Jurnal de crime

Fiul detectivului

Era galagie la resedinta William, masini de politie inconjurau casa, multe masini de politie. Se pare ca domnul si doamna William descoperisera crima  Serenei si chemara politia.

- Spuneti-mi cum ati aflat! le spuse un politist.

- Pai... eu am deacoperit ca e moarta!  spuse mama victimei printre lacrimi si suspine.

- Cum? intrebase politistul.

- Se facuse dimineata iar ea trebuia sa se trezeasc...pentru ... a se pregati de scoala. Am vazut ca nu mai vine la micul dejun, asa ca m-am gandit ca nu a auzit ceasul si inca doarme..., a povestit mama in timp ce rauri de lacrimi se revarsau pe obraji ei acum palizi,... am urcat scarile si m-am indreptat spre camera ei,  am intrat si am vazut-o stand inca in pat parand ca doarme cand m-am apropiat mai mult de ea mi-am dat seama ca ... e moarta! a spus doamna in timp ce lacrimile ii incepura sa curga mai multe si sa suspine mai tare cazand in cele din urma pe podea in genunchi ramand fara puteri din cauza lacrimilor, domnul William o ajuta sa se ridice si o condunse pana la o canapea unde doamna se aseza.

- Si dupa aceea va anuntat pe dumneavoastra! a spus politistul catre tatal victimei iar el a aprobat din cap.

- Sefu' am ajuns la o concluzie!  il anuntase alt politis pe cel ce le pune intrebari sotilor William.

- Care e aceea?  intreba seful.

- Nu am gasit nici o amprenta, nici un indiciu care sa duca la concluzia ca cineva a omorato.

- Deci ce vrei sa insinuezi?  intreba seful.

- Ca sa sinucis! mama victimei incepu sa planga foarte tare doar la auzul cuvintelor politistului.

- Da, se poate sa ai dreptate! spuse seful.

- Nu fiti idioti! se auzi o voce in spatele politistului sef, acesta se intoarse si dadu cu privirea de un barbat inalt, brunet cu ochi negri, inbracat in blugi, pantofi negri, o camasa alba si un sacou negru. Nu avea cum sa se sinucida! 

- Detectiv Petterson! spuse surprins seful.

******

Serena se indrepta spre intrarea in scoala, avea un sentiment ciudat, simtea ca ceva se va intampla in vitor dar nu era sigura daca va fi de bine sau de rau. Ignora sentimentul si se indrepta spre clasa, profesoara de romana nu aparuse inca. Cum facea mereu ii ignora pe colegi ei si se indrepta spre banca ei unde se afla si noul ei coleg.

Se aseza in banca si nu il baga in seama. Isi scoase din geanta cele de trebuinta si isi vazu de treaba ei. Armin nu stia ce sa faca, se tot gandea ca poate e suparata, si atunci ii veni o idee. Se apleca spre ghiozdan deschizandul si scotand din el o cutie deraptunghiulara, o puse pe banca si spuse:

- Asta e pentru tine! spuse el zamind, Serena intoarse capul se uita la baiat iar dupa la cutia dreptunghiulara.

- Ciocolata! Pentru ce? spuse fata cu o voce neinteresata uitanduse la baiatul ce tocmai ii oferi o ciocolata.

- E o ciocolata " imi pare rau ca te-am suparat ieri, sper sa ne intelegem "! spuse afisand un zambet mare.

- Nu, mersi! spuse Serena intorcanduse la treaba ei.

- De ce nu? intreba baiatul afisand o fata trista.

- Pentru ca nu imi place ciocolata! a spus fata ne uitanduse la el.

- Dar tuturor fetelor le place ciocolata!

- Mie nu. spuse intorcand privirea spre baiat dar muti cand il vazu trist. De ce esti trist? spuse incrutanduse.

- Vroiam doar sa te bine dispun mai ales dupa ce ca ieri te-am suparat, dar se pare ca nu mia reusit. a spus Armin lasand capul jos.

Pentru prima oara de mult timp Serena se simti vinovat pentru ca a intristat pe cineva. Ce avea special acest baiat de reusi sa o faca sa se simta vinovata? Pana la urma Serena ceda si lua ciocolata desfacando si incepand sa manance din ea. Armin se uita la Serena uimit si in acelasi timp fericit.