ADOPTATĂ

3

Din prima secundă a filmulețului se putea observa protagonistul, o fetiță în jur de 10-11 ani. Aceasta avea părul lung cam până la cotul ei. Părul avea o nuanță foarte apropiată de culoarea bronzului, ceva cam neobişnuit pentru cineva din Asia cu culoarea părului naturală. Avea pielea aproape la fel de albă ca tricoul, se vedea că nu prea îi place să iasă din casă. Ochii săi erau diferiți..irisul său drept era verde-tomnatic, ca şi fruza viței de vie, iar irisul său stâng era un mov-strugure. O coincidență bizară, dar fermecătoare.
Fetița începuse să vorbească.

  Salut,  vrăbiuțe de internet! Pentru cine nu mă cunoaşte, eu sunt Akane, iar astăzi am revenit cu un nou filmuleț.

Spuse copila cu zâmbetul pe chip.

Probabil ştiți deja că în majoritatea clipurilor mele vorbesc despre viața mea. Cum este să trăiesc la orfelinat, cum mă perfecționez în desen, etcetera..Însă în unele clipuri răspund la întrebările voastre deoarece secțiunea de comentarii este plină de ele. Majoritatea sunt despre orfelinat, dar în ultimul timp tot dau peste o întrebare. Se pare că sunteți foarte curioşi, deci dacă până acum am ocolit-o, astăzi vă voi răspunde la întrebare. Cum pot eu, un copil orfan, să zâmbesc în aproape fiecare clipă a vieții mele?

Cei 5 băieți privesc filmulețul cu sufletul la gură. Cu fiecare secundă ce trecea îşi abțineau reflexul de a fugi în maşină şi a o căuta pe fată. Nu era despre mila pe care o au pentru ea ca şi copil orfan. Era despre mânia şi în acelaşi timp curiozitatea pe care o simțeau. Cum poate o fetiță ca ea, un mini înger să fie încă la orfelinat? Se vedea că este o fată cuminte şi cum-se-cade din vorbele ei. Zâmbetul ei este chiar sincer ci nu unul fals pentru a da bine abonaților săi. Pe lângă calitățile morale, ea este şi frumoasă, iar părul şi ochii săi o ajută să fie observată de la un kilometru.

Răspunsul este destul destul de simplu. Abonații mai vechi ştiu deja că eu sunt o visătoare cu diplomă. Eu iau supradoză de speranță şi vise pentru a zâmbii atât de mult. Ador să visez cu ochii deschişi. Am propia mea lume imaginară cu foarte mulți prieteni imaginari. Prietenii mei mă fac să râd şi să zâmbesc. Ei mă înconjoară la orice pas. De aia uneori în magazin, când o ajut pe doamna Woon la cumpărături, zâmbesc ca o prostuță iar oamenii din jurul meu se uită la mine cu o privire de genul: ,,unde este un psihiatru când ai nevoie de el?“
În lumea mea imaginară sunt şi personaje din viața reală. Acum probabil mă veți crede nebună dar unii dintre prietenii mei imaginari sunt chiar membri trupei BTS. Eu nu îi văd ca pe nişte potențiali iubiți, cum fac o parte dintre fetele de la orfelinat cu alte trupe. Eu îi văd ca pe nişte frați mai mari sau un fel de tați? Mereu visez cu ochii deschişi la asta. Vați gândit vreodată cum ar fi să fiți adoptați de către ei? Ar fi atât de frumos..*oftat*. Ar fi perfect, cel puțin pentru mine. Să îi urmăresc pe V şi pe Jungkook în timp ce se fugăresc, să îl ajut pe Seokjin la gătit, să îl aud pe Yoongi cântând la pian, să îi văd pe Hoseok şi pe Jimin dansând..ar fi o viață chiar perfectă...Oare sunt nebună dacă eu chiar sper că voi fi adoptată de ei într-o zi? Probabil asta nu se va întâmpla niciodată..Însă de asta am lumea mea imaginară. Să pot fi fericită şi să pot zâmbii în continuare. Să nu mă las strivită de o realitate banală şi crudă care nu ține cu mine.
Poate a sunat ciudat tot monologul ăsta, dar voi ați vrut un răspuns. Şi uitați că l-ați primit.

Va urma..

Continuarea va fi postată mâine.