Umbra Nopții

Capitolul 11

    Domnișoara Foris i-a făcut instructajul excursionistului care n-ar mai fi trebuit să fie în viață să se alăture unei echipe formate din doi muritori. De parcă ar fi simțit că sunt cu ochii pe el, Shay s-a întors și mi-a surprins privirea. M-am uitat repede în altă direcție, deși n-aș fi vrut să-l scap din ochi. În schimb, m-am întors spre Ren, care tocmai așeza în ordine instrumentele noastre de laborator. Am încercat să mă concentrez asupra orei de curs, însă simțeam privirile iscoditoare pe care mi le arunca străinul din cealaltă parte a sălii de clasă. Mi-am mușcat buza ca să nu zâmbesc.
    Și el vrea să-l privesc.
    - Deci, te-ai gândit? A întrebat Ren, înmânându-mi un pahar.
    - La ce să mă gândesc? Am spus, lăsând paharul jos și întinzându-mă spre o eprubetă.
    - Să petrecem timp împreună, a continuat el, mângâindu-mă pe spate. Sau crezi că nu poți să-ți controlezi haita?
    M-a cuprins brusc un val de căldură, de parcă atingerea lui m-ar fi înfierat. Nu m-am uitat la el.
    - Am o sticlă plină cu acid clorhidric în mână, Ren. Nu mă enerva. Știu că nu joci după reguli.
    A râs, dar și-a retras mâna. După ce am măsurat lichidul volatil, am lăsat sticla jos.
    - Am avut alte lucruri pe cap, am bâiguit eu, sperând să nu-mi doresc să mă mai atingă încă o dată.
    - Îmi pare rău, a spus, zâmbind și dezvelindu-și caninii, cu un aer deopotrivă prietenos și amenințător.
    - Și de ce-ți pare rău? Am întrebat eu, aplecându-mă peste masă.
    - Pentru că aveam de gând să-ți fac o invitație mai deosebită, a spus el, luându-și notițe în caietul de chimie.
    - O invitație? Unde? Am întrebat, aruncând o privire peste umărul lui.
    Notițele lui erau ca de obicei fără cusur, dar mie îmi plăcea să mă prefac că-i pun sub semnul îndoielii scrupulozitatea. M-am împotrivit tentației de a-i smulge creionul din mână și de a începe clasicul joc de-a
,, cald-rece''.
    A schițat un zâmbet strâmb.
    - Nu cred că pot să arăt bunăvoință dacă tu ai dubii în privința capacității noastre de a interacționa în mod pașnic.
    N-am mușcat momeala.
    - Mă interesează chestia asta Ren. Unde mă inviți?
    Ochii i-au scăpărat și iar am văzut irizațiile argintii din irișii lui negri.
    - Efron organizează o petrecere VIP la unul dintre cluburile lui din Vail vinerea asta.  A mai venit un ștab în oraș, iar Stăpânul nostru îi face curte și îl invită la cină, cum îi stă în obicei. Noi mergem. Ai putea să vii și tu. Adu-ți haita.
    Am rămas uimită la auzul vorbelor lui.
    - Pe bune?
    - M-aș juca eu cu tine? A întrebat, ridicând capul și uitându-se la mine cu ochi mari și inocenți.
    Da,  am răspuns, iar el a izbucnit în râs.
    De data asta mi-a atins mâna, iar eu nu am tresărit când și-a strecurat degetele printre ale mele.
    - Oferta rămâne valabilă. Poți să accepți sau să refuzi, a spus el, întorcându-se cu spatele și vârându-și nasul în caietul de notițe
    Și-a retras mâna, dar inima mea continua să bată cu putere.
    - În ce club?
    - Eden.
    Mi-am încleștat fălcile ca să nu rămân cu gura căscată.
    - Bine. Vom fi acolo. Mersi.
    Am încercat să mimez o atitudine degajată, deși simțeam că-mi tremură picioarele de nerăbdare.
    Ren nici n-a încercat să-și ascundă zâmbetul.
    - Numele voastre vor fi trecute pe listă.
    Mi-am mușcat buza.
    - Ce este? A întrebat Ren, încruntându-se.
    - Nu știu dacă ar trebui să vină și Ansel.
    Ren a ridicat din umeri. A apucat cu ambele mâini de marginili mesei și s-a aplecat în față, arcuindu-și spatele și întinzându-se leneș.
    - Dacă numele lui e pe listă, o să intre.
    Mi-am ascuns mâinile la spate, abținându-mă cu greu să nu-l ating ca să simt cum i se încordează mușchii.
    - Are cincisprezece ani, am spus eu, luându-mi privirea de la liniile arcuite ale corpului său.
    - Și Cosette are cincisprezece ani și o să fie acolo, a mai spus el, apropiindu-se de mine. Crezi că o să te ierte dacă n-o să-l lași să vină cu tine?
    - Probabil că nu, am spus eu, imaginându-mi deja cât de furios avea să fie Ansel dacă i-aș fi povestit despre club, iar apoi l-aș fi exclus de la acea ieșire.
    - Numele lui o să fie pe listă, dar e fratele tău. Alegerea îți aparține, Lily.
    - Ăăă, salut, s-a auzit o voce necunoscută în spatele meu.
    Ren s-a încruntat, iar eu m-am întors să-l privesc pe cel care ne vorbise.
    Excursionistul se ivise lângă masa noastră de laborator.
    O, Doamne.
    - Pot să vorbesc cu tine? A întrebat Shay.
    - De ce?
    - Răspunsul meu a sunat mai aspru și mai dur decât îmi propusesem. Îmi doream să vorbesc cu el, dar nu aveam de ales.
Nici nu trebuia să mă uit la Ren ca să-mi dau seama că era surprins de ostilitatea mea. Duritatea răspunsului meu l-a făcut pe masculul alfa să se apropie de mine. Nu puteam să-mi dau seama dacă îi eram recunoscătoare sau mă simțeam jignită. În fond și la urma urmei, și eu eram o alfa.
    Băiatul cel nou s-a uitat la Ren. Vedeam privirea lui amenințătoare reflectată în ochii băiatului. Nici un muritor nu putea ține piept căutăturii înfricoșătoare a unui Gardian, mai ales dacă lupul mai era și un mascul alfa. Aproape că îmi părea rău pentru bietul băiat.
    - Nimic, lasă, a îngăimat Shay, privind neliniștit când la mine când la Ren, ale cărui mâini se odihneau acum pe șoldurile mele.
    Instinctele mele oscilau undeva între dorința de a-l plesni peste mână și cea de a-i mulțumi că mă ajută să-l țin pe Shay la distanță. M-am desfătat cu atingerea puternică, dar blândă a mâinilor lui, dar am rezistat încercării lui de a mă poseda. L-am privit indignată. Și apoi, când m-am uitat din nou la musafirul nostru nepoftit, mi-am dat seama. Nu vreau ca Shay să mă vadă așa.
    Shay a scuturat din cap de parcă atunci i s-ar fi ridicat un văl. De pe creier. Atunci clopoțelul a sunat și s-a grăbit să plece.
    - Ciudat puștiul, a spus Ren încet, lăsând să-i cadă ușor mâinile de pe șoldurile mele. E nou,  nu?
    - Presupun. A fost la prima oră cu mine și cu Bryn. A fost așezat în bancă cu mine, probabil că voia indicații, am spus eu, cu un aer plictisit. Încă nu și-a dat seama care sunt regulile. Nu ne amestecăm.
    Ren a pus la loc instrumentele noastre de laborator, după care s-a întors către mine.
    - A, da, acea regulă.
    - Doar pentru că tu ai probleme cu acceptarea regulilor nu înseamnă că toți gândim la fel. Noi, ceilalți, respectăm dorințele Păzitorilor.
    Vocea mea era dulce ca mierea.
    El a ridicat nepăsător din umeri.
    La naiba. Nu mai fi așa de arogantă.
    - Auzi, eu mor de foame. Te ocupi tu de astea?
    Am făcut semn spre restul eprubetelor și sticlelor care trebuiau așezate pe rafturile dulapurilor de laborator.
    - În regulă.
    - Mersi, am spus eu, arucându-mi ghiozdanul pe umăr și ieșind în grabă din clasă.