Când zeii pun ochii pe muritori, se sfârșește mereu la fel. Muritorul este abandonat în dragostea sa pământeană. Însă, în momentul în care Sokar o zărește pe micuța Ra, totul în jur se schimbă. În bine sau în rău? Este greu de spus, dar toata lumea...
Mancau impreuna doar cand Hector venea acasa. Era un prilej de bucurie pentru mama lor sa mai gateasca si altceva, bucate mai sofisticate. Isi iubea enorm copiii. I se rupea inima de durere de cate ori Hector pleca de acasa, nestiind cand se va mai intoarce. Tatal lor era mai rezervat in momentele acestea sensibile. Nu era un om rece, dar viata l-a facut sa fie un introvertit. Prefera sa-si lase lacrimile sa se reverse in siguranta oferita de intuneric. Atmosfera era linistita, un sentiment ce lipsea deseori in casa lor. Totusi, Hector si Sharara nu se puteau abtine sa nu se ciondaneasca. Le-a fost mult prea dor unul de altul.
- Daca voua nu va este foame nu vad de ce mai stati la masa. Odata la cateva luni ne putem bucura de o cina decenta, pe care voi acum o stricati prin lipsa voastra de respect, a protestat Zaya pe un ton ce nu lasa loc de interpretari.
- Zaya...inceteaza cu prostiile! a apostrofat-o mama ei. Fratelui tau i-a lipsit familia cat a stat la palat, incearca sa obtina acele momente pierdute acum.
- Se pare ca i-a lipsit doar o parte, nu toata familia. Ceea ce nu este deloc un lucru nou. De ce nu pleci si tu cu el daca sunteti asa apropiati? Intrebarea Zayei avea o puternica emotie, ce l-a facut pe Hector sa se simta vinovat. E drept ca ei doi nu au avut niciodata relatia pe care o are cu Sharara. Nu a simtit niciodata nevoia sa se apropie mai mult de Zaya, dar era sigur ca nici ea n-a avut vreo intentie in acest sens.
- Poate ca o sa plec.
Vorbele surorii lui l-au intrerupt pe Hector din meditarea sa. Stia ce vrea sa faca Sharara, de aceea ii tot arunca priviri acide sa inceteze. Nu era nici locul si nici momentul pentru o astfel de discutie. Trebuia sa le dea vestea parintilor intr-un mod care sa nu le provoace un atac de cord. Dar si-a gasit cui sa-i spuna subtil sa inceteze. Cand sora lui isi pune in cap ceva, nici amenintata cu moarte nu se mai opreste.
- Sharara...
- Mama, tata...am sa plec si eu cu Hector de aceasta data. Exista un post de servitoare pentru Regina. Sa fim seriosi, voi castiga mult mai mult si va voi putea ajuta si pe voi. Daca muncesc din greu, dupa o perioada vom avea alta casa si masa va fi plina in fiecare seara.
- Sharara, ne descurcam foarte bine si asa, draga mea. Cine va avea grija de tine acolo, cum te vei descurca, daca ti se va intampla ceva? O sa ajung sa iti uit frumosul zambet la cat de rar te voi vedea? o intreba mama ei cu ochii inlacrimati, doar, doar ii schimba decizia.
- Mama, voi fi bine. Sunt destul de mare sa am grija de mine. Hector m-a invatat sa ma apar si va fi mereu aproape in caz ca am nevoie de el.
-Hector...?
- Mama, ne vom descurca. Trebuie sa ne dai drumul...a venit vremea sa dam piept singuri cu viata asta.
- Sa ai grija de ea, sa nu lasi pe nimeni sa o ia. Ai inteles, Hector? prin interventia lui, tatal lor le-a dat aprobarea sa plece si a pus totodata o povara pe umerii lui Hector. O sarcina pe care acesta o stia prea bine, intra in protectia pe care trebuia sa i-o asigure surorii lui. Insa nu intelegea de ce tatal sau a fost atat de ferm cand a spus-o, de parca era ceva mai mult in spatele acelor cuvinte.
- Promit, tata, ca Sharara nu va pati nimic cat timp eu sunt in viata.
