Roșu și sacrificiu

Lacrimi de mască

          Louis, Albert şi René era în acea dimineață postați pe coridoarele Luvrului, chiar lângă anticamera regelui. Acesta, de altfel, discuta de ceva vreme cu unul din favoriții săi,  când deodată, faţa regelui se încreţi, ochii i se închiseră cu durere, acesta se plie în faţă, apuncându-se cu mâinile de burtă şi căzând într-un genunchi, cu un geamăt.

          Louis, cel mai aproape postat, se repezi la rege să îl ajute, urmat îndeaproape de muschetari.

          -Sire, Maiestate, ce aveţi? strigă Louis îngrijorat ridicându-şi regele de jos şi ajutându-l să se aşeze pe un scaun, în timp ce René ieşea val vârtej din cameră în căutarea unui medic.

          -Iarăşi... Mereu aceeaşi... murmură regele. Aceleaşi dureri acute de stomac, vin la fel de subit precum pleacă. Mi se întâmplă des în ultimele săptămâni.

          În acel moment intră René, care nu fusese nevoit să fugă prea departe în căutarea unui medic, căci îl găsise în anticameră pe cal al regelui, care, de când se începuseră aceste accese subite , nu contenea să vegheze asupra ilustrului său suveran.

           Cel mai îngrijorător e, zicea el, că maladia regelui , aparent neavând simptome grave, avansa rapid, și ceea ce îl neliniștea și mai mult pe medic, era că nu putea privi în profunzimea bolii, neînțelegându-i cauza, necunoscându-i efectele.

          Pe cât de ilustru era doctorul regelui, pe cât de învățat și de iscusit era, pe atât de tulburat era văzând că suveranul său suferă de o maladie pe care el nu o poate vindeca, pe care o întâlnise pentru prima oară, și despre care tovarășii săi într-ale medicinei nu știau mai mult decât el.

          Privea cu groază fiecare etapă nouă a dezvoltării bolii misterioase, care avansa repede, pe zi ce trece aducând cu sine simptome nemaivăzute și manifestări nemaiântâlnite. Fusese chemat un medic specialist chiar din Roma pentru a-l ajuta pe rege, dar la ieșire acesta răspunsese că nu văzuse în viața sa așa ciudățenie de boală, și că niciuna din totalitatea simptomelor nu coincide cu ceea ce știa el, din practica sa numeroasă, sau din cărțile pe care le citise.

          Muschetarii noștri fură rugați să părăsească încăperea, iar medicul fu iarăși ciocnit cu incapacitatea de a face ceva să își ajute suveranul.

          Așa cum acest eveniment le scăzuse considerabil din buna dispoziție, aceştia părăsiră Luvrul, cum, de altfel, serviciul lor  se apropia de sfârşit. Nu demult ajuns în Paris, Henri locuia de două zile împreună cu Louis, pentru care avea un respect nemărginit și o dragoste de frate, și care îl invitase să vină să împartă apartamentul cu el, pentru a mai scădea din cheltuieli. Henri acceptase fericit oferta, așa că îl întovărăși pe Monsieur de Koalen pe drumul de la palatul cardinalului spre modesta lor căsuță.

          Mare îi fu mirarea însă să vadă, la intrarea în casa lor, o tânără demoiselle, care se plimba neliniștită în susul și în josul casei. Era îmbrăcată în haine de călărie, penele pălăriei îi atârnau ferfeniță pe chipul obosit, dar dulceag, iar mersul îi era grăbit.

          Purta cizme înalte de călărie, iar de frâu ducea un frumos cal arab, care bătea și el nervos din copite, parcă la unison cu senzația de îngrijorare a călăreței sale. Cum o văzu pe tânără, Louis căscă niște ochi mari de mirare, și strigă , vădit tulburat:

          -Nicole! Ce cauți tu la Paris?

          Ne amintim că Nicole era favorita demoiselle de onoare a dauphinei.

          Fata se întoarse alarmată la această stranie chemare, dar cum îl recunoscu pe Louis, se apropie în fugă și răspunse cu o voce gâfâită, abia reușind să-și tragă respirația de emoționată ce era: