K9- Garda de corp [FINALIZATĂ]

Capitolul 27 - Bianca

Mama mea vitregă, Otilia Popescu, este directoarea unui magazin de genți și pantofi doar pentru a-și ascunde adevărata identitate. S-a deghizat în tot acest timp pentru a-și camufla o parte din trecut. Acum nu mă mai mir de unde își adună tata soldații de război. Ea a fost în spatele lui în tot acest timp și eu nici măcar nu bănuiam.

Dar a făcut o greșeală. Una a fost suficientă pentru a ne destrăma pacea. Marcus s-a infiltrat în casa noastră și ne-a spionat. M-a spionat și m-a atacat.

Fratele ei a pândit-o dinăuntrul închisorii timp de mulți ani, încercând să ajungă la ea să se răzbune și acum a reușit.

Ea mi-a spus în final, iar tata nu a fost prea încântat. Mă gândeam la ceva grav cum ar fi omucidere, viol sau furt, dar era mai mult de atât. Era adeptul jocurilor de noroc, iar în timpul liber pierdea o oră sau două adâncit în lumea sa. A lucrat ca jandarm timp de 15 ani până a căzut în patima dependenței și a pierdut totul. Și-a pierdut soția, casa și banii. Doar băiatul i-a fost alături și au plănuit să-i fure o parte din averea tatălui meu. Otilia a mirosit la timp și împreună cu tata l-au arestat chiar în timpul semnării unui act. A devenit plin de ură față de noi, dar pentru o perioadă ne-a uitat.

Mama s-a ascuns de mine pentru a mă proteja, iar eu nu am știut, așa că am urât-o. S-a comportat foarte urât cu mine de parcă eram un copil rebel. Am încercat să o evit, dar nu așa merg lucrurile. Nu poți să alungi ceea ce te va face mai puternic.

Nimeni nu se aștepta la situația asta. E un mister cum a fost eliberat mai devreme de termen. Cât de bine s-a comportat de i-a dat drumul? Nu e corect!

Toată lumea e în alertă. Din păcate, eu nu pot face nimic. Robert e la fel de vulnerabil.

Samuel Pop via Rafi i-a distrus viața. Timp de câțiva ani s-a ascuns de el până când tatăl lui i-a dat semnalul și l-a făcut spion. Cred că în închisoare și-a plănuit atacul și a luat legătura cu vechi cunoștințe pentru a complota împotriva noastră. Și-a adunat o armată de oameni pentru a-l scoate din joc pe tutorele lui Robert și a început să-l vâneze. A ademenit alți oameni pentru idealul său și ne va distruge dacă nu facem ceva.

Dar nici Robert nu e singur. Ne are pe noi, echipa de gărzi de corp și prietenii lui care i-au rămas loiali. Însă cred că eu sunt următoarea lor țintă. Vor să mă folosească ca și momeală.

– Dar de ce te vânează?

E singurul lucru pe care nu-l înțeleg. Ce legătură are el cu familia mea?

– Nu sunt ținta lor, dar eu te protejez. Ai uitat? Ei trebuie să treacă mai întâi de mine ca să ajungă la tine.

Îmi dau seama că lupta nu s-a terminat, deși Sara și Marcus au fost închiși de gărzile de corp într-o cameră de-a noastră. Au scăpat mulți. Păcat că nu-i poate face să vorbească.

– Marcus a fost și el o victimă. Pe cine credeți că i-a mituit Rafi să-l scape de ochii colegilor lui? Semnele erau evidente. Nici măcar nu le-am realizat până mi-a dat de înțeles acum câteva ore. Sara era de partea lui în tot acest timp...

– Îmi pare rău.

Nu știu ce altceva să-i spun. Unul vrea să-l elimine din cale, altul se joacă de-a gladiatorul, etalându-și forța.

Se uită la mine trist. E înfrânt.

– Dar poți s-o faci!

Măcar atât să fac pentru el. Are nevoie de încurajarea mea, deși e patetică. Vine în spatele meu și îmi împinge căruciorul. Am venit acasă și mă recuperez aici. Zilnic sunt programată la diferiți specialiști.

Prima regulă a gărzilor este să nu aibă relații strânse. Dușmanii o văd ca pe o oportunitate de a-i ataca. Cel mai mult doare când persoanele dragi sunt rănite, mutilate, distruse sau chiar omorâte. Eu am devenit slăbiciunea lui și am vrut să dispar din viața sa, dar nu am putut. Acum am ajuns aici și nu mai am scăpare. Nu știu ce să fac. Unii îmi spun că mă pot recupera, alții nu. Cine spune adevărul? În cine să mă încred?

Vlad, prietenul lui, vine spre noi cu un pahar cu apă. Mi-l dă și îi mulțumesc, dar ținta lui era Robert.

– Putem vorbi două minute? îl întreabă.

Robert se uită la mine cugetând. În cele din urmă dă din cap. Mă sărută pe creștetul capului și merge cu Vlad în camera de zi. Oare ce plănuiesc? Nu părea de bine.

Îi urmăresc de la mijlocul cărării prin geamul transparent. Robert îmi blochează vederea, acoperind-o cu perdeaua. Îmi ascunde ceva.

Aștept câteva minute, ascultând ciorile de deasupra mea. Robert apare grăbit de după ușă și e tare agitat.

– Ce se...

– Nu e timp. Trebuie să plecăm.

– Stai, ce?

Mă împinge în grabă în interior fără să-mi explice nimic. Vlad aruncă la propriu niște medicamente și haine de-ale mele, iar Robert ia niște mâncare din frigider.

– Îmi explică cineva ce se întâmplă?

Robert se oprește și ezită o clipă.

– Poliția nu știe încă adevărul. Eu sunt primul vinovat, iar dacă te vor găsi... așa.

– Dar asta nu e corect.

– A spus cineva că e?

– Gata, spune Vlad. Aduc mașina.

Merge cu bagajul pregătit și dispare după scări. Robert mă conduce spre ieșire. Se lasă o tăcere devastatoare între noi. Eu i-am făcut asta și chiar... chiar nu știu ce să fac. Îmi pulsează inima haotic și mă doare. Lacrimile îmi curg și le șterg cu podul palmei. Nu știu dacă observă, dar nu spune nimic până la mașina din fața casei.

Cei doi se îmbrățișează.

– Ai grijă, îi spune Robert lui Vlad.

În această clipă am senzația că se prăbușește pământul de sub mine.

– Nu, nu poți face asta, Robert. Te rog, nu.

– Vei fi în siguranță. Și eu voi fi bine. Promit.