Overdose

1.Evadarea

                                        ***

- Pe unde naiba ești?!  Am nevoie de tine acum!

- Da, domnișoară, în două minute.

Închid apelul, aruncând iPhonul pe canapeaua din pele și încep să-mi caut o ținută perfectă pentru o zi așa specială ca astăzi. Ziua în care planul meu va intra în acțiune.

Fiind disperată o strig pe Jessica, stilistul meu, care în scurt timp mă ajută să-mi creez o imagine care mă caracterizează: o rochie neagră, mulată la piept și mai largă spre talie, un cardigan, pantofi cu tocul gros lucitori și desigur accesorii: brățările, ceas, geanta neagră givenchy și ochelarii de soare care nu îmi lipsesc niciodată când ies din casa. Părul l-am ondulat și l-am lăsat în voie pe spate, machiajul pal, de zi și...totul era perfect!

Ieșind din apartament, îl întâlnesc pe Mark, șoferul și bodyguardul meu, pe care l-am apelat mai devreme:

- Bună ziua, domnișoară! îmi zâmbește acesta cu un zâmbet care mereu mi se pare scârbos.

-Ți-am spus de nenumărate ori să-mi spui pe nume...ufff, mă enervezi.

- Unde mergem? Deja e târziu.

- La mall, am nevoie să mă recreez puțin făcând shopping! nu îi mai atrag atenția și înaintez spre locul unde era mașina.

  Sunt Danielle, cel mai bun model la una dintre cele mai populare agenții de modeling din Paris. Vă întrebați cum de am ajuns aici? Îmi făceam studiile la universitatea de economie din Paris, am obținut bursa la aceasta printr-o programă specială realizată în colegiul din orașul natal. L-am întâlnit pe domnul Anderson, directorul agenției, în timpul unui Fashion Film Festival. Acesta mi-a propus să-l ajut ca model la o prezentare de modă din Nantes. Din cauza unei gripe, numeroase modele din agenție au fost internate în spital și avea nevoie urgent de încă câteva fete. Deci eu am fost una din norocoase! Fiind remarcată prin mulțime, deoarece am 1.74 și un corp de invidiat, părul brunet deschis și trăsăturile feții aproape ideale. Am lucrat mult încercând să devin una dintre cele mai bune, deoarece știam că această prezentare mă va ajuta să-mi îndeplinesc visul. Astfel am fost adorată de îndată de domnul Anderson, un om serios și care mereu tinde spre succes. Am început să lucrez la agenție și cu timpul m-am ridicat de la cea mai mică treaptă ajungând apogeul, astfel realizându-mi visul. Visul meu ,de care vă tot repet, este ca să devin un model cunoscut în întreaga lume. Domnul Anderson m-a ajutat să-l transform în realitate. Mereu mi-a fost alături, îmi îndeplinea toate fițele, desigur fiindcă reprezint agenția sa în întreaga lume fiind totodată una dintre cele mai populare modele din Europa. Cred că vă gândiți că am o viață de vis? Pot spune și așa, dar cu toate că am tot ce îmi doresc îmi lipsește enorm familia mea, deja de trei ani nu am mai auzit nimic de ea. Am vorbit cu domnul Anderson de zeci de mii de ori, dar nici nu vrea să mă asculte când vine vorba de familie. Traiesc ca într-un calvar și sunt mereu cu gândul la cei dragi. Nu am nici un prieten, pe nimeni care m-ar putea iubi și încuraja. Pe cine am mereu alături e d-ul Anderson, Jessica și Mark și ne leagă doar relațiile profesionale. Nu am timp să trăiesc deja de un an și ceva, nu am viață personală și tot ceea ce fac se publică pe revistele din întreaga lume. Cu toate că mi-am realizat visul nu mai pot continua așa. 

Acum suntem într-un turneu și mă aflu în Coreea de Sud. Aici mi-am pus în gând să-mi pun planul în acțiune, SĂ EVADEZ!

Ajungând la mall, cobor din mașină și înaintez spre intrare uitând cu totul de Mark, care să grăbea să parcheze mașina ca să nu mă piardă prin mulțime. De îndată ce mă apropiam de ușile mari ale magazinului imens, am simțit o stare de nostalgie încât am scăpat câteva lacrimi. Mă gândeam că dacă voi reuși îmi voi revedea curând familia. Nu era multă lume așa că mă simțeam mai liberă. La un  moment dat, mă opresc brusc și îmi scot ochelarii de soare privind în jur și aproape că plângând. Odată ce va funcționa planul nu voi mai fi ceea ce sunt acum, voi renunța la visul meu pentru familie. Privind nostalgică observ o privire care mă face să mă simt ciudat. Era un băiat înalt și cu părul șaten, privirile noastre s-au întâlnit pentru o clipa și în acel moment uitasem de tot, părea că m-am înecat în ochii săi de culoarea ciocolatei. Apoi trezindu-mă la realitate mi-am pus ochelarii trecând prin fața acestuia fără să-mi pese. Când am trecut de el mi-am dat seama că îl cunosc, era Kai dintr-o populară trupă kpop - EXO și alături de el l-am observat și pe Sehun, colegul său. Aflasem de ei cu câteva zile în urmă, când răsfoiau o revistă coreeană. Oricum eram mult prea concentrată pe planul meu de evadare și nici n-am mai privit după ei.

