Umbra Nopții

Capitolul 12

Gardieni luau întotdeauna prânzul într-un colț mai retras al cantinei. Deși cele două haite stăteau la mese diferite, animozitatea dintre lupi era omniprezentă. De cealaltă parte a încăperii se aflau copiii Păzitorilor, îmbrăcați din cap până-n picioare în Gucci și Prada. Se credeau prea importanți ca să stea în apropierea noastră. Studenții muritori stăteau înghesuiți între lupi și copiii stăpânilor noștri. Câteodată îmi părea rău pentru muritori. În lumea lor, aveau o putere nemăsurată. Dar aici nu. La Mountain School, oamenii știau că se află la baza lanțului trofic. Ansel și Mason ocupaseră deja masa la care stăteam de obicei, iar eu mi-am tras un scaun lângă fratele meu.
- Deci, ce voia Ren? A întrebat Ansel, privindu-mă nerăbdător. Mason s-a aplecat ușor în față, interesat să audă ce aveam de spus, dar fără să scoată o borbă.
- Să așteptăm până vin toți, am spus eu și mi-am scos din ghiozdan un sendviș cu șuncă de curcan.
Ansel a mârâit nerăbdător, dar l-am străfulgerat cu o privire amenințătoare. Picioarele de oțel ale scaunului au scârțâit pe lespezile de gresie când Bryn s-a așezat lângă mine. Fey s-a cufundat în scaunul de lângă Mason.
I-am privit pe rând pe membrii haitei care de-abia se așezaseră lângă mine, după care m-am uitat înspre masa de lângă noi, unde stătea haita Năpasta. Sabine lovea ușor în masă cu unghiile ei lungi de vampă, date cu ojă, și îi șoptea ceva la urechea lui Cosette. Fata mai tânără, blondă, se bosumflase. Avea pielea atât de albă încât ți se părea că poți să vezi prin ea, iar agitația ei permanentă îți lăsa impresia că asta își și dorea, de fapt.
Dax și Neville au început să joace skanderbeg. Deși Dax, îmbrăcat într-un tricou al echipei Broncos și în pantaloni largi, era în mod evident mai puternic decât suplul Neville, cu câțiva ani mai tânăr, pe frunte i se adunaseră broboane de sudoare. Neville, îmbrăcat din cap până în picioare în negru, îl dobora încetul cu încetul pe Dax. Ren, cocoțat pe marginea mesei, se amuza pe seama jocului, însă privirea îi aluneca adesea înspre masa noastră.
Am luat o îmbucătură din sendvișul cu șuncă de curcan și pâine de casă și am spus:
- OK, fiți atenți.
Fără să mai stea pe gânduri, s-au apropiat cu toții de mine ca să audă mai bine. Doar Mason s-a lăsat pe spate, legănându-și scaunul pe două picioare și încrucișându-și mâinile la ceafă. S-a uitat la clanul Năpasta, după care mi-a făcut cu ochiul. M-a pufnit râsul.
- Ren e cu ochii pe noi. Stați relaxați. Ca Mason.
Restul membrilor haitei și-au cerut rușinați scuze, încercând să se așeze în poziții cât mai relaxate. Unii au reușit, alții nu.
- Masculul alfa din haita Năpasta mi-a făcut o propunere interesantă, am spus eu, ciugulind din sendviș și încercând să ignor golul din stomac.
- Ce propunere? A întrebat Bryn, răsucindu-și furculița în farfuria cu spaghete.
- Vrea să începem să petrecem timp împreună, am spus eu, încercând să nu dau înapoi când am văzut că haita mea se străduia să-și păstreze calmul.
Ansel a împrăștiat toți fulgii de porumb pe masă. Fey a schițat o grimasă de dezgust, aruncându-i o privire neîncrezătoare lui Bryn, care, la rândul ei, a oftat adânc. Doar Mason a rămas netulburat. Și-a întins nepăsător brațele, cu un aer mulțumit. Am mârâit lung, iar haita s-a liniștit. Bryn a vorbit prima, pe un ton conspirativ.
- Adică vrea să iasă în oraș cu tine?
Am tresărit când mi-am dat seama cât de suspicioasă era.