In acel moment mama lor izbucni intr-un plans ce cutremura sufletele tuturor. Ii imbratisa pe rand, strangandu-i la pieptul ei atat de tare, parca incercand sa-i bage in inima ei pentru totdeauna. Ii mangaie cu acea caldura materna pe care numai ea o avea si le sopti ca ii iubeste pana la ultima suflare si dincolo de ea. Isi imbratisara si tatal, apoi sora, fara sa-si mai declare vocal iubirea.
Dimineata a venit atat de repede pentru Sharara care abia atipise cateva ore. Isi facea tot felul de scenarii privind planul pe care fratele ei i-l spusese noaptea trecuta. Pe langa faptul ca voia sa-l cunoasca personal pe Sokar, voia sa-l ia si pe Marcus cu ei. Protectie in plus, spunea el. In timp ce Hector se antrena de zor in gradina, iar Marcus era plecat sa adune informatii despre acest boier misterios, ea isi facea bagajul. Chiar daca fratele ei avea sa mai ramana inca sase zile acasa, ea trebuia sa plece. Avea noroc ca Marcus inventase o scuza pentru parintii ei spunandu-le ca va sta la el cateva zile inainte sa se duca la palat. Verisoara lui o va invata tot ce trebuie pentru a fi pregatita.
- Hector! Esti sigur de planul asta? Pentru ca eu nu sunt, boierul asta e cu adevarat misterios.
- Ce ai aflat, Marcus?
- Omul este o enigma, nimeni nu-l cunoaste de mai mult de o saptamana. Informatiile sunt cam vagi sau incomplete. Vine de undeva din nord si a cumparat toata proprietatea de pe colina, mosia aceea frumoasa. Sunt trei case, un grajd imens si o pajiste intinsa. Sta singur, nu prea se amesteca prin lume cand iese, adica rar, nu a avut conflicte cu nimeni pana acum. Dar, oamenii tot simt ceva teama cand il vad. E foarte serios tot timpul si poarta haine negre, dar elegante.
- Si familia lui? se tot interesa Hector.
- Se zvoneste ca are cateva rude, frati, dar nimic mai mult. Ei nu sunt aici, e singur cuc. Cred ca vrea sa imparta casa aia mare cu cineva si a ales-o pe micuta noastra.
Figura fioroasa pe care Hector i-a aruncat-o l-a bagat in defensiva pe Marcus, care, razand a ridicat mainile in aparare.
- Micuta asta este in stare sa-i dea o mama de bataie daca intrece masura, se infoie Sharara.
- Sigur surioara, dar dupa ce il zgudui eu putin.
La pranz si-au luat ramas bun de la parinti, cat de repede au putut pentru a evita o alta scena sensibila. Apoi au urcat pe cai, plecand spre casa lui Sokar. Distanta intre casa lor si mosia lui Sokar era de doua ceasuri, insa distanta intre palat si casa lui Sokar era dubla. Cele doua locuri erou situate in parti total opuse regatului, ceea ce ii displacea lui Hector. Marcus l-a asigurat ca va avea si el grija de ea si o va vizita constant. Ajunsi in sfarsit la baza colinei , s-au oprit pentru a analiza imprejurimile. Era liniste, atat de liniste incat iti puteai auzi propria respiratie. Natura parea sa fie in plina toamna aici, ceea ce era complet iesit din comun fiind vara in acest moment. Corbii zburau pe deasupra lor, dandu-le tarcoale, parca spionand.
In timp ce urcau greoi panta dealului, au resimtit aceeasi senzatie cu cea pe care o au la intrarea intr-o apa adanca. Pentru cateva secunde au inaintat cu dificultate, constransi de aerul care parea deodata toxic. Abia spre varful colinei au reusit sa respire cu usurinta si cu nesat, totodata. S-au privit tematori, linistind caii care se zvarcoleau sub ei.
- Bine ati venit pe propritetatea mea. Miss Sharara, ma bucur sa te vad. Ma temeam ca ai sa ma refuzi in ultimul moment. Ei sunt? a intrebat senin Sokar.
Cei trei companioni au ramas socati, pe pajistea din fata conacului. Zei mareti, cum s-a materializat aici dintr-o data? Cand au urcat panta putea sa jure ca nu era nici tipenie de om prin preajma. Nici macar nu l-a auzit venind.
Marcus
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