Am intrat repede, cât încă Mark nu mă urmarea, într-un butic cu haine care m-ar ajuta să mă transform dintr-un model, într-o simplă fată din Seul. Mi-am ales o pereche de pantaloni scurți negri, o pereche de converse albe și un maiou, la întâmplare, care era cu inscripții despre EXO, observând totodată și zâmbetul sarcastic a lui Sehun, care parcă mă spiona din spate. Am achitat în grabă la casă și am plecat în buticul alăturat, am intrat în cabina de schimb și am lăsat toate cele cumpărate anterior acolo. Am ieșit și de îndată aud telefonul sunând, era Mark. Răspund și încep să vorbesc în română, deoarece Mark o cunoștea foarte bine. fiind din România:

-Ce e? răspund cu un ton ridicat. Sunt la primul etaj, buticul nr.7, i-am spus și i-am închis ca de fiecare dată în nas.

Am observat că am atras atenția cumpărăorilor, până și Kai care la moment era în același butic se uita cu interes la mine. În curând a apărut Mark și mi-a vorbit pe un ton sever:

-D-ul Anderson vă așteaptă peste o oră la birou.

Știam că avea ceva dubii în privința mea și își dădea bine seama că voi întreprinde ceva referitor la problema cu familia mea. Nu știam la ce să mă aștept de aia această rămânea a fi ultimea mea șansă.

- Îmi aleg o rochie și plecăm îi zic lui Mark, arătându-i neinteres de ceea ce mi-a spus. Mi-e sete, am adăugat și l-am rugat să-mi cumpere ceva de băut.

Atâta timp cât Mark îmi căuta băutură, eu am reușit să mă schimb în hainele lăsate anterior în cabină. Apoi am lăsat toate celelalte lucruri, până și telefonul, cardul, luându-mi doar banii pregătiți special. Mi-am prins o coadă ca să-mi modific cât de cât coafura, mi-am pus ochelarii și am ieșit în grabă înaintând spre ieșire. Fiind neatentă și privind numai în jos mă lovesc cu  capul de un piept tare de bărbat, ridic speriată privireal și îmi dau seama că e Sehun. Îmi cer scuze, îl ocolesc și mă grăbesc mai departe. Kai în tot acest timp m-a urmărit și a înțeles că vreau să fug de Mark. Atunci când șoferul meu și-a dat bine seama de ce am facut, a chemat paza care deja ne aștepta afară, conform ordinului d-lui Anderson și a strigat în gura mare să mă găsească imediat. M-am panicat și nu știam pe unde naiba s-o iau... în acest timp simt o mână grea care mă apasă pe umăr și observ cum sunt înconjurată. Închid ochii pentru o clipă și mă gândeam la faptul cât de idioată pot să fiu, căci am fost prinsă înainte să evadez. Deschid ochii de îndată cum simt că cineva, cu putere, mă prinde de mână și mă trage grăbind pasul. Era Kai cu Sehun și bodyguarzii acestora. Ne îndreptam spre ușa de ieșire, eram șocată, dar nu puteam să fac nimic altceva decât să mă ascund de paza care cutreiera tot magazinul făcând o zarvă îngrozitoare. După ce am ieșit din magazin mă opresc și îmi smulg mâna , pe care Kai o ținea cu putere, după care le mulțumesc și mă îndepărtez singură de ei, gândindu-mă cum aș putea prinde un taxi de aici.

Privind în jur zăresc paza, ce mă căuta cu disperare direct în fața mea, la departare de vreo șapte metri. Rămân blocată, neștiind ce sa fac și observând că toți cinci se îndreaptau chiar spre mine. În acest moment cineva mă prinde de braț și mă întoarce rapid spre el. Era Sehun. Își pune încet cealălaltă mână pe fața mea și își apropie buzele de ale mele formând un sărut. Mă gândeam să îl împing, dar observ cum paza trece în fugă pe lângă noi, atunci și eu i-am pus mâna pe față sa, astfel ca să nu fiu cunoscută de pază și îl sărut mult mai pasional decât o făcuse el.

Kai vine în fugă și spune ceva din care eu nu înțeleg nimic, fiind ceva în coreeană. Sehun mă ține mai strâns de mână și începem în grabă să ne îndreptăm spre o mașină care a apărut la cîțiva metri distanță de noi. Ne-am urcat în ea și am pornit la strada centrală cu cea mai mare viteză posibilă. Afară se întunecase, mergeam deja de douăzeci de minute și în tot acest timp nimeni nu a spus un cuvânt. Sehun mă ținea tot la fel de strîns de mână și nu ceda la încercările mele să mă eliberez, mă privea așa de parcă nu m-ar mai elibera niciodată. Kai stătea înaintea noastră și uneori își întorcea privirea spre mâinile noastre, apoi și-o ridica spre decolteul meu, spre gât, buze și ciocnindu-și privirea de a mea se întorcea brusc. Peste câteva minute mașina se oprește, Sehun deschide ușa și mă ajută să cobor. În fața mea era...