Să ducem lumea către Domnul, să fim mai vrednici misionari,
Să nu lăsăm să moară alţii, din neglijenţă, fără har!
Să ducem lumea către Domnul, să fim modele cum El vrea,
Să Îl purtăm pe Domnu-n viaţă, să luminăm pe Calea Sa!Ei nu cunosc iubirea sfântă, nu ştiu de jertfa din Calvar,
Ne pasă, sau ne lasă rece, vestim cu râvnă al Său dar?
Să pregătim mesaj cu sare, să-L ducem lumii pe Hristos,
Să apărăm Cuvântul Vieţii, să fim misionari voioşi!Ce facem oare, ducem vestea?câţi au murit în bezna grea,
Fără să ştie calea bună, câţi au gustat iubirea Sa ?
Suntem noi sare şi lumină, ne oglindim în chipul sfânt,
Viaţa ni-e o mărturie, trăim numai lângă Cuvânt?Ne iartă Doamne slăbiciunea şi nepăsarea ce-o avem,
Ne adâncim în grijuri multe şi des pe cale eşuăm!
Ne dă putere Sfinte Tată ne fă sensibili şi apoi
Să stăm cu Tine-n barca vieţii, să biruim numai în doi!Şi să răspundem Bun Isuse chemării ce Tu ne-ai lăsat,
Să ducem vestea Ta cu râvnă aici cât stăm neîncetat!
Să nu fim lâncezi, s-avem râvnă, avem nevoie de Hristos,
Să mergem să ducem mesajul atât de scump şi valoros!Să fim mai dedicaţi Isuse, atenţi la cei ce nu te ştiu,
Să le vorbim de-a Ta iubire acum, pân' nu e prea târziu!
CITEȘTI
Poezii religioase
PuisiCele mai frumoase poezii despre Isus și Dumnezeu scrise de Magdalena Toma, Liliana Trif și alții.