Umbra Nopții

Capitolul 1

Nu e creație proprie!

Pentru mine,  războiul a fost întotdeauna bine-venit, dar,  în luptă,  pasiunea a crescut pe nesimțite.
    Mormăitul ursului îmi spărgea timpanele. Simțeam în nări răsuflarea lui fierbinte,  care-mi întețea setea de sânge.  În spatele meu,  auzeam gâfâitul întrerupt al băiatului.  Sunetul disperat al unghiilor mele scurmând în pământ. Am mârâit din nou la animalul mai mare de pradă,  provocându-l să încerce să treacă de mine.
      Ce naiba?
      Am riscat și am aruncat o privire spre băiat,  iar inima a început să-mi bată mai tare.  Se ținea cu mâna dreaptă de coapsa rănită.  Sângele îi șiroia printre degete, pătându-i jeanșii,  care păreau murdari de vopsea neagră.  Tricoul făcut ferfeniță de abea dacă îi mai acoperea rănile roșii care îi brăzdau pieptul.  Am scos un mârâit gutural.
    M-am ghemuit la pământ, cu mușchii încordați,  gata de atac. Ursul grizzly s-a ridicat pe picioarele din spate.  Eu nu m-am ferit.
    Calla!
    Am auzit în gând strigătul lui Bryn.  Un lup maroniu și sprinten s-a ivit din pădure și s-a năpustit asupra ursului,  atacându-l dintr-o parte.  Acesta din urmă s-a întors,  aterizând în patru labe. Împroșca salivă și se uita de jur-împrejur după agresorul nevăzut.  Însă Bryn,  iute ca fulgerul,  l-a fentat.  S-a ferit de fiecare dată din calea labelor puternice și groase ale ursului,  mișcându-se cu o fracțiune de secundă mai repede ca el. A profitat de avantajul pe care îl avea,  mușcându-l din nou batjocoritor.  Când ursul s-a întors cu spatele la mine,  am făcut un salt înainte și mi-am înfipt dinții în călcâiul lui,  smulgând o bucată de carne.  Ursul s-a întors clătinându-se spre mine,  iar în ochi i se citea durerea.
    Bryn și cu mine ne-am apropiat încetișor,  încercuind uriașul animal.  Sângele ursului îmi ardea buzele. Întregul corp îmi era încordat.  Am continuat să ne apropiem din ce în ce mai mult de el,  dându-i târcoale de parcă am fi dansat.  Ursul ne urmărea cu privirea. Îl simțeam cum șovăia,  miroseam teama care îl acapara din ce în ce mai tare.  Am scos un lătrat scurt și pătrunzător și mi-am arătat colții.  Ursul a fornăit,  s-a întors cu spatele și a dispărut împleticindu-se în pădure. 
    Am ridicat botul și am urlat,  sărbătorindu-mi triumful. Un geamăt m-a readus însă cu picioarele pe pământ.  Drumețul se uita la noi cu ochi mari. M-am apropiat curioasă de el.  Îmi trădasem stăpânii, le încălcasem legile.  Toate acestea pentru el.
    De ce?
    Am lăsat capul în jos și am adulmecat aerul. Sângele drumețului șiroia pe pământ,  iar mirosul metalic îmi încețoșa mintea,  intoxicându-mi gândurile. M-am împotrivit tentației de a-l gusta.
    Calla? Simțind neliniștea din glasul lui Bryn,  mi-am luat ochii de la excursionistul căzut la pământ.
    Pleacă de aici. Mi-am dezvelit colții înspre lupoaica mai mică.  Ea s-a ghemuit la pământ și a venit spre mine,  târându-se pe burtă. Apoi și-a ridicat botul și m-a lins pe falcă.
    Ce ai de gând să faci?  M-a întrebat,  privindu-mă cu ochii ei albaștri.  Se uita înspăimântată la mine. Mă întrebam dacă nu cumva se gândea că aveam să-l omor pe băiat din pură plăcere.  M-a cuprins un sentiment de vinovăție și de rușine.
    Bryn,  nu poți rămâne aici. Pleacă.  Acum.
    A scheunat ușor,  dar a plecat,  ruptil,  făcându-se nevăzută în spatele perdelei de pini. 
    M-am apropiat încet de băiat,  dând din urechi. Se chinuia să-și recapete suflul,  iar pe chip i se citea durerea și groaza.  Avea răni adânci pe coapse și pe piept,  unde ursul își înfipsese ghearele.  Din rănile deschise încă îi șiroia sângele.