„- Ba da, îți pasă. Te-am văzut înjunghindu-te singur, sărind în fața gloanțelor și rânjind, ca si cum durerea fizică te făcea să te simți bine. Te ascunzi în spatele sarcasmului pentru că dacă ai lăsa zidurile să se prăbuseasca ar trebui să înfrunț...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Diana greșise încercând să scape pe jos. Lydia o prinse din urmă foarte curând. Roșcata invocă energia sa și întinse ambele mâini spre Emisară. Lumina alburie ce îi părăsi degetele o aruncă pe adversară într-un copac.
— Renunță! strigă Lydia imoblizand-o într-un copac.
— Niciodată, scuipă Diana.
Încercă să se elibereze prin forța fizică, iar Lydia – rămasă fără alte opțiuni – duse palma în spate apoi o lovi peste genunchi. Pocnetul oaselor sfărâmate și urletul de durere al Dianei nu o încântau deloc pe Lydia. Îi aminteau de motivul pentru care își ura puterile. Nu îi plăcea să rănească alți Demoni, dar o făcea fără rețineri atunci când nu exista altă cale.
— Dă-mi acul si nu voi repeta mișcarea! o amenință roșcata cu o expresie flămândă pe chip.
Nu îi plăcea să rănească alți Demoni pentru că, odată ce o făcea, o poftă ciudată o cuprindea și nu se mai putea opri. Diana întelese, mai cunoscuse Demoni scapați de sub control și știa cât erau de periculoși, pentru ei înșiși, in special. Bruneta se sprijini în piciorul sănătos și îi întinse acul.
— Nu mi-e frică de tine, rosti ea gâfâind. Dar Stiles a avut încredere în mine și eu l-am trădat. Presupun că acum sunt asemenea ție.
Lydia distruse lama și o lăsă să plece, continuând să se gândească la cuvintele Dianei. Abia atunci începea să realizeze cât de furios se simțise Stiles după ce îi făcuse ea. Avusese atâtea șanse să-și ceară scuze, dar în loc de asta ea se băgase din nou în viața lui ca și cum ar fi avut tot dreptul să o facă. Lydia întelese că după ce se întâmplase cu Kesha devenise o nesimțită și că, cel mai probabil, nu merita încrederea nimănui.
— Stiles!
Demonul întoarse ochii lui nemaivăzuți și o întrebă din priviri dacă se rezolvase. Lydia aprobă si se așeză lângă el pe pat.
— Îmi pare rău, începu ea. Ce am facut atunci nu a fost corect față de niciunul dintre noi. Știam cât de mult mă iubeai, mi-ai mărturisit cu câteva ore înainte, și totuși te-am folosit. Nu cred că toate scuzele din urme te pot face să mă ierți și înteleg asta. Nu merit iertarea nimănui, mai ales a ta. Doar vreau să ști că voi face tot posibilul să mă revanșez.
Stiles privi în gol câteva clipe. Știa cât de mult o vor răni următorele lui cuvinte, dar nu îi putea permite să îl vadă vulnerabil. Ultima oară când o făcuse nu se terminase deloc bine pentru el. Avea cicatricea de pe sold care să-i amintească.
— Nu am nevoie de scuzele tale, rosti el răgușit. Pentru că orice mi-ai spune nu m-ar putea constrânge vreodată să te iert sau să te însoțesc în această misiune sinucigașă.
