Umbra Nopții

Capitolul 8

Când am intrat în bucătărie să i-au micul dejun, au amuțit cu toții. M-am dus glonț înspre cafetieră. Mama s-a repezit la mine, m-a apucat de mâini și m-a întors spre ea.
- O, draga mea, ești de vis, a spus ea, sărutându-mă pe amândoi obraji.
- Este doar o fustă, mamă, am spus eu, smulgându-mă din strânsoarea ei. Revino-ți.
Am luat o cană din dulap și mi-am turnat cafea. Am reușit în ultima clipă să-mi dau capul pe spate ca să nu-mi înmoi buclele blonde în lichidul negru.
Ansel mi-a aruncat un baton de ciocolată și a încercat să-și ascundă rânjetul întipărit pe chip.
Trădătorul, am bâiguit eu, în timp ce mă așezam la masă. Abia am luat două înghițituri, când mi-am dat seama că tata se holbează la mine.
- Ce e? Am întrebat, băgând în gură o lingură cu proteine de soia.
A tușit și a clipit de mai multe ori. Apoi s-a uitat când la mama, când la mine.
- Scuze, Calla, dar cred că nu mă așteptam să iei în seamă sugestiile mamei tale.
Mama i-a aruncat o privire aspră. Tata s-a așezat mai bine pe scaun și a deschis ziarul Denver Post.
- Ești chiar fermecătoare.
- Fermecătoare? Am întrebat, simțind cum vocea îmi devenea din ce în ce mai pițigăiată. Mâinile îmi tremurau pe cana de cafea.
Ansel s-a înecat cu tartina din care tocmai mușcase și a întins mâna spre paharul cu suc de portocale.
Tata a ridicat ziarul, încercând să se ascundă în spatele lui, în timp ce mama mă bătea încurajator pe mână. I-am aruncat o singură privire dușmănoasă înainte de a mă cufunda în aburii cafelei.
Am luat micul dejun într-o tăcere stânjenitoare. Tata citea și încerca să evite orice contact vizual cu mine și cu mama, care îmi tot arunca priviri încurajatoare, pe care i le întorceam cu răceală. Ansel ne ignora, ronțăindu-și voios tartina. Am dat pe gât ultimele picături de cafea.
- Haide An.
Ansel a sărit de pe scaun, aruncându-și pe umăr geaca în drum spre garaj.
- Scuze Call, a strigat tata după mine, în timp ce eu îmi urmam fratele mai mic înspre ușă.
Nu i-am răspuns. De cele mai multe ori de-abia așteptam să merg la școală. Astăzi însă îmi era groază.
- Stephen! A strigat mama, în timp ce eu ieșeam pe ușă, lăsând-o să se trântească în urma mea.
- Pot să conduc? A întrebat Ansel, privindu-mă plin de speranță.
- Nu, i-am răspuns, așezându-mă pe scaunul șoferului, în Jeepul nostru.
Ansel s-a prins cu mâinile de bord în timp ce eu ieșeam din parcare scrâșnind din roți. Mașina s-a umplut de miros de cauciuc ars. După ce am depășit a treia mașină pe drum, Ansel mi-a aruncat o privire usturătoare, străduindu-se să-și pună centura de siguranță.
- Știu că îți vine să te sinucizi pentru că trebuie să porți dresuri, dar asta nu înseamnă că și eu vreau același lucru.
- Nu port dresuri, am spus printre dinți, virând brusc pentru a depăși o altă mașină.
- Nu porți? Nu se zice că-i total dizgrațios să nu porți?
A rânjit, dar după ce i-am aruncat o privire de gheață s-a făcut mic în scaunul lui. Când am ajuns în parcarea de la Mountain School, era alb ca varul.
- Cred că o să-l rog pe Mason să mă ducă acasă, a spus el, trântind portiera în urma lui.
Când am băgat de seamă că strânsesem atât de tare de volan încât încheieturile mi se albiseră, am respirat adânc.
Sunt doar niște haine, Call. Nu e ca și cum mama ta te-ar fi obligat să-ți faci o operație de mărire a sânilor.
M-am înfiorat, sperând să nu-i vină vreodată asemenea idei lui Naomi.
Brun m-a întâmpinat în mijlocul parcării. A făcut ochii mari, măsurându-mă din cap până-n picioare.
- Ce s-a întâmplat?
- Se cheamă eleganță, am mormăit eu și am pornit-o spre intrare.
- Poftim?
Buclele subțiri de un blond-cenușiu îi săltau în toate direcțiile în timp ce alerga pe lângă mine.
- Se pare că, dacă ești o femelă alfa, trebuie să faci mai multe decât să alungi Căutătorii, am spus. Cel puțin așa crede Lumine și mama.
- Deci, Naomi încearcă să te convingă să accepți o nouă schimbare de look? A întrebat ea. Ce s-a întâmplat de data asta?
- De data asta vorbește serios, am spus eu, aranjându-mi fusta în talie și dorindu-mi să fi purtat jeanși. Și Lumine la fel.
- Păi, probabil că cel mai bine ar fi să te conformezi, a spus Bryn, ridicând din umeri în timp ce treceam pe lângă internatul asemănător unui conac din Elveția, din care ieșeau împleticindu-se studenți muritori, cu ochii încețoșați.
- Mersi pentru votul de încredere, am spus eu.
Nu reușeam să-mi dau seama cum trebuia să stea de fapt fusta, așa că am renunțat s-o mai îndrept.
Am intrat în tăcere în școală și am străbătut holul, îndreptându-ne spre șirul lung de dulapuri ale studenților din ultimul an.