    - Nu cu mine, cu noi. Vreau să petrecem cu toții timp împreună, am spus eu. Haitele noastre. Crede că Umbra Nopții și Năpasta ar trebui să înceapă să fie una și aceeași haită acum, încă dinainte de uniune.
    - Să fim serioși, a spus Fey, palidă la față. De ce am vrea să facem asta chiar mai devreme decât suntem obligați?
    A făcut bucăți șervețelul de hârtie care avusese ghinionul să zacă pe tava ei de prânz.
    Mason se legăna în față și în spate pe scaun.
    - Ar putea fi interesant.
    - Bryn? Ce spui? Am întrebat eu, întorcându-mă spre ea.
    - De ce vrea să facă asta? A întrebat ea, uitându-se spre masa celor din haita Năpasta.
     Am privit în direcția în care se uita și ea. Dax avea o expresie descurajată pe chip, iar Neville își trăsese șapca de Tweed pe ochi, sprijinindu-și capul de marginea scaunului ca să tragă un pui de somn. Ren luase loc lângă Sabine, care se apropiase de el, iar buzele i se mișcau repede în timp ce îi vorbea. Cosette o asculta și încuviința din cap.
    - Din același motiv pentru care și eu vreau, am îngăimat. Efron îl presează. Iar Lumine face același lucru cu mine. Ieri-noapte a venit cu niște strigoi la noi acasă. Haita a tresărit la auzul acelor cuvinte.
    - Ren crede că, dacă le demonstrăm din timp că suntem de acord cu uniunea, am continuat eu, adică dacă respectăm ordinele înainte să devină cu adevărat ordine, atunci Păzitorii ne vor lăsa în pace.
    - Tu ce crezi? A întrebat Ansel, adunând fulgii de porumb într-un morman.
    - Cred că ar trebui să încercăm. Treptat. Dacă nu merge, renunțăm și așteptăm până când se va da ordinul, în octombrie. Mason a încetat să se mai legene pe scaun.
    - Cum adică treptat? Ce vrei să spui?
    - Suntem invitați la o petrecere la clubul Eden, vineri seară.
    - Uau, a spus Mason, înghiontindu-l pe Ansel, care a jânjit.
    - Dar..., am spus eu, dându-mi seama că se uitau cu toții la mine. Nu vreau ca Năpasta să preia controlul. Eden este teritoriul lui Efron. Teritoriul lor.
    Bryn s-a aplecat mai aproape de mine, uitându-se la ceilalți lupi și dezvelindu-și dinții.
    - Are dreptate, nu-i putem permite lui Ren să controleze uniunea.
    - N-o s-o controleze, am spus eu, am de gând să-l țin în expectativă. A fost întotdeauna prea sigur de el.
    Haita a râs, încuviințând din cap.
    - Acum am nevoie să mă urmați și să vă purtați frumos, am spus eu. Chiar dacă ceea ce am de gând să fac va fi oarecum... Șocant.
    Mason bătea cu degetele în masă. Ansel a lăsat capul în jos, iar Bryn a încuviințat. M-am uitat lung la Fey, care a mușcat dintr-un măr înainte să vorbească.
    - Tu ești șefa, Cal, a spus ea, cu gura plină. Dar așa, de chestie, să știți că o urăsc pe Sabine. E o ticăloasă.
    - Poate că e drăguță odată ce ajungi s-o cunoști, a spus Ansel, dându-se apoi un pas în spate, cupă ce Fey l-a străfulgerat cu o privire nimicitoare.
    - Deci, ne-am înțeles? Am spus eu, îndreptându-mi spatele în scaun și așteptând răspunsul lor. Au încuviințat cu toții din cap. Mason primul, iar Fey ultima, fără prea mare tragere de inimă.
    - Bine, copii. Acum să lansăm bomba, am spus întorcându-mă spre haita Năpasta. Hei, Ren! Am strigat eu.
    Și-a întrerupt conversația cu Sabine, care s-a strâmbat, nervoasă. A ridicat din sprâncene, mirat, dar și-a recăpătat imediat calmul, luîndu-și o expresie nepăsătoare, dar politicoasă.
    - Da? 
    - Unim mesele?
    Am auzit-o pe Fey înjurând în barbă. Am zâmbit larg în momentul în care am băgat de seamă că Ren tresărise.
    -Bineînțeles, a spus el.