Mântuirea
Să scapi de suferinţă,
De orişice suspin,
De patimi, ce-ameninţă
Al vieţii sfânt destin;Să scapi de tot ce doare,
De boală şi ruină,
De-această disperare
De care lumea-i plină;Să nu mai ştii în veci
De groapa neputinţei,
De umbra nopţii reci,
De teama nefiinţei,De omul rău şi silnic
Ce te loveşte-n spate,
De diavolul, ce zilnic
Te-mpinge în păcate;Se scapi de-această lume
Şi de nenorocirea
Ce clocoteşte-n spume...
Aceasta-i mântuirea???...***
Să scapi de lăcomie,
De simţăminte-amare,
De ură şi mândrie,
De dor de răzbunare,Să scapi de îndoială,
De păcătoasa fire,
De-a inimii răceală
Şi de nemulţumire;Să nu vorbeşti întruna
De crucea ta şi plânsu-ţi;
Să biruieşti minciuna,
Să scapi de tine însuţi;Să-i poţi ierta pe alţii
Cum vrei să fii iertat;
Milos să fii cu fraţii,
Să poţi iubi curat;Să simţi că poţi cuprinde
În braţe, omenirea,
Şi-atunci când ea te vinde:
Aceasta-i mântuirea.
CITEȘTI
Poezii religioase
PoésieCele mai frumoase poezii despre Isus și Dumnezeu scrise de Magdalena Toma, Liliana Trif și alții.