Jamila ( volumul 1 )

2.

       Imediat după ce a fost aruncată în stradă urmată un simplu bagaj, ciudat era faptul că nu se simțea alungată sau părăsită ci liberă.

Fără știrea părinților ei Jamila își deschisese un cont de economi, momentan avea cu ce să se descurce, singurul lucru pe care trebuia să-l mai facă era să plece cât mai departe de București, iar trenul era cea mai bună opțiune.

După ce plăti taximetristului cursa, Jamila trase aer în piept, și privi clădirea impunătoare din fața ei, GARA DE NORD, galant acesta o ajută cu bagajul până la intrare.

- Dacă nu avem absolut nimic de câștigat în urma unei dorințe, noi nu simțim imboldul de a trece la fapte, așa că succes Jamila, se încurajă singură și un mic zambet îi apăru pe buze.

Odată ajunsă în fața casieriei privește femeia plictisită de jobul pe care îl făcea de cel puțin 20 de ani și pentru o clipă începe să îi studieze trăsăturile, i-ar fi plăcut să facă facultatea de psihologie dar acum fără ajutorul tatălui său trebuia să renunțe momentan la visul ei.

- Spuneți unde vreți să mergeți? O întrebă casierița.

- Bună ziua, următorul tren care pleacă ce destinație are? întrebă nu prea sigură pe ea.

- Spre Constanța, îi răspunse cu un grad de nervozitate.

Constanța, adora marea, eram invidioasă pe pescărușii care zburau liberi pe cerul infinit, de valurile care plecau și se întorceau la țărm ,LIBERTATE, minunată alegere gândi și zâmbi ca un copil mic.

- Un bilet vă rog , îi întinde femeii bani reprezentând costul biletului.

- Pleacă peste 15 minute, de la linia 5 deobicei, dar verifică tabela, o îndrumă casierița.

Jamila mulțumi în grabă și porni către peron, se oprise totuși la un magazin de unde își luă o sticlă de apă. Casierița avea dreptate trenul era deja tras la linia 5, consulta biletul și citi cu voce tare.

-Vagonul 3, locul 87....

Odată urcată în tren își așeză bagajul în locul special amenajat, își rezemă capul de geamul rece și începe să plângă, știa că tatăl ei nu o va ierta pentru nimic în lume, mama nu avea nici o putere de convingere, iar fratele era un insensibil.

Gândurile ei sunt tulburate de zgomotul ușii compartimentului unde intră un cuplu care se țineau de mână și își vorbeau din priviri, Jamila aruncă o privire cu o bucurie tristă spre ei, i-ar fi plăcut să simtă iubirea adevărată, să vadă ce înseamnă un sărut, o strângere de mână , un fior.

Fără să-și de-a seama, se uita cu insistență la cei doi care se așeză pe locurile din fața ei, le privea cu atenție tatuajele de pe mâini, încercând să le descifreze și în același timp să își imagineze cam ce tatuaj ar reprezento.

- Te simți bine? O întrebă tânăra.

- Mă scuzați nu am vrut să vă deranjez, își lăsă rușinată capul în pământ.

- Prostii, eu sunt Ana și el este iubitul meu Alex, se repezi străina din fața ei

- Eu sunt Jamila, încântată de cunoștință.

- De ce ești tristă? Unde mergi? întrebă Ana.

- Constanța.

- Și noi , am fost în vizita la viitoarea mamă soacră și acum ne întoarcem acasă, spuse cu zâmbetul pe buze Ana.