Always Horan

Chapter 1

         Clary

 

    -Bunica Jane! am strigat la femeia ce ma astepta la aeroport.

    -Oh, Clary!

    Bunica ma imbratisa, putin rigida,probabil din cauza ca era cam slabita, si am mers amandoua apoi spre iesire.

    -Cine te-a adus, buni?

    -John a fost amabil sa vina cu mine. Il mai stii pe John,nu?

    -Imi amintesc.

    John Doyle a fost dintotdeauna pentru mine ca un unchi. E vecin cu bunica si cred ca au aceeasi varsta. De asemenea, John fusese prieten bun cu bunicul meu, ce a murit acum 5 ani. Inca de pe atunci, bunica a inceput sa aiba simptomele bolii. De atunci o duce rau cu sanatatea. John a fost mereu omul pe care te puteai conta. Avea o sotie mai tanara ca el cu 10 ani si o fata, care e si ea casatorita si are gemeni. Imi amintesc de asta, fiindca cand eram mica, mai veneam pe aici si ma jucam cu ei.

    Masina lui John, o Honda Civic veche, era parcata chiar in fata iesirii. Batranul ma saluta, apoi ma ajuta cu bagajele. A ajutat-o pe bunica sa urce in masina, apoi am intrat in masina. John vorbea acum despre cultura nu stiu cui, si eu nu am dat atentie discutiei.

    M-am uitat la bunica. Arata asa de slabita! Parul alb, era tuns scurt si era foarte rar, fata ridata si mai tare de cand o vazusem ultima data, iar bratele si picioarele ziceai ca sunt bete. Nici nu vreau sa ma gandesc ca o sa vina vremea cand ea nu o sa mai fie.. Cine imi va mai da mie sfaturi? Cine ma va mai iubi asa de mult ca ea?

    Am lasat gandurile astea deoparte cand am ajuns la casa batraneasca a bunicii. Arata la fel cum mi-o aminteam. Doua etaje, cu o gradina enorma in fata, un foisor in mijloc, flori peste tot, ca doar era vara, leagane improvizate din funii, si legate de crengile copacilor, iar in spatele casei era livada ce se intindea pe mult teren. Nu stiu de ce, dar ma simteam mereu bine aici.

    'Fiindca aici e aerul irlandez' imi spunea bunica. Ok, trebuia sa recunosc ca era o diferenta mare dintre Irlanda si America. Inca nu stiu care imi place mai mult. Si chiar de m-am nascut in Irlanda, pe cand mama traia in casa bunicii cu tata din lipsa banilor, am trait de la 3 ani in New York.

    John ma ajuta iar cu bagajele, si eu am luat-o de brat pe bunica, mergand impreuna spre foisor. Mereu ii placea sa stea acolo si doar sa auda si sa priveasca. Genul de lucuri ciudate pe care le fac de obicei batranii.

    John a plecat apoi, fiindca trebuia sa faca cateva cumparaturi.

    -Clary, poti sa te duci sa despachetezi. Voi fi bine.

    -Esti sigura?

    -Sigur, micuto.

    Inca imi spunea 'micuto' chiar de aveam aproape 18 ani. Banuiesc ca in ochii ei aratam tot ca o fetita de 5 ani, cu dintii lipsa si parul scurt.

    O las pe bunica singura si ma duc in fosta camera a mamei, in care stateam eu cand veneam la bunica. Mi-am despachetat lucrurile. Mi-am pus toate hainele in dulap, am asezat cateva fotografii cu familia si Hanna pe noptiera, apoi mi-am scos laptopul, sa-mi verific email-ul. Aveam unul de la Hanna, intrebandu-ma daca am ajuns. I-am raspuns, apoi l-am inchis, fiindca nu aveam chef sa mai fac nimic la el. Am decis sa fac o plimbare. Era ora amurgului acum, si voiam sa ma mai uit prin oras, sa vad ce s-a schimbat.

    Mi-am lasat pe mine blugii albastri lungi ce ii aveam, dar mi-am schimbat tricoul intr-unul verde, simplu, parca reprezentand Irlanda.

    Am iesit saritoare din casa si i-am zis bunicii unde plec. Ea m-a oprit si mi-a dat si niste bani, ca sa cumpar paine si ce imi mai trebuie mie, adica dulciuri.