Roșu și sacrificiu

Cripta mănăstirii capucinilor

          Ieşi în câmp deschis, şi îşi roti obosită ochii pe marea întindere de iarbă verde ce îi alinta plăcut privirea. Zări în scurtă vreme, la o oarecare depărtare, sub un copac cu coroana mare, în floare, grupul de călăreți pe care-l căutase zădarnic în câmp deschis, dar care hotărâseră că ar fi mai precaut să nu rămână sub priviri.

          Urmând sfatul înțelept al lui René, care le recomandă un popas sub umbra deasă şi îmbietoare, se întinseseră pe iarba catifelată, aşteptând , cu o oarecare urmă de nelinişte, întoarcerea suveranei lor amice, care, după toate aparențele, ținea situația sub control.

          Spre acel loc, dauphina îşi struni calul, şi în câteva minute, îi ajunse din urmă. Zărind-o pe dauphină, cu toții se sculară să o întâmpine. Aceasta arboră un surâs forțat, şi se apropie să le vorbească.

          -Louise, eşti bine? o întrebă neliniştit Louis, care reuşise primul să pătrundă în dosul măştii zâmbetului fals, pe care aceasta îl puse doar ca să nu-şi neliniştească prietenii înainte de vreme. Biata dauphină nu reuşi să mai păstreze pe față masca şubredă a nepăsării, pe care vorbele lui Louis reuşiseră dintr-o lovitură să o izbească de pământ.

          Îi privi cu ochii plutind în lacrimi, privire care îi înduioşă şi îi nelinişti în acelaşi timp, şi zise, cu o voce uşor tremurândă şi vădit neliniştită:

          -Trebuie să ne grăbim. Nu avem timp de pierdut. Să mergem... zise ea dând grăbită bice calului în direcția opusă provinciei Maubeuge.

          -Unde mergem? întrebă René.

          -Nicole, i se adresă Louise demoisellei sale de onoare, nerăspunzând direct întrebării prietenului său, vei călări spre Maubeuge şi îi vei spune guvernatorului că dauphina franceză a manifestat dorința de a mai petrece ceva timp în capitala, la Versailles. Iar în ceea ce te priveşte, Jaquelinne, te vei întoarce la Paris, unde vei rămâine ascunsă până mâine seara.

          Atunci, şi doar atunci, vei îmbrăca costumul de călărie, vei galopa spre palat, vei cere să-i vorbeşti regelui, îl vei anunța atunci că am ajuns cu bine la buna mea provincie Maubeuge, şi că am de gând să rămân acolo pentru ceva timp. Până atunci, vei rămâine cu mine, căci am de scris un bilețel pentru de Sharolle.

          -Dar pentru ce Dumnezeu toată minciuna asta? Tu unde vei fi defapt? întrebă Albert nedumerit.

          Văzând că augusta sa prietenă ezită să răspundă, René încercă să îi inspire încredere în forțele proprii, şi zise, punându-i prieteneşte mâina pe umăr:

          -Oriunde nu ai pleca, poți fi sigură că nu vei fi singură. Suntem cu toții gata să te urmăm până la capătul lumii!

          -Nu cred că va fi nevoie să mergem atât de departe. Dar, oricum, vă mulțumesc din suflet, amicii mei,,murmură ea cu ochii plutind în lacrimi de duioşie. Vă voi spune numaidecât țelul călătoriei, dar nu aici. Suntem în câmp deschis, chiar sub nasul gărzilor Eminenței Sale. Am nevoie să vă vorbesc într-un loc în care să nu fiu auzită decât de voi. Şi, ştiți şi voi la fel de bine ca şi mine, unicul loc în care voi putea vorbi deschis, fără frica de a fi interceptată e...

          -Cripta mănăstirii capucinilor, murmură îngrozit Louis.

          -Ai dreptate, bunul meu prieten, e cripta capucinilor, recoscu cu un oftat Louise.

          -Atunci ceea ce ai de ne spus e cu adevărat serios. Nu te-ai aventura îmtr-un loc ca cripta părăsită, dacă nu ai avea motive întemeiate să ții cel mai strict secret asupra acestei chestiuni.