Pov. Luna
Deschid ochii încet și-l văd pe Logan care plânge. Îmi pun mâna peste a lui și acesta observă. Își ridică privirea și își șterge lacrimile.
Logan-Hey! Cum te simți?
Încerc să mă ridic în fund, sprijindu-ma în coate dar mă aleg doar cu o durere îngrozitoare și cu un geamăt.
Luna- Ce s-a întâmplat?
Logan- Nu știu cum să-ți spun... Nu mai ai puteri...
Luna- Cum?!
Logan- Inima îți înghetase si ai făcut un transplant de inimă, și inima era cea care îți producea puterile. Acum ai o inimă normală și nu mai ai puteri.
Lacrimile dau năvală pe obrajii mei și îmi cad pe pernă. Logan mă mângâie încet pe mâna, dar nu mă ajută.
Puterile erau cele care mă deosebeau. Care mă caracterizau. Dar de asemenea, cele care m-au trimis aici... Nici nu știu ce să cred... Într-un fel, mă bucur. Dar 80% din mine, crede că ar trebui să fie tristă...
Știu că-i scurt, și că nu-i interesat, dar o să devină mai interesant pe parcursul următorului capitol. Ați observat că am schimbat coperta? Vă place? Aș putea s-o schimb cu asta cu aia de la media. :)
CITEȘTI
Tristețea unei adolescente
Ficção CientíficaO fata pe nume Luna, face 18 ani, dar nu primește un cadou dorit. Îi moare mama și cade în depresie pentru că trebuie să se mute cu tatăl ei și cu mama vitregă, în celălalt capăt de oraș, departe de prietenii ei, la o școală nouă, unde Logan, un băi...
