Moștenitoarea Tronului: Pământ sau Iad

~Capitolul 25-Vorbește cu diavolul și cu siguranță va apărea~

~Liana povesteşte~

       Mă ridic cu greu în şezut când prezenţa lui Akyro dispare. Acum sunt înconjurată de duşmani. Simt cum rănile îmi zvâcnesc şi parcă își amplifică durerea. Credeam că după plecarea lui Akyro totul o să se termine... Însă Abbadon are cu totul şi cu totul alt plan. Un plan ce mă implică pe mine. Un plan dureros.

Abbadon: Speram că o să fiţi mai inteligenti. Credeţi că nu mă pot prinde de ce faceţi? Akyro e un copil. Voi toţi sunteţi, iar eu nu mă joc cu copiii!

       Îmi muşc obrazul susţinându-i privirea demonului. Bărbatul se întoarce uşor spre cei doi gardieni şi le face un semn scurt din cap. Akos face o plecăciune în semn de respect, iar Lerald îmi aruncă o privire plină de teamă. Îl privesc surprinsă cum părăseşte camera împreună cu superiorul său. Nu apucă bine să iasă şi uşa se trânteşte cu putere. Încep să respir neregulat şi îmi mut cu greu privirea până dau de cea a demonului.

Abbadon: Mă gândeam să mă joc şi eu cu tine la fel cum v-aţi jucat voi cu răbdarea mea.

        Înghit în sec privindu-l cu teamă. Mă târăsc uşor în spate, reuşind să mă mut doar cu câţiva centimetrii. Privirea demonului mă îngheaţă şi rămân pe loc, uitând să mai şi respir.

Deci aşa se simţea o aură superioară.

       Bărbatul se apropie cu un pas şi simt cum corpul mi se cutremură. Mă târăsc mai în spate şi ajung lângă mormanul de dărâmături– locul în care fusesem aruncată acum câteva minute. Respir scadent şi îmi aduc încetul cu încetul genunchii aproape de piept. Îmi închid ochii încercând să evit orice contact vizual cu acesta, însă regret în scurt timp. Secunda mea de linişte se sfârşise mult mai repede decât credeam. Mâna puternică a bărbatului îmi prinde gâtul firav făcându-mă să tresar şi să-mi deschid instant ochii. Acum ne privim reciproc fără a spune sau face ceva. Privirea îmi tremură şi se simte mică sub cea a demonului ce îmi arată doar ură şi dispret. Dispreţ pentru o fiinţă ce reuşise să rămână jumătate umană.

Abbadon: De ce tu? De ce ea? De ce l-a ales Emma pe el?

        Îl privesc confuză încercând să mai suprim teama acumulată. Felul în care îi rostise numele bunicii era mult prea diferit de felul în care pronunţase ultimul cuvânt. Cuvânt ce cred că se referea la bunicul meu. De ce nu pot avea o familie normală? Ȋmi desprind lent buzele simţind că şi ele tremură. Un cuvânt, sau o mişcare greşită şi rămân fără respiraţie. Sau, în cel mai rău caz, fără cap.

Eu: Ce a făcut b-bunica greşit?

       Cred că mai bine tăceam, nu? Tresar când strânsoarea demonului devine mai puternică. Îi prind antebraţul şi încerc să i-l îndepărtez. Abbadon mă priveşte fără a avea o expresie clară. Se comporta ca şi cum privea undeva departe prin mine. Simt cum aerul pătrunde în plămâni din ce în ce mai greu. Privesc încăperea gândind rapid la o modalitate de scăpare.
       Îmi închid ochii şi îmi desprind lent buzele o dată cu mâinile ce erau aşezate pe antebraţul bărbatului. Îmi las corpul moale câteva clipe încercând să mă calmez. Buzele mi se arcuiesc uşor într-un rânjet involuntar şi îmi desprind pleoapele. Abbadon îşi mută privirea fixă pe mine. Să zburăm un demon. Îmi duc rapid mâinile în faţă iar câteva fâşii de întuneric îl împing pe bărbat destul de departe. Îmi las capul uşor pe spate şi îl privesc într-un mod ciudat ce n-aş fi crezut c-o s-o pot face vreodată.