Roșu și sacrificiu

Captivă

          Dianne stătea culcată pe un pat frumos căptuşit cu dantelă scumpă, într-o cameră ornată cu mult gust artistic. Fața îi era lividă iar părul auriu îi curgea în bucle lungi nestingherite pe umeri.

          -Unde sunt? Ce mi s-a-ntâmplat? fură primele sale cuvinte când îşi reveni în-sfârşit în simțiri şi îşi roti ochii în jur. Ce vrea să însemne asta? sări ea din pat şi privi din nou în jur cu o privire înfiorată. Se duse grăbită la fereastra căptuşită cu perdele de damasc roşu şi privi afară. Se trase în spate cu teamă văzând înălțimea, ce-i întretăi respirația, la care se afla.

          -Castelul de Saisset, murmură ea recunoscând împrejurimile acestuia. Francois de Lothar-el se ascunde în dosul acestui complot, şi mai privi încă odată pe geam. Camera frumoasă în care fusese închisă se afla la o înălțime straşnică. Castelul de Saisset era înconjurat cu o fâşie de apă limpede, rece şi adâncă, ceea ce dădea o măsură de protecție şi de trăinicie fortăreței.

          Louise se îndreptă cu paşi grăbiți spre uşă şi o trase spre sine, dar nu izbuti să constate decât faptul că era încuiată dublu. Îşi sprijini capul de uşă, şi cu un oftat îngreunat, încercă să gândească. Brusc, o idee îi lumină închipuirea, îşi duse grăbită mâna la cap şi şi-o trecu prin păr, dar o lăsă imediat să-i atârne pe şold, privind descurajată în gol şi murmurând:

          -Agrafa! Mi-au luat agrafa! Au prevăzut şi asta. Mi-au luat pumnalul, asta e firesc, dar de unde au putut afla de agrafă... Gândurile îi fură întrerupte de auzul unor paşi pe palier, în camera învecinată, în dosul uşii dulbu încuiate.

          -Francois! sări Dianne, începând să-şi strige verişorul şi să lovească în uşă. Francois deschide! Ştiu că eşti tu. Francois deschide!

          Imediat, parcă ascultând de porunca dauphinei, paşii se apropiară de uşă, o mână puternică şi vânjoasă introduse cheia în broascą şi o roti de două ori. Imediat, în prag apăru figura semeață a prințului de Lothar. Acesta intră, închise uşa în spatele său şi înaintă în cameră. Îşi ținea frumtea sus, cu mândrie, iar în mână ținea un talger cu două pahare de cristal, umplute până la vârf cu un lichid purpuriu. Le puse nepăsător pe o măsuță din încăpere, şi le întoarse spatele. Dianne îi urmărise mişcările cu o oarecare neâncredere.

          -De ce? Francois, ce se întâmplă?

          -Nu te teme, buna mea verişoară. Nu pe tine te vrem. Ştii, oamenii mei te-au cătat în Maubeuge, iar acolo nici urmă de tine. Li s-a răspuns că eşti la Versailles, dar nici acolo nu erai. Oh, nu se merită să-ți faci griji, scumpă verişoară, nu am dat alarma. Nimeni nu a aflat de mica ta şmecherie. Dar nu despre asta merge vorba, eu ştiu unde ai fost cu adevărat, şi asta îmi e deajuns.

          Margueritte îşi privea verişorul cu teamă, neştiind ce să creadă, şi cel mai important, cum trebuia să acționeze mai departe. Dar pentru a putea contura un plan reuşit în minte, trebuia să afle cu ce scop fusese adusą acolo şi de ce era ținută sub cheie. Nh avu multde aşteptat până să primească răspuns la întrebarea care atât de mult o măcina.

          -Aflând de arestul tău, persoana pe care o vânăm cu adevarat va veni să te salveze, şi atunci va cădea drept în mânile noastre.

          -Cine e? fură unicele cuvinte pe care le putu rosti dauphina cu o voce tremurândă.

          -Nu încerca să te prefaci, buna mea Louise, răspunse Francois cu un surâs malefic. Vrei să zici că chiar tu, care ai asistat la întrunirea de la Vatican, care ai văzut şi ai auzit tot ce s-a întâmplat şi tot ce a fost spus, vrei să zici că nu îți dai seama despre ce merge vorba?