Tristețea unei adolescente

Tratament

Pov. Luna

Mă trezesc într-un scaun moale, îmbrăcată într-un fel de halat. Nu-mi amintesc nimic. Mă uit în prejur și realizez că sunt legată de niște bare mari și inconfortabile, de scaun.

Niciodată nu e de bine, când mă aflu aici. În jurul meu, erau aceeași cercetători. Am început să-i urăsc. Aud o voce din boxe care mă anunță ce se întâmplă.

?- Bună, Luna! Mă numesc George și o să te monitorizez în această zi.
Încep să îmi trag mâinile din barele mari de fier, fără succes.

George- N-are rost să te zbați. Cel mult o să te alegi cu niște răni.
Îi ascult sfatul și mă fotolesc.
George- Bun. O să te punem la niște teste, pentru a vedea cum reacționează puterile tale. Ok?

De parcă aș avea altceva de făcut.
Luna- Ok.
George- Până aici colaborăm. Primul test: durerea.
Luna- Cum?

Ce tot spun ăștia? N-am știut că este vorba despre asta. Până să termin propoziția, un curent electric, mi-a trecut prin tot corpul.

Cu cât șocul curentului creștea, cu atât și ura mea creștea. Încep să mă zbat incontrolabil. După aproximativ două minute de durere insuportabila, se oprește.

Îmi las capul în jos, neavând forța să-l ridic. Îmi ridic privirea, încet, spre George, care era în spatele sticlei.

George- Te simți diferit?
În secunda următoare, încep să trag de scaun, înainte și să mă zbat. Îi urăsc. Îi urăsc pe toți cei de aici.

O putere pe care n-am mai simțit-o până acum, îmi curge prin vene. Mă calmez și canalizez puterea, în ceva distructiv.

Flăcări îmi ies din mâini și urlu cât mă țin plămânii. Vreau să-mi dea drumul.
George- Planul B. Repet. Planul B.

Un ac mi se înfige în braț. Leșin, fără voia mea.