K9- Garda de corp [FINALIZATĂ]

Capitolul 21 - Bianca

E o capcană. Odată ce el intră în acea cameră firul legat de ușă va declanșa arma din fața mea care va trage direct în pieptul meu. El nu poate intra cu niciun chip pe acea ușă. Nu există o bombă, dar arma aceea e pe bune.

Scaunul e prins de podea cu un lanț. Suntem blocați într-o buclă a răzbunării.

Aud de afară sirenele poliției. Clanța ușii se mișcă, apoi cineva bate cu pumnul în ea.

– Bianca! Tresar. Ești acolo?!

E Robert. Nu! Nu poate intra sub nicio formă aici!

Inima îmi bubuie din ce în ce mai tare. Mă încălzesc repede din cauza emoțiilor și fricii. Spaima îmi blochează simțurile. Nu mai pot gândi logic. Ce să fac?

Scâncesc și mă zbat în scaun. Arma e țintită spre pieptul meu. Îmi strâng degetele pe scaun atât de tare încât se înroșesc. Respir sacadat. Dacă aș putea striga... dacă aș putea...

Bum. Bum. Bum. Se aude în ușă. Mă zvârcolesc în scaun speriată. Acesta se mișcă într-o parte. Da! Dacă aș putea să-l mai împing într-o parte. Cu vârful degetelor și cu toată forța în abdomen și mai sar câțiva milimetri în partea dreaptă. Ușa este lovită cu și mai multă putere. Robert vrea să o spargă. Trebuie să mă mișc înaintea lui, altfel...

Cu o ultimă forță...

Ușa se deschide brusc, ața se trage și declanșează arma, iar glonțul îmi străpunge pielea și carnea. Scâncesc surprinsă. Îmi las capul în piept slăbită. Simt un junghi care îmi străpunge inima.

Încep să văd încețoșat. Aud tocurile pantofilor lui Robert lovind podeaua. Îmi dă scociul de pe buze și îmi ridică capul în palmele sale. Sunt mari, calde și aspre.

– Stai cu mine! Stai cu mine, Bia.

Nu-mi pot ține ochii deschiși. Mi-e somn. Mi-e foarte somn. Ăsta e sfârșitul? Nu vreau să mor așa. Mai am multe de descoperit, învățat, făcut. Nici măcar nu am fost cu el într-un parc de distracții. Avem atâtea de făcut. Și ca orice imaginație bogată a unei fete, mereu mi-am imaginat o nuntă ca-n basme într-o grădină verde cu toți prietenii lângă mine și cu prințul visurilor în centru. Apoi să îmbătrânim fericiți cu copii și nepoți.

Mă voi întâlni cu mama mea? Mă întreb dacă m-a vegheat în tot acest timp. Mamă să știi că nu am vrut să te dezamăgesc. Mi-a fost dor de tine, abia aștept să ne vedem.

Știu că viața noastră continuă și după moarte, altfel nu ar avea niciun sens ca să ne naștem și să murim în van. Dacă există un Dumnezeu, El a fost mereu cu mine, I-am simțit prezența în timpul vieții mele, dar și acum în pragul morții. El nu m-a părăsit niciodată și nu o va face nici acum, pentru că ne-am născut ca să trăim veșnic.

Eu cred în iubire, am fost iubită și când nu am simțit asta. Iubirea m-a vindecat, ridicat și m-a făcut neînfricată.

Nu mi-e frică să mor. Știu că dincolo de întuneric există un loc pentru mine, pentru o nouă viață mai bună, dar asta numai prin dragostea Lui. Oriunde voi ajunge acum, știu că sufletul meu va trăi, eu voi trăi. Nu mi-e frică pentru că nu sunt singură...