「Game of Survival」ᴛᴀᴇᴋᴏᴏᴋ

unu

Jungkook statea intins pe patul rece
ce mai mult aducea a improvizatie de scânduri puse laolaltă. Se apropie incet ora antrenamentului, antrenament ce il face inca de la varsta de sapte ani.
Un om in costum alb intra la el distrugand toată linistea.

— Ora de antrenament, mişcă! ii spuse barbatul cu un ton dur.

Baiatul se ridica nervos din pat si ieşi pe uşa. Ajuns intr-o clasa alba plină cu alti vârcolaci de aceeaşi varsta cu el; se aseaza in rand cu ei.

— Dupa cum stiti diseară este luna plina, chiar daca nu aveti voie sa plecaţi prin padure puteţi sa stati in habitatul animalelor.

— Animale? intreba un baiat. — candva eram oameni, sunt sigur de asta,voi ne-ati transformat in monştrii!

— Multi ca voi au fost omorâţi in aceasta pădure, nu vrem sa se mai intample asta! Asa ca ţineţi gura.

Jungkook niciodată nu se baga in cearta cu profesorul lor, mai ataca paznicii din cauza lipsei de libertate. Ura acel loc, acea inchisoare. Voia sa fie liber, sa cunoasca alte locuri inafara de padurea aceea.
Numai cand se gandea la lucrul acesta isi dorea sa omoare pe toti "oamenii in alb" cum le spunea el. Stia ca nu e singur acolo, avea cativa prieteni cu care se intelegea mai bine. Luka, Mike, Julian si Emm.
Planuia sa scape împreună cu Julian, baiatul cu care se înţelegea cel mai bine. Erau ca fraţii, isi stiau toate secretele, slăbiciunile, chiar si trecutul.

Acesta se îndrepta spre Julian si da mana cu el.

— Te-ai gandit la ce ti-am zis aseara? il intreba Julian in şoaptă.

— Stiu si eu, Jules...nu vom avea unde sa mergem, ne vor găsi.

— Tu tot mai vrei sa stai aici? Plec singur daca este...

— Şti că vreau sa plec de aici dar mi-e teama.

— Teama? Lui Jungkook? Băiatul care a omorat noua paznici într-o singura seara? Nu prea cred, nu iti e teamă!

— In regula, merg cu tine, dar unde?

— Departe se afla o grotă. Ne ascundem in ea pana dimineata si dupa plecam altundeva.

— OK, fie cum zici tu.

Jungkook isi baga mâinile in buzunare si plecă inapoi in camera. Ura acea camera mica si depresivă. Se aseaza in pat, cu picioarele la piept si capul pe ele.
Niciodată nu si-a putut imagina lumea dincolo de padure. Cum erau oamenii? Nu stia nici ce sunt maşinile sau telefoanele. Era marginit de lumea oamenilor.

După cateva ore de aşteptat si altele de antrenamen, sosi ora 11 noaptea. Toti baietii s-au intalnit in sala cea mare,o incapere cu acoperis de sticlă cu vedere la lună.
Jungkook paşi usor spre mijlocul săli privind luna. Usile se deschise spre un loc intins cu iarba si altele, habitatul.
Julian se apropie de Jungkook privindu-l in ochi, parca isi citeau mintile prin asta.

Unghiile se preschimbau in ghiare, blana de culoare maronie cu negru aparea, si in final se schimba in vârcolac pe care oamenii de rand l-ar confunda cu un lup.
Urletele se lasa auzite în toată padurea.
Era momentul, era momentul lor sa fugă. O ultima privire, Julian era in faţă, se apropie de gardian si il atacă. Jungkook iesi prin plasa locului la fel si amicul său.

Fugeau si fugeau. Julian era primul iar Jungkook il urmarea. Dupa ore de fugit se opresc la grota propusă. Urletele nu se mai auzeau, semn ca erau departe de închisoare.
Chiar si asa, ei trebuiau sa fie atenti la orice vânător. Vampirii erau peste tot chiar daca ei nu stiau. Luna plina era preferata vampirilor, era noaptea in care vanau varcolacii singuri. Sângele de vârcolac era ca un drog pentru ei.
Acestia se aseza pe pământ si adormi imediat.

Dimineata ii trezi pe amandoi. Se ridica de jos si se uita unul la altul.

— Unde mergem acum? intreba Jungkook scuturandu-si hainele.

— Unde sa mergem...in locul oamenilor, trebuie sa ne integram daca nu vrem sa ajungem iar acolo.

— Esti nebun? Cum sa ne integram? Nu stim nimic despre ei, tot ce stim este ca sunt trădători. Ma enervează oamenii.

— Întoarce-te atunci, hai, mergi in locul acela închis, fricosule!

Jungkook il lua de guler pe Jules privindu-l nervos.

— Eu nu sunt fricos.

— Dovedeste, vino cu mine acolo.

Jules incepu sa fuga cu Jungkook in urma lui, aceştia fugeau in directia ieşirii. Odata cu iesirea din padure, o puternică lumina ii facu pe baieti sa se incrunte.

— Ce naiba e bila aia galbena? il intreba Jungkook tinand mâna la ochi.

— E soarele idiotule, am invatat despre el, e o bila de foc.

— Bila de foc...

La doi paşi de natura era oraşul. Masinile zgomotoase, cladirile inalte si nenumărate, multimea de oameni.

— Asta e lumea oamenilor.

Jungkook păşi pe asfaltul cald privind totul.

— Nu mi-am imaginat ca lumea oamenilor arata asa colorată. Unde mergem?

— Pai, nu ştiu.

— Ce? Cum adica nu şti?

— Da bravo, Jungkook! Tu crezi ca eu cunosc oraşul ăsta...vino dupa mine si nu ieşi prea mult in evidenţă.

Julian înainta pe sosea privind cu zambetul pe buze împrejurările.
O luă pe un drum mai ingust ce ducea la un teren mare si cu cladiri parasite.
Julian înainta pana sa observe un grup de oameni acolo.

— Jungkook, uite, cred ca persoanele alea sunt rele.

— De ce crezi asta? Sa mergem sa ii intrebam de locul asta.

— Nu! Daca ne bat?  Sa o luăm înapoi.

— Si mai zici de mine că-s fricos!

Jungkook trecu pe lângă Julian coborând la teren. Era un grup de cinci persoane. Doua fete si trei băieţi. Cu un rucsac plin de vopsea pentru graffiti.
Se îndrepta lejer spre ei pe când Julian il aştepta sus.

— Ma scuzati. le atrase el atentia. - As vrea sa va intreb ceva.

Toti se întoarse spre el si ranji.

— Ce e baiete, te-ai pierdut? intreaba o tipă.

— As vrea sa stiu unde sunt. Adica numele...

Acestia incepu sa rada si unul dintre ei sa înainteze.

— Mi-am găsit masa! spune in şoaptă.

---

Mm? Cum e? Ce parere aveti?