Tristețea unei adolescente

Înmormântarea

Pov. Luna
Deschid ochii, din cauza unui coșmar. Mă uit panicată prin cameră și îl văd pe Logan, ținându-ma de mână.

Niște lacrimi îmi părăsesc ochii. Îmi e așa dor de Harry. Mă uit la mâinile mele. Sunt pline de perfuzii.

Îmi amintesc când eram mici, mie și lui Harry, ne era frică de ace și trebuia să mergem la analize, mama mereu ne promitea fast food, daca eram cuminți. Pe atunci, fast food era ceva wow pentru noi.

Lacrimile dau năvală pe obrajii mei. Logan deschide ochii și se uită spre mine. Îmi dă drumul la mână și mă ia în brațe. Îmbrățișările lui, mereu mă fac să mă simt mai bine.

După ce mă liniștesc, îmi dă drumul.
Logan- Mai bine?
Dau din cap afirmativ.
Logan- Bun.
Luna- De ce am atâtea perfuzii?
Logan- Din câte știu eu, pentru calciu și altele.

Luna-Ok...
Mă las pe spate, punând-mi capul pe perna moale.
Luna- Când mă pot externa?
Logan- Mâine
Luna- Când e înmormântarea?

Logan- Mâine. Doctorul a spus că nu e bine pentru psihicul tău să vii la înmormântare.
Sar ca arsă de pe pernă, în fund.
Luna- Cum?!
Aparatul care arată pulsul, cu ajutorul unui pipăit, o luase razna. Pipăitul se auzea mai des decât trebuia

Logan- Liniște-te.
Luna- Cum sa mă liniștesc când nu pot merge la înmormântarea fratelui meu?!
Logan- Te rog, liniște-te!
Luna- NU!
Simt cum ochii îmi ard de furie.

Un doctor intră pe ușă.
Doctorul- Somniferul, asistentă!
O doamna intră în cameră, cu o siringa mai mare ca viața mea. Vine spre mine amenințător și mă sperii.

Îmi bagă acul, când nu sunt atentă și încep a vede în ceață. Cad pe spate și adorm.