Do you believe in Destiny? (1D Fan Fiction)

Capitolul 12

   Am început să mă panichez când am văzut bulina verde din dreptul numelui lui Zayn, din program. Mi-am trecut mâna prin păr, încercând să par cât mai degajată, dar adevărul e că eram foarte stresată. Deși este tot vina lui că nu mi-a spus imediat ce s-a întâmplat, îl înțeleg. Încă nu mă cunoaște îndeajuns pentru a ști cum reacționez la astfel de " vești " , așa că a preferat să nu vorbească despre asta, mai ales că fusese un moment fără importanță pentru el.
Așteptam de mai bine de cinci minute, dar am văzut că nu avea de gând să facă primul pas, așa că am apăsat butonul de apel cu video și mi-am ținut răsuflarea. După două rington-uri, fața sa obosită, dar totuși atât de sexy și răvășitoare apăru pe ecran. Nu îmi puteam dezlipi ochii dintr-ai săi, observând cum nici el nu o putea face.

- Hei! Am salutat făcând scurt din mână.

- Hei!
Vocea răgușită mă dădu pe spate, inima mea începând să bată anormal de repede.

- Eu...Adică ...Ce faci?

- Ok! Încerc să prind câteva ore de liniște până la următorul concert.

- Oh, dacă vrei, vorbim altă dată...

- Nu!

Aproape că sări de pe scaunul avionului, crezând că am de gând să închid. Deși vrea să pară supărat pe mine, știu că simțim același lucru în acest moment și nici unul dintre noi nu vrea să încetăm această conversație.

- Uite...încep eu, știind că ar trebui probabil să fac primul pas spre împăcarea noastră iminentă. Îmi pare rău pentru tot. Știu ce s-a întâmplat de fapt între tine și Perrie, am auzit de interviul tău, cât și de al ei. De fapt, astăzi am avut o întâlnire interesantă cu ea și am putut să aud versiunea ei asupra lucrurilor. Și, deși te-am crezut atunci când mi-ai spus, nu puteam să nu mă simt rănită pentru că mi-ai ascuns acest fapt și sper să fii conștient de această treabă.

- Sunt! Și mie îmi pare rău pentru cum s-au desfășurat lucrurile. Trebuia să îți fi spus imediat ce s-a întâmplat, dar nu am dat importanță pentru că nu avea nicio semnificație pentru mine. Dar totuși, nu am făcut-o și s-a creat un mare tam-tam degeaba și din cauza mea. Știu că aveai nevoie de dovezi, de aceea am acordat acel interviu și mă bucur că și Perrie a făcut la fel. Și mă mai bucur că v-ați întâlnit, așa ai văzut că nu minte și a fost doar o prostie care nu trebuia să se întâmple.

- Știu! A fost până la urmă vina amândurora pentru că nu am acționat la timp. Putem lăsa asta în trecut și să uităm că s-a întâmplat vreodată?

- Nimic nu m-ar face mai fericit!

Am zâmbit la unison, sorbindu-ne din priviri, lăsând toată încărcătura emoțională datorită dorului să ne consume.

- Mi-a fost dor de tine!
- Mi-a fost dor de tine!
Am vorbit amândoi odată, pufnind în râs.

- Știu! Am spus mângâind ca o nebună ecranul unde obrazul său stâng se vedea.

Mi-a zâmbit cuceritor, ca de obicei și și-a țuguiat buzele pentru a-mi trimite o bezea în aer. Am prins-o și mi-am pus mâna în dreptul inimii unde aceasta continua să bată în același ritm. Buza de jos și-o prinse acum între dinți, știind ce îmi provoacă acest gest, aparent inofensiv.

- Băieți! Închideți toate electronicele, pentru că vom decola! Anunță o voce masculină în fundal, dezamăgindu-mă. Mi-aș mai fi dorit să vorbim.

- Îmi pare rău, iubito, trebuie să închid! Vorbim după ce aterizez.

- Ok! În seara asta voi ieși cu Anna în club. Nu am scăpare!