Roșu și sacrificiu

Un nou complot se țese

          -Camelie d'Auxerre de Chartre, Gabrielle Albertine Lyonny, contesa de Myoette, anunță portarul.

           Cardinalul, care stătuse aşezat până atunci, şi care se sculase la anunțarea intrării spioanei sale, pe care o aştepta de mult timp, se sculă şi o întâmpină călduros. Gabrielle păşi cochetă înainte şi se opri în fața mesei de joc asupra căreia acum o clipă stătea aplecat cardinalul. O tablă de şah stătea deschisă pe masă.

          -O partidă strânsă, Eminența Voastră! Cine e oponentul? întrebă aceasta cu o voce suavă.

           -Eu însumi, zise preocupat cardinalul. Nimeni nu a dat dovadă de o suficientă abilitate pentru a mă putea egala.

          Camelie surâse la această replică, se apleacă la rândul său asupra tablei de şah şi făcu o mişcare inteligentă, la care cardinalul surâse.

          -Ai noutăți din Anglia, Gabrielle? întrebă cardinalul aducând convorbirea asupra subiectului ce îl interesa.

          -Ducele Devonshire e aici, zise Camelie în ochii căruia licări răutatea, dar scânteia căruia fu eclipsată de o aparentă nevinovăție şi nepăsare.

          -Devonshire? vru să concretizeze cardinalul.

          -Da şi...

          -Şi...? o încurajă nerăbdător cardinalul.

          -Şi are antidotul.

          -Foarte bine, răspunse acesta vădit mulțumind, îndreptându-se spre un sertăraş pe care-l deschise şi întinzându-i spioanei sale o pungă cu bani.

          -Pentru loialitatea ta!

          -Sunteți atât de puternic! Atât de malefic, zice ea parcă cu ironie ascunzând punga cu monede.

          -Malefic? E doar o aparență, răspunse grăbit şi nițel încurcat cardinalul.

          Unicul răspuns pe care îl primi fu un ridicat din umeri şi un surâs.

          -Ce zici să facem încă un pas înainte? Trebuie să îl folosim pe Devonshire ca o unealtă puternică în avantajul nostru, făcu îngândurat cardinalul, privind-o provocator.

          -Pot să o întreb pe Eminenţa voastră ce a vrut ea să zică prin asta? îi ținu isonul Camille.

          -Iată ce mi-am pus în gând. Vom introduce nişte scrisori false de ale lui Devonshire în sertarele reginei.

          -Dar pentru a falsifica reuşit nişte scrisori, astfel încât să le oferim drept dovezi credibile, avem nevoie de pecetea sa personală şi de...

          -Fii fără griji, frumoasă Gabrielle, totul e deja prevăzut, o întrerupse cardinalul descuind un sertăraş şi scoțând la lumină o mulțime de scrisori legafe frumos şi deja pecetluite.

          -Minunat, Eminență! Rămâne doar să fie introduse în cabinetul reginei Augustina.

          -Asta rămâne pe seama ta. E una din meritele tale, Gabrielle, zise acesta cu o voce suavă şi flatantă. Pătrunsul în secret în încăperi ferecate şi tot felul de astfel de nuanțe nu fac oare parte din talentele tale?

          -Vă mulțumesc călduros, Eminență! zise ea zâmbind şi executând o reverență fără cusur. Şi cu toate astea, adăugă ea îngândurată, mă îndoiesc că regele va accepta astfel de scrisori ca dovezi definitive. Nu e oare indiscret din partea noastră?