Falsehood / / k.th.

Epilog

Peste 5 ani

Pasii lui s-au indreptat incet catre sinele de tren ruginite si inconjurate de iarba, sine pe care obisnuia sa se joace cand era mic atat de mult. Baiatul nu isi mai amintea acele momente, insa privind acel peisaj simtea doar melancolie. Cu siguranta casa mica si veche din fata lui ii amintea de acele zile in care tatal lui pleca in fiecare dimineata pentru a munci, iar el si mama sa ramaneau acasa si se distrau. Nu isi amintea ce facea sau cum aratau parintii sai, insa acele simple fragmente i-au adus un zambet larg pe buze si cateva lacrimi in ochi.

Cate zambete de acelasi fel ar fi putut avea daca parintii sai nu luau acea decizie? Cate momente fericite ar fi putut trai daca ramanea cu ei?

Kim Taehyung isi pusese intotdeauna acele intrebari, insa evitase raspunsurile si sentimentele, pentru ca nu voia sa regrete. Nu voia sa regrete ceea ce a trait alaturi de noua si singura lui familie, nu voia sa regrete nasterea singurului sau frate de sange, nu voia sa regrete ca iubea. Baiatul in varsta de 26 de ani s-a asezat pe una dintre sine si a continuat sa isi priveasca fostul camin zambind. Plantele agatatoare erau incalcite pe toti peretii ingalbeniti de timp ai casei, iar in fata ei era o adevarata jungla. Acoperisul era pe jumatate distrus, nu fusese niciodata cu adevarat bun. Imaginea acelei locuinte parasite parea intr-un fel salbatica, insa in ochii lui Kim Taehyung ea era legatura pe care o pierduse. Din acel motiv baiatul cumparase toata acea bucata de teren doar pentru a se asigura ca amintirea aceea nu va disparea.

Baiatul ar fi petrecut ore in sir in fata acelei case daca telefonul nu i-ar fi vibrat in interiorul hanoracului. Taehyung l-a prins intre degete si a zambit cand a vazut numele de pe ecran.

-Kookie, ce faceti?

Taehyung a asteptat zambind ca sunetele de pe fundal sa se calmeze, insa in interiorul sau nu isi dorea ca ele sa inceteze niciodata. Nu voia sa acele rasete si chicoteli sa se opreasca pentru ca ii aduceau atata caldura in inima, o caldura pe care isi dorea sa o simta si el in viitor.

-Ne-am intos din parc si Junghan nu o lasa in pace pe Hanjung pentru ca i-a furat jucaria. Seamana cu mine, ce pot spune.

Taehyung i-a ascultat atent pe cei doi copii in varsta de 2 ani certandu-se, apoi a inceput sa rada cand Junghan a cedat si a lasat-o pe sora lui geamana in pace. Taehyung stia deja ca urma sa faca asta pentru ca cei doi micuti erau lipiti unul de celalalt inca de la nastere, motiv din cauza caruia Hana si Jungkook au hotarat sa le dea acelasi nume, dar inversat. Legati pe viata, asa cum erau si ei.

-Ahh, nu i-am mai vazut de mult timp. Sunt sigur ca au mai crescut de ultima oara. Trebuie sa va vizitam in curand. Sunteti liberi?

Jungkook a stat cateva secunde linistit pana cand si-a verificat orarul incarcat, apoi a aprobat.

-Da, suntem liberi. Eu nu am multe procese luna aceasta si Hana inca lucreaza de acasa. Han', lasa-l pe fratele tau in pace, hmm?

Taehyung a continuat sa zambeasca insa sunetul unor pasi i-au atras atentia, asa ca baiatul si-a intors trupul spre partea dreapta observand silueta care se indrepta spre el cu pasi mici alaturi de un caine micut care alerga spre Taehyung fericit.

-Hei, Kook, te sun mai tarziu, ok? Saluta-i pe micuti si pe Hana din partea noastra si ai grija de ei. Nu il mai pune pe Junghan sa invete cum sa minta, da?

-Da, da, domnule, eu sunt avocatul aici deci eu decid ce e corect si ce nu e.

Taehyung a inchis telefonul la momentul potrivit pentru ca micutul caine s-a aruncat imediat in bratele lui si a inceput sa ii linga fata.

-Yeontan, gata, m-ai vazut acum 5 minute. E mai rau decat un copil, serios.

Taehyung a continuat sa murnure lucruri despre cainele lor in momentul in care fata i-a eliberat lesa si l-a lasat sa alerge liber. Taehyung il dresase destul de bine incat sa stie unde sa se intoarca, deci nu se temeau ca il vor pierde.

-Am descoperit ce l-a atras in diretia aia, dar cred ca iepurii si cateii nu se inteleg prea bine. L-am luat de acolo la timp totusi.

