Umbra Nopții

Capitolul 10

    M-am repezit să mă așez în bancă fix când suna primul clopoțel. Bryn, care care stătea în banca din spate, s-a întins spre mine și mi-a suflat la ureche:
    - Zi tot.
    - A fost interesant, am spus eu, cufundându-mă în scaun.
    Domnul Graham și-a dres glasul.
    - Domnișoarelor, domnilor. Acordați-mi o clipă din timpul dumneavoastră prețios.
    Mi s-a tăiat răsuflarea în momentul în care Bryn m-a apucat de mână și și-a înfipt unghiile în brațul meu.
    - Bryn,  ce ai?
     Privea țintă spre intrarea în sala de clasă. Zumzetul studenților care pălăvrăgeau începea să se stingă.
    - Vă mulțumesc, s-a auzit vocea hodorogită a Domnului Graham. Avem un nou coleg care s-a înscris astăzi la Mountain School.
    Am început să mă foiesc pe scaun și am tresărit, convinsă că Bryn mă zgâriase când mă înșfăcase atât de tare de mână. Apoi am împietrit, am simțit mirosul proaspăt al unei adieri primăvăratice și al razelor de soare.
    Nu,  nu se poate. Dar era adevărat.
    Lângă domnul Graham stătea stingher în picioare chiar excursionistul pe care îl salvasem cu nici douăzeci și patru de ore în urmă.
    - Acesta este Seamus Doran, a continuat profesorul, holbându-se la băiatul  care se simțea, în mod evident stânjenit.
    - Shay. Mi se spune Shay, a spus el în șoaptă.
    - Atunci, bine ai venit, Shay, a zis domnul Graham, aruncând o privire prin sala de clasă.
    Am simțit cum mi se strânge inima în momentul în care am băgat de seamă că se uită fix la scaunul gol din dreapta mea.
    - Uite un loc liber acolo, lângă domnișoara Tor.
    Bryn a lovit insistent cu piciorul în spatele scaunului meu.
    - Încetează, m-am răstit, întorcându-mă spre ea. Ce vrei să fac?
    - Orice, a spus ea în șoaptă, dar suficient de alarmată.
    Nu știam dacă să mă bucur sau să mă îngrozesc că îl revedeam. Chiar dacă nu reușeam să-mi dau seama exact ce simțeam, știam că în momentul în care avea să mă recunoască, totul urma să se transforme într-un dezastru. Mi-am dat părul peste față, încercând să-mi ascund chipul.
     Unde este hanoracul cu glugă când am nevoie de el?
    Shay a înaintat agale înspre banca lui. Când a ajuns în dreptul scaunului care i se oferise, i-am întâlnit privirea de un verde-deschis, după care m-am uitat în altă parte. Băiatul nu mai avea nici o îndoială. Mă recunoscuse. Mă temeam, așa cum și trebuia de altfel, însă frica pe care o simțeam se combina cu o urmă de satisfacție. În acea fracțiune de secundă în care privirile ni s-au întâlnit, i-am văzut uimirea. Pentru el fusesem un vis, care devenise acum realitate. Ghiozdanul i-a alunecat printre degete. Câteva pixuri s-au rostogolit pe podea, împrăștiindu-se pe sub bănci. Mi-am înăbușit un geamăt și mi-am ascuns fața în palme; aveam impresia că îmi ia foc stomacul. Bryn a lovit din nou cu piciorul banca mea atât de tare încât am simțit cum sar în față câțiva centimetri.
    M-am panicat și  am luat-o la fugă înspre ieșire. Domnul Graham a făcut câțiva pași înapoi când a văzut că vin în goană spre el.
    - Crampe, sunt balonată, am șoptit eu.
    Domnul Graham s-a înroșit și a mâzgălit ceva pe o foaie de hârtie: un permis ca să pot ieși pe hol. Am luat-o la fugă spre baia fetelor. Ușa de la baie s-a deschis cu un scârțâit.
    - Call, a șoptit Bryn, îngenunchind lângă mine.
    Mi-am sfidat soarta, iar acum totul s-a întors împotriva mea. Trebuia să las ursul să-l omoare. Însă rămâneam fără suflare numai la gândul că acel băiat ar fi putut păți ceva.
    - N-are ce căuta aici.
    - Știu, a spus Bryn, apropiindu-se de mine și strângându-mă în brațe. Dar probabil că e cineva important. În lumea muritorilor, vreau să spun. Altfel de ce s-ar fi înscris aici în ultimul an? Nimeni nu prea face asta.
    - Oh, Dumnezeule Bryn,  am spus,  descoperindu-mi fața. Dar dacă au aflat și Păzitorii?
    Ea a clătinat din cap.
    - Nu. N-au aflat. Dacă se întâmpla ceva greșit, Stăpâna noastră sesizează imediat. Ești în siguranță.
    - Ai dreptate.
    M-am ridicat și m-am îndreptat spre chiuvetă.
    - N-au aflat.
    - Dar oare cine ar putea să fie? Am spus, privind-o prin oglindă.
    - Probabil că odrasla vreunui mare bancher sau senator, ca de altfel toți oamenii care vin la școala asta, a spus ea. Nu înseamnă nimic pentru noi.
    Sunt atât de proastă. Îmi simțeam în continuare picioarele moi. Nu-mi vine să cred că l-am salvat.
    - Dăți cu asta, ești palidă, a spus Bryn, scoțând un fard de obraz din poșetă. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat în afară de noi și de băiat. Și probabil că nici lui nu-i prea vine să creadă. De fapt,  oricui din afara lumii noastre i s-ar părea incredibil. Prefă-te că nu s-a întâmplat nimic.
    - Bine, am spus, înghițind în sec și dându-mi seama cu groază că de fapt îmi doream să-l văd. M-a străbătut un fior în momentul în care mi-am amintit de gura lui lipită de brațul meu.
    Tot stresul din pricina uniunii mi-a venit în cele din urmă de hac. O iau razna.
    Am hotărât să chiulesc de la primele ore,  cu toate că știam că nu aveam  cum să mă ascund la nesfârșit de Shay Doran. Cum în ultimul an erau mai puțin de treizeci de studenți,  era clar că aveam să-l văd la un alt curs, mai târziu în acea zi.
    Oare la franceză?
    Nu.
    Biologie?
    Nu.
    Chimie organică?
    Da.