Demoni: Moarte

Prolog

          

          Tocurile ei pocneau pe asfaltul tare în timp ce mergea spre clubul ei favorit. De obicei își schimba înfățișarea în fiecare zi, dar de data asta nu se obosi. Nu era ca și cum poliția ar fi acuzat-o de morțile ciudate care aveau loc în club. Se strecură pe poarta principală a clubului și imediat ce ajunse la bar ceru o bere. Le vedea pe dansatoarele la bară - cu una mai puțin decât seara trecută -executând mișcări cât mai provocatoare.

            Se ridică de la bar după ce își termina berea și îi făcu semn unei dansatoare s-o urmeze. Aceasta o urmă imediat ce termină dansul și o conduse într-o cameră separată. Lydia se pregăti să o sărute când imaginea tristă a unei brunete cu un piercing imens în nas se plimbă prin încăpere.

          Uitând într-o clipă de dansatoarea ce încerca să-i atrăgă atenția cât mai subtil, Lydia porni pe urmele fantomei.

        — Unde te duci? o întrebă femeia - căci nici măcar tona de machiaj nu îi ascundea adevărata vârstă - enervată.

          Lydia se opri în fața fantomei conștientă că dansatoarea o considera nebună.

           — Găsește-l pe cel ce își spune Stiles! îi ceru prietena ei. Unde eu am pierdut, el ar putea câștiga!

           Spunând acestea, spiritul prietenei sale se pierdu în uitare pentru totdeauna, lăsând în urmă doar o inimă frântă.

        Ochii Lydiei erau roșii în timp ce demonul din interiorul său punea stăpânire pe ea. Se întoarse spre dansatoarea speriată și îi zbură capul cu o singură mișcare a mâinii. Sângele împroșcă pereții, iar Lydia ieși pe ușile clubului. În trecere, atinse câțiva petrecăreți lansând cadavrele lor să se prăbusească. Câteva persoane icniră înfricoșate, dar probabil că avea să dea vina pe droguri și lumina slabă pentru ce se întâmplase.

         Ajunsă înafara clubului, Lydia își șterse lacrimile și își trecu degetele prin părul căpșună. Oftând, se întoarse la apartamentul ei dintr-un bloc luxos cu ferestre imense în toate părțile. Pe canapea se afla o farfurie cu resturile mesei de prânz, iar Lydia o apucă și o goli în coșul de gunoi.

         Nu mai auzise de Stiles niciodată, dar cumva îi părea cunoscut. Păcat că prietena ei nu-i oferise mai multe indicii.

             Brunetul stătea întins pe un pat. Avusese o zi bună și nu doar pentru că nimeni nu părea să-l recunoască ci și pentru că nu se gândise aproape deloc la trecutul său. I se părea că face progrese de când o luase de la început și asta era bine. Ultimul lucru de care avea nevoie era ca cineva să-și dea seama că el e încă în viață.

         Totuși, faptul că era un Demon Alyx nu prea îl ajuta atunci când venea vorba de ascunsul magiei. Întotdeauna avea să simtă fiecare moarte a unei creaturi supranaturale și asta nu era deloc plăcut.

          Stiles simți amețeala caracteristică morții unui demon – asta se întâmpla destul de rar totuși, demonii erau aproape imposibil de ucis – și încercă să nu se piardă el înșuși în abisul uitării. Se încruntă când starea inconfortabilă nu dispăru și invocă spiritul.

          Niciun demon nu mai murise de ani buni, iar faptul că acesta se oprise să trimită un mesaj îl intriga. Faptul că urma să fie văzut nu era o problemă căci demonul nu avea cui să-i spună oricum.

       —Cine ești? o întrebă pe bruneta atrăgătoare cu un piercing uriaș în nas.

         — Trebuie să o găsești pe Lydia, îi ceru ea cu voce stinsă. Voi doi puteți să ne salvați.

        În ciuda efortului său de a o ține acolo, Hazel dispăru, iar Stiles făcu un scaun să se dezintegreze, nervos. Tot ce voise erau câteva decenii de pace, iar acum totul se dusese naibii. O nouă misiune pentru el, o nouă lume de salvat. Oh Dumnezeule, cât ura asta!