Umbra Nopții

Capitolul 7

    - Și Emile este preocupat de ceea ce își dorește Renier,  a adăugat ea.
    - De ceea ce-și dorește Renier? Am repetat eu,  tresărind la auzul vocii ei stridente. 
     Mama a ridicat unul dintre sutienele mele de pe pat.  Era alb,  din bumbac sută la sută.  Nu aveam altfel de sutiene.
    - Trebuie să începem să ne pregătim. Porți vreodată și o lenjerie ma ca lumea? 
    Am simțit din nou cum îmi iau obrajii foc. Mă întrebam dacă nu cumva îmbujorarea excesivă mi-ar putea provoca o depigmentare permanentă.
    - Nu vreau să vorbesc despre asta. 
    Nici nu m-a băgat în seamă și a bodogănit mai departe,  în timp ce îmi sorta hainele și le arunca în două mormane diferite. Din moment ce îmi ordonase să nu le împăturesc,  nu puteam decât să-mi imaginez că le tria,  în,  ,,acceptabile" Și  ,, de aruncat".
    - Ren este masculul alfa și cel mai popular băiat din liceu. 
Asta cel puțin din câte am aflat eu. 
    Vocea ei a devenit nostalgică.
    - Sunt sigură că este obișnuit cu atențiile din partea fetelor. 
Când va veni vremea,  tu va trebui să fii pregătită să-l mulțumești.
    Am înghițit în sec, simțind un gust amar în gură. 
    - Mamă,  și  eu sunt o alfa,  știi?  Ren are nevoie de mine ca să fiu conducătorul haitei. El vrea ca eu să fiu o războinică,  nu șefa echipei de majorete.
    - Renier are nevoie ca tu să-i fii parteneră în adevăratul sens al cuvântului. Doar pentru că ești o războinică asta nu înseamnă că nu poți fi și seducătoare.
    M-am blocat la auzul tonului ei aspru.
    - Call are dreptate,  mamă,  s-a auzit vocea fratelui meu,  care tocmai intervenea în conversație. Ren nu-și dorește o majoretă. A fost cu toate în ultimii patru ani. Probabil că e plictisit de moarte.  Cel puțin,  sora mea mai mare îl va ține în stare de alertă.
    M-am întors și l-am văzut pe Ansel sprijinindu-se de tocul ușii.  Cerceta camera din priviri.
    - Uau,  uraganul Naomi a făcut ravagii.
    - Ansel,  s-a răstit mama, cu mânile în șold. Te rog să ne lași pe mine și pe sora ta să discutăm între patru ochi. 
    - Scuze mamă,  a spus Ansel rânjind în continuare, dar Barrett și Sasha sunt jos și te așteaptă pentru rondul de noapte. 
    A clipit surprinsă.
    - S-a făcut deja atât de târziu?
    Ansel a ridicat din umeri. Când mama s-a întors cu spatele mi-a făcut cu ochiul. Mi-am dus mâna la gură ca să-mi ascund zâmbetul.
   - Calla, a spus ea cu un oftat. Vorbesc foarte serios. Ți-am pus niște haine noi în dulap și vreau să începi să le porți.
    Am dat să protestez,  dar m-a întrerupt. 
    - De mâine porți haine noi sau îți arunc toate tricourile și jeanșii rupți. Și cu asta basta.
    S-a ridicat în picioare și a ieșit valvârtej din cameră,  cu fusta învolburându-i-se pe coapse în timp ce pășea. Când am auzit-o coborând scările,  am mormăit și m-am trântit pe pat.  Abia așteptam să-mi îngrop capul în moldărul de tricouri. Mă tenta ideea să mă transform în lup și să fac patul bucăți. Dar sigur aș fi fost pedepsită. În plus,  îmi plăcea patul și, cel puțin pentru moment, acesta era unul dintre puținele lucruri pe care mama nu intenționa să le arunce.
    Salteaua a scârțâit. M-am sprijinit în coate și l-am privit pe Ansel,  care s-a așezat pe marginea patului. 
    - Încă o discuție afectuasă între mamă și fiică?
    - Doar știi prea bine,  am spus eu, rostogolindu-mă pe spate. 
    - Ești bine?
    - Mda,  am spus, în timp ce-mi frecam tâmplele, încercând să alung durerea usturătoare care mă încerca.
    - Deci...,  a început Ansel.
    M-am întors și l-am privit. Zâmbetul ștrengăresc dispăruse.
    - Deci, ce?
    - Legat de Ren..., a spus el, iar tonul vocii lui a devenit deodată mai serios.
    - Zi odată,  An.
    - Îți place de el? Adică îți place cu adevărat? A șoptit el.
    M-am prăbușit pe pat. Îmi acopeream ochii cu brațele,  ca să mă feresc de lumină.
    - Nu începe și tu.
    S-a târât înspre mine.
    - Doar că..., a spus el. Dacă nu vrei să fii cu el,  nu ar trebui să fii.
Am deschis larg ochii, acoperindu-i în continuare cu brațele. Preț de o clipă, am simțit că mă sufoc.
    - Am putea să fugim. Aș sta cu tine, a spus Ansel,  atât de încet încât abea l-am auzit.
    M-am ridicat brusc în capul oaselor.
    - Ansel, am șoptit. Să nu mai spui niciodată așa ceva. Nu știi ce... Las-o baltă, bine?
    Se juca cu marginile cuverturii.
    - Vreau să fii fericită. Păreai atât de supărată pe mama.
    - Sunt supărată pe mama, dar pe mama, nu pe Ren, am spus eu, trecându-mi degetele prin părul lung care mi se revărsa pe umeri și gândindu-mă c-ar trebui să mă rad în cap.
    - Deci, ești de acord? Vrei să fii partenera lui Ren?
    - Da, sunt de acord, am spus eu, întinzându-mă spre el și ciufulindu-i buclele de un blond-cenușiu. În plus, și tu o să fii în noua haită. La fel și Bryn, Mason și Fey. Împreună o să-l ținem pe Ren în frâu.
    - Cu siguranță, a spus el rânjind.
    - Și nu sufla nimănui o vorbă despre ideea asta a ta cu fugitul. Sari calul, An. Și oricum, de când ai început tu să gândești așa de unul singur? Am întrebat eu,  făcând ochii mici.
    Mi-a arătat caninii ascuțiți.
    - Doar sunt fratele tău,  nu?
    - Deci eu sunt responsabilă pentru impulsurile tale de trădător? Am întrebat, înghiontindu-l în joacă în piept.
    - Call m-a învățat tot ce știu.
    S-a ridicat în picioare și a început să țopăie pe pat. Am sărit și eu, apropiindu-mă de marginea patului, după care m-am rostogolit pe jos, aterizând fără prea multă greutate pe vârfuri. Am înșfăcat capătul cuverturii și am tras tare de ea. Ansel a căzut râzând pe spate și a mai țopăit o dată pe saltea înainte de a se opri.
    - Vorbesc serios, Ansel. Să nu scoți o vorbă. 
    - Nu-ți face probleme,  surioara. Nu-s tâmpit. Nu i-aș trăda niciodată pe Păzitori, a spus el. Decât dacă mi-ai cere tu... În calitate de alfa.
    - Mulțumesc, am spus eu, încercând să zâmbesc.