~Uneori, pierzând o bătălie, vezi feluri noi de a câştiga războiul.~
L-a pierdut. Îl avea atât de aproape şi, totuşi, i-a scăpat printre degete. Ce va face în continuare? Va trăi după cum a fost ultima lui dorinţă, sau se lasă pradă întuneric...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Deschid lent uşa de la intrare. Ochii încă îmi ard. Nu ştiu de ce am plâns tot drumul. De ce inima mă doare aşa tare? De ce acel băiat semăna atât de mult cuAst? Sau... Era chiar el? De ce nu mi se arată? Mă doare... Ies din micuţul hol şi intru în sufragerie, observând că televizorul e aprins. Mă apropi de canapea şi zâmbesc în colţul gurii. Travis doarme întins pe canapea. Probabil mă aşteptase. Sting televizorul şi îl învelesc cu o pătură aflată prin apropiere. Când ma îndepărtez, acesta îşi deschide lent ochii şi mă priveşte somnoros. Avusese o zi plină. Un interviu nu-i uşor.
Tav: Liana?
Eu: Poţi să dormi. Vorbim mâine.
Travis se ridică şi mă ia brusc în braţe, parcă simţind că nu sunt bine. Îmi muşc buza inferioară şi îl îmbrăţişez strâns, dând drumul lacrimilor. Acesta mă strânge la piept şi îmi sărută părul pentru a mă linişti.
După ceva timp, în care m-a ţinut în braţe, mă liniştesc. Ne aşezăm pe canapea în linişte, iar Travis mă priveşte îngrijorat şi uşor adormit. Îi zâmbesc, apoi îmi mut privirea în podea.
Tav: Unde ai fost?
Eu: În oras... cu Karen.
Tav: Deci mâine îmi iau cuţitul la mine şi îl feliez frumos.
Eu: Nu. Nu e vina lui.
Tav: Atunci de ce arăţi groaznic? De parcă ai văzut o fantoma şi, pe deasupra, o mai şi iube-- Stai!
Travis îmi prinde umerii şi mă scutură, apoi mă priveşte îngrijorat. Îl privesc în ochi simţind cum lacrimile iar vor să iasă. De ce mă cunoaşte aşa bine?
Tav: Doar nu...
Eu: Nu ştiu! La naiba că nu ştiu.
Travis oftează şi mă strânge la piept. Îl împing uşor şi îl privesc, observând o încruntătură adâncă între sprâncenele sale.
Tav: Ştii nu?
Eu: Normal. Iar începi să-mi spui că e mort şi că e imposibil! Dar...
Tav: Eşti aşa sigură?
Eu: E a doua oară când îl întâlnesc...
Fratele meu mă priveşte trist şi îmi aşează părul după ureche, oftând. Ştiu.Ştiu că e ireal, dar eu simt altceva.
Tav: Liana...
Eu: Nu. Măcar o dată crede-mă!
Tav: Cine a zis că nu te cred? *surâde* Când îl prind nu scapă viu.