Taehyung a continuat sa o priveasca pe fata din dreapta lui cu acelasi zambet cald pe buze si cu acea privire plina de iubire in ochi. Ea a observat si a inceput sa chicoteasca.

-Au trecut 2 ani si tu inca te uiti la mine de parca as fi cel mai mare miracol. S-sa nu indraznesti sa spui ca sunt, Tae, pentru ca te voi lovi!

Baiatul a inceput sa rada si si-a aplecat capul pentru a privi mana subtire a fetei de langa el. A inceput sa se joace cu inelul de pe deget intrand din nou intr-o transa din care nu putea scapa ori de cate ori ea era in jurul sau.

-Stim amandoi ca asta esti, Lisa. Nu cred ca alta persoana m-ar fi privit in ochi dupa tot ce ti-am facut.

Fata i-a lovit umarul facandu-l pe Taehyung sa scoata pe buze un sunet ofensat, insa a inceput sa rada cand Lisa si-a aruncat bratele in jurul lui.

-Sa nu exageram. Tot ce ai facut a fost sa ma protejezi.

Taehyung a zambit trist si a aprobat, insa cicatricea de pe obrazul Lisei urma sa ii reaminteasca mereu ca in acei 3 ani in care el a lipsit, Lisa putea sa moara. Acela a fost momentul in care Taehyung s-a intors acasa si a dat ochii cu persoana pe care se temea sa o intalneasca. Reactia Lisei a fost una asteptata, lacrimi si tipete pline de intrebari, apoi inbratisari. Taehyung nu isi putea imagina cum s-ar fi simtit fata daca Namjoon nu i-ar fi spus imediat cum au aflat si ei ca el e viu. Se bucura ca totul se terminase in acel mod, pentru ca nu putea fi mai fericit de atat.

-Multumesc.

Lisa si-a dat ochii peste cap si s-a aplecat pana cand buzele ei s-au lipit de ale procurorului. Taehyung a zambit si si-a infasurat bratele in jurul corpului ei firav, adorand faptul ca parul Lisei nu fusese taiat de cand il intalnise pe el in timpul lieului. Era ca o asigurare care ii amintea mereu ca tot ce se intampla e adevarat, asa ca Taehyung nu a ezitat in momentul in care degetele sale s-au impletit cu suvitele de par ale celei mai importante persoane din viata lui.

-Daca incepi din nou sa enumeri lucrurile pentru care imi multumesti iti leg mainile cu lesa lui Tan la gura. Nu imi multumi, Tae. Nu m-am indragostit de tine doar ca sa iti aud multumirile din 5 in 5 minute.

Taehyung adora felul in care buzele Lisei se miscau atunci cand il certa. Taehyung adora si apropierea dintre ei, simtind ca in sfarsit putea sa o imbratiseze atunci cand isi dorea. Taehyung ii adora ochii, buzele, genele atat de lungi, alunita de pe nas care semana atat de mult cu a lui, cicatricea de pe obraz, degetele subtiri, corpul firav, tot. Kim Taehyung gandea ca un romantic din dramele cliseice, insa nu ii pasa. Era fericit.

-Si eu m-am indragostit de tine, Lisa. Din prima luna, din zilele in care tu nici nu stiai cine sunt.

Fata a zambit si si-a trecut degetele peste cicatricea de langa ochiul baiatului, urma din seara in care a disparut. Cei doi au continuat sa se priveasca in liniste si probabil ar fi facut-o in continuare daca prezenta unor labute pe picioarele lor nu le-ar fi atras atentia. Cei doi au inceput sa rada cand au observat expresia trista a catelului, asa ca Lisa l-a ridicat in brate si l-a mangaiat pe cap.

-Catelusul acesta ne va distruge relatia. Sigur vrea sa te aiba doar pentru el. Tu stii mereu unde ii place sa se plimbe. Nu e corect, Tae, de ce nu am luat doi?

-Pentru ca atunci ai fi fost geloasa pe doi caini.

-Ha ha.

Taehyung a zambit in fata logodnicei lui si si-a ridicat privirea spre cer. A multumit oricui il privea de acolo in timp ce Lisa i se ghemuia in brate alaturi de Yeontan. Propria lui familie.

~

Simt ca m-am grabit putin, dar tin sa va anunt ca de la inceput cartea nu a fost una de dragoste. Nu am urmarit in prim-plan povestea lor pentru ca nu acela a fost scopul meu. Am urmarit societatea pentru ca despre acest lucru a fost vorba in aceasta carte, o societate plina de falsitate. Voi schimba si descrierea pentru ca nu reprezinta cartea in totalitate.

Si aici voi aseza punctul final al cartii Falsehood. Va multumesc din suflet pentru sustinere. Va voi anunta cand voi posta Almost Blind.