„- Ba da, îți pasă. Te-am văzut înjunghindu-te singur, sărind în fața gloanțelor și rânjind, ca si cum durerea fizică te făcea să te simți bine. Te ascunzi în spatele sarcasmului pentru că dacă ai lăsa zidurile să se prăbuseasca ar trebui să înfrunț...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Lydia se trezi întinsă pe podeaua holului principal din Folly House cu o durere îngrozitoare de cap. Blythe era lângă ea arătând la fel de rău. Pentru Lydia asta era o oportunitate, putea să plece mai departe fără să aibă trei Demoni pe cap care să-i urmărească fiecare mișcare. Totuși, un sentiment neplăcut o încolți.
Ura sentimentul acela. Nici măcar nu avea idee dacă asta era posibil. Conștinţa îi spunea că trebuia să le ajute pe surori pentru că erau prietenele ei – sau cel puțin nu mai încercau să se omoare între ele. Nu voia să facă asta. Ignorase cu succes impulsul acela când Nik avusese nevoie de ajutor și regretase asta tot timpul. În amintirea lui nu avea să-și repete greșeala.
— Tu ești încă aici? o întrebă Blythe cu voce obosită.
Lydia zâmbi deși știa că nu o poate vedea.
— Am avut o prietenă. A fost prima persoană pe care acest Demon pe care îl vânăm a ucis-o. Nu știu încă cum, dar... Am jurat că am s-o răzbun. Nu-mi place să mă atașez de persoane, nu am idee de ce am făcut asta cu ea. Sau cu tine.
— Ai de gând să mă ajuți? o întrebă Blythe.
— Haide, speram ca mărturisirea mea explicase deja asta! glumi Lydia.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Coridorul întunecat părea fără sfârșit. Brunetul alerga fără să aibă vreo destinație anume. Când realiză că nu ajunge niciunde se sprijini de unul dintre pereții din jurul său și își șterse lacrimile.
— Nu te mai juca cu mintea mea! strigă el deși știa că Seline nu avea cum să-l audă.
Își descarcă nervii pe perete până când pumnii îi sângerară. L-ar fi ajutat în cazul unei eventuale viziuni să-și păstreze puterile, dar lui nu îi mai păsa. Trebuia să aibă control asupra minții sale, dar cum să facă asta sub magia unei poţiuni a viselor când el abia reușea să o facă când era treaz?
— Nik? De ce faci asta? Te poți scuti de toate astea dacă îi dai ceea ce vrea.
Stiles își trase nasul și aruncă o privire spre cel care îi vorbise. Arăta la fel de atrăgător ca în ziua în care se cunoscuseră, iar vocea i se frânse când îi rosti numele.
