Jamila ( volumul 1 )

12.

Deschide ușa apartamentului și o găsește ghemuită pe canapea alături de Ana, plângea și suspina micuța lui războinică .

- Ana te rog să ne lași singuri, își îndreptă privirea spre viitoarea cumnată.

Acesta pleacă fără să îl privească în ochi și totuși îi simțea repulsia.

- Jamila cred că a venit momentul să purtăm o discuție serioasă, se așeză alături de ea fără să aibe curajul să o privescă.

- Nu am fost la fel de suficient de bună pentru tine? își ridică ochii plânși.

- Nu spune asta, doar că Dora a jucat un rol foarte important în viața mea.....

- Și eu ce rol joc?

- Jamila eu .....

- Allah și eu care credeam că va fi cea mai frumoasă seara pentru că urma să îți spun că vom avea un copil.

- Un copil? sare în picioare speriat.

- Da, un copil, rezultatul nopților noastre de iubire.

- Dar eu nu vreau un copil, se trezi țipând la ea.

- Bineînțeles că nu vrei, tu o vrei pe Dora care te-a folosit atunci când nu a mai avut nevoie de tine, te-a aruncat ca pe cârpă în timp ce ea se călărea cu unul și altul.

- Nu-ți permit să vorbești așa despre ea, se repezi spre ființa care stătea în fața lui speriată .

- Damian uite hai să ne calmăm , copilul ăsta este un dar de la Allah.

- Mie nu-mi trebuie daruri nici de la Allah al tău, de la nimeni ia-l și fă ce vrei cu el, eu nu vreau nici un copil!

- Cum poți spune una ca asta, Damian asculta-ma te rog, încearcă să îl tragă de mână dar acesta se feri .

- Fă-ți bagajele și pleacă din casa asta,se trezi țipând în gura mare, asta ai vrut ? Asta a fost planul tău să pui mâna pe unul care să îți asigure viitorul? îi trântește vorbele extrem de dureroase în față, cu speranța că astefl o va putea face să reunțe la ideea de a avea acel copil.

El nu voia nici un copil, a trăit momente , clipe minunate și unice cu ea, o iubea, puritatea ei îi luă mintile probabil de a fost atât de disperat sa o aibă, dar acum cu întoarcerea Dorei, parcă totul se schimbase, în inima lui era furtună, era ceață, era neclaritate, și un lucru era clar ea nu merita durerea pe care i-o provoca.

- Ce....ce vrei să spui ? Damian te rog nu-mi vorbi așa, se așează în genunchi în fața lui, te rog nu mă părăsi.

Deși îi simțeam durerea, furtuna din inima mea era mult mai puternică, Dora reușise să mă întoarcă la 180 de grade, cea pe care o iubea era Dora, era sigur altfel nu ceda în fața lui, dar un copil ? Nu clar nu, el nu voia un copil.

O privea cum stătea în genunchi și plângea , implorandu-l să nu o părăsescă, dar inima .......

- Pleacă, fă-ți bagajele și du-te cu tot cu plod, este ultimul lucru pe care îl spune înainte să iasă trântind ușă.