„- Ba da, îți pasă. Te-am văzut înjunghindu-te singur, sărind în fața gloanțelor și rânjind, ca si cum durerea fizică te făcea să te simți bine. Te ascunzi în spatele sarcasmului pentru că dacă ai lăsa zidurile să se prăbuseasca ar trebui să înfrunț...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Lydia se cutremură când țipetele încetară. Știa că le mai auzise undeva, dar nu își amintea unde.
— Am prins un miros de sânge! exclamă Zoe.
Câteva secunde mai târziu, Zoe alerga în formă de vulpe urmărind mirosul sângelui. Lydia oftă și alergă în urma ei încercând să nu se gândească la fiorii care i se plimbau pe șira spinării.
— La pământ! strigă Zoe înainte ca Lydia să audă o pocnitură și să se prăbuseasca.
Vulpea se transformase înapoi în șatena enervantă din cauza unei răni adânci la picior. Lydia se târî spre ea lăsând o dâră de sânge pe asfalt din cauza multiplelor zgârieturi. Se opri brusc când observă o siluetă feminină țintuind-o pe Zoe.
— Bună Zoe! Începusem să mă îngrijorez că nu te voi mai găsi.
— Topaz?
Femeia – după aspect Lydia ar fi zis că era o Vânătoare, dar nu era sigură – le ridică pe fiecare cu o mână și le aruncă spre cel mai apropiat perete. Lydia se încruntă când umărul ei atinse cărămida, știind că mai târziu se va forma o vânătaie urâtă, dar asta nu era nici pe departe suficient ca să o rănească. Era un Demon, până la urmă.
Zoe, în schimb, își pierdu cunoștința rămânând la mila femeii care le atacase.
— Stai departe, Lydia Gren! o atenționă Vânătoarea. Asta nu e lupta ta.
Lydia ar fi făcut asta cu cea mai mare plăcere dacă nu ar fi avut nevoie de ajutorul lui Zoe. Oftând se ridică și se îndreptă spre Topaz, luând o poziție ofensivă. Aceasta rânji, ridicând un pumnal la nivelul feței, chemând-o, parcă, pe Lydia la luptă.
Roșcata alergă spre ea și încercă să o prindă de încheietură. Dacă era om ar fi ucis-o, dacă nu... Ei bine, Lydia nu se gândise la asta. Mâna Lydiei trecu printr-un fum negru ca mai apoi să lovească un zid, spulberându-l. Încercă din nou să atace, dar corpul lui Topaz părea făcut din fum și umbre.
Topaz pregăti o sabie și o înjunghie în spate, făcând-o pe Lydia să icnească. Se sprijini de perete scuipând sânge și chinuindu-se să rămână trează. Topaz încleștă degetele pe gâtul Lydiei, sufocând-o, în timp ce roșcata se zbătea. Nu voia să accepte că ăsta era sfârșitul.
Lydia se întreba cum ajunsese în situația aceea. Ea bântuia Pământul de aproape 1000 ani, intrase în multe belele, dar niciodată nu fusese atât de aproape de moarte. Și niciodată nu fusese învinsă atât de ușor.
Cu un ultim efort de a se împotrivi, Lydia o înghionti pe Vânătoare și se aruncă în partea opusă. Corpul ei slăbit refuză să o mai asculte și se prăbuși lângă Zoe. Își irosise energia și acum urma să moară. Topaz avea dreptate, nu trebuia să mă amestec în lupta asta, gândi ea. Dar o făcuse și acum plătea pentru greșeala ei.
