după ce ii spun secretarei sa aducă doua ceaiuri.

- As vrea o cafea,dar sa fie destul de tare.Sunt cam somnoroasă in aceasta dimineața.

- Bine Eva,acum eu o te întreb si tu o sa imi răspunzi, bine?Ce ai simțit atunci cand l-ai omorât pe Damian?

Ma foiesc pe scaun cateva minute bune si ma gândesc bine la ce sa ii spun.Dar prefer sa ii spun tot adevărul.

- Am simțit furie,dezamăgire si ura,multa ura pentru cel din fata mea.L-am împușcat fara regrete si jur că as face-o din nou.

- Sa trecem peste asta,acum povestește-mi despre copilăria ta?

- Ce as putea sa va spun,eu nu am avut copilărie.Nu am avut părinții care să aibă grijă de mine si de mică am primit multe palme de la viață.Adormeam flămândă de multe ori,iar bătăile ce le primeam au fost groaznice.Inca si acum le simt pe pielea mea,desi a trecut atâta timp și s-au vindecat.Oftez ușor și aștept următoarea întrebare.Astazi vreau să mă descarc si sa îmi vindec sufletul de atâta suferință. Iar Javier știe să mă asculte și să mă înțeleagă datorită profesiei pe care o are.A cum stiu ca el nu o să îmi facă rău,este aici doar ca să mă ajute să merg mai departe.

- Cât de mult te doare lipsa părinților tăi?

- Foarte mult!Eu am fost un copil abandonat,nu am stiu ce înseamnă să te iubească cineva.Nu am știu ce înseamnă dragostea părintească si îmbrățișarea unei mame.Nici măcar nu stiu cum mă cheamă cu adevărat,sau în ce zi m-am născut.
Lacrimile imi inundă ochii și mă abțin cu greu să nu plâng.Nu am putut să fiu puternică niciodată iar lipsa părinților mei mă face să fiu atât de slaba!

- Îmi dau seama că te afectează destul de mult lipsa lor,dar chiar nu știi nimic de ei?Nu stiu o informație destul de mică,ceva care te-ar putea ajuta sa ii găsești?

- Nu stiu nimic de ei!Nici măcar nu stiu dacă sunt în viață sau nu.Si nici nu am încercat să îi caut,mereu am dat vina pe ei,m-au abandonat în acel orfelinat groaznic.Ce mama și-ar lasă copilul acolo și ar pleca?

- Poate nu te-a lăsat Eva sau poate nu știe nimic de tine!Ședința s-a terminat dar vreau să vorbim în continuare despre ultimele zile,te văd schimbată si vreau sa stiu ce sa întâmplat cu tine?

Ii povestesc totul.Moartea lui Damian,întâlnirea cu Lucas,cine este adevăratul Don si ceea ce m-a speriat cel mai mult. Faptul că Lucas mă iubește.

- Ce vrei sa faci in continuare?Mă întreabă Javier în timp ce se apropie încet de mine.

- Nu știu,imi este frica...

- Știi ca poți avea încredere în mine Eva.Iar eu îți spun să îți asculți inima,ai încredere în tine si o sa vezi ca totul o să fie bine!

- Si dacă o să fiu rănită din nou?Îl intreb eu în căutarea unui raspuns.

- Iubire fără suferința nu există!Dar stiu ca amândoi aveți nevoie de ea.

- Si Lucas a fost pacientul tău,stiu ca va cunoașteți.Doar el te-a pus să fii psihologul meu.

- Da Eva,a fost mai demult.Acum eu trebuie să plec.Ai grijă de tine si ne vedem la următoarea ședință care o să fie peste o lună,cand mă întorc înapoi.

- Atunci am plecat si eu!
Închid usa si plec.

Capitol editat